Moartea TVR: cine profită de ea?

Faptul că legea TVR s-a poticnit din nou, la Senat, e genul de știre care m-a făcut să mă satur de “importanta” zonă a presei “mari” și să mă duc spre online și altele în ceea ce scriu în ultima vreme. Lucrurile sunt previzibile, triste, enervante, fără ieșire: o să avem o televiziune publică de doi lei, din diferite motive, dintre care primul e acela că politicienii nu vor să schimbe legea care plasează instituția menționată la remorca partidului sau coaliției la putere.

Reforma TVR e o melodie pe care politicienii de toate culorile o fredonează de prin 2004, mai ales în campanie. Apoi, cu proiectul de lege se întâmplă “ceva” și se poticnește. Ar mai fi ceva de zis? Eu cred că da. Dacă televiziunea publică e o problemă fără soluție și importanța ei va continua să se diminueze, care mai e rolul mass media în sistemul politic al României? O televiziune publică se lega de interesul public, apărarea valorilor democratice și așa mai departe. Acum, pare-se, retrogradăm TVR-ul la un rol nominal în sistemul nostru politic. Televiziunile private vând “marfă”. Entertainment, tabloidizare fără relevanță politică. Ce punem sau ce apare în loc?

1. SCHIMB DEMOCRAȚIE PE ENTERTAINMENT. DTH-UL CREȘTE NU ÎN DETRIMENTUL CABLULUI, CI AL TELEVIZIUNII TERESTRE
Așa spun o serie de cifre GfK, incluse în Media Fact Book 2010: dacă în 2007 televizunea era recepționată în România 13,5% terestru și 15% prin DTH, în 2009 avem 7,6 la sută terestru și 23,2% DTH. Ce înseamnă televiziune terestră? Ceea ce se recepționa prin vechea antenă “de scara blocului”, la care, în orașe, majoritatea locuitorilor au renunțat pentru cablu. Unde se mai prinde ceva prin antenă? În zone rurale, iar ceea ce se prinde e, de regulă, TVR 1. Acolo ajung, acum, “farfuriile” de satelit digital gen Digi TV sau Dolce, în timp ce cablul analog scade destul de puțin, de la 69,7 la 67,5% în cele două momente amintite. Foarte probabil, telespectatorii din astfel de zone nu au ales DTH-ul pentru “nivelul ideologic” pe care li-l asigură, ci pentru programe ușurele, de entertainment. Vor putea fi imbecilizați și cumpărați cu ulei și zahăr în continuare.

2. CABLISTUL/CARRIER-UL DEVINE GATEKEEPER
Pornind tot de la cifrele de mai sus, pierderea de viteză a TVR, care emitea prin aer și deci nu depindea de cablist/provider de DTH, înseamnă că operatorul începe să conteze mai tare în ecuația furnizării de conținut. E un lucru pe care l-am remarcat de mai mult timp: principalele platforme au încercat să atragă publicul cu o ofertă de conținut diferită de a concurenței (canale de filme proprii la Boom, meciuri de divizie națională la RCS-RDS). Nu mai vorbim de rumorile care apar în jurul introducerii sau scoaterii din ofertă a unui anume post. Și de canalul propriu, care e o mină de aur încă neexploatată pentru marii jucători de pe piață: el le aduce o acoperire pe care PRO TV sau Antena 1 și-au construit-o foarte greu în anii ’90, adunând stație locală cu stație locală, pentru a se prezenta ca televiziune națională. Ce înseamnă asta, pe termen mediu sau lung? Că furnizorii de televiziune vor deveni o țintă pentru politic, așa cum sunt astăzi mogulii. Mai ales că programarea neliniară (faptul că la un moment dat ai putea să-ți compui singur jurnalul din titluri, cum îți faci azi playlist-ul de Winamp) le va da și mai multă putere. Ideea de post, de grilă de 24 de ore dispare atunci când cel care alege e telespectatorul. Între producătorul programului și acesta nu mai e televiziunea, ci operatorul.

Există, e adevărat, și un “impuls” de sens contrar, dat de digitalizarea terestră, în care multe posturi vor avea loc “prin aer”, pe frecvențe naționale, ca parte din așa-numitele multiplexuri. Rămâne de văzut în ce măsură va dori cineva să investească într-o tehnologie superioară, e drept, dar care atinge aceleași segmente de public ca DTH-ul și cablul de azi.

3. INTERNETUL CONTEAZĂ TOT MAI TARE. E ȘI BINE, ȘI RĂU
Nu e vorba numai de căderea TVR, ci și de cea a presei scrise. De creșterea gradului de penetrare, dar și de investițiile care s-au făcut pe online din 2006 încoace și de multe altele. Bătălia pentru interesul public se dă în mare măsură pe online, ceea ce e și bine, și rău.

Pe de o parte, pe internet poți cumpăra cote importante de piață cu bani puțini, lucru care s-a și întâmplat în ultimii câțiva ani, când proprietarii de media acuzați de jocuri politice prin TV/presă scrisă și-au construit site-uri de top. E drept, în 2009 Realitatea.net nu a primit în campanie atâtea critici și înjurături ca Realitatea TV, de pildă, dar ce se va întâmpla dacă a doua intră în insolvență/dispare, așa cum a fost cu “Cotidianul”, la același proprietar? Rămâne online-ul, care va fi din ce în ce mai supus presiunilor.

Sistemul media mai fragil și mai ușor de acaparat al online-ului ascunde însă și germeni cetățenești, precum se știe. Oricine poate fi publisher și aici nu pot decât să repet ceea ce am spus de mai multe ori, că blogurile, de exemplu, sunt anticorpii naturali ai democrației. Informația nu mai poate constitui monopolul cuiva în epoca Web 2.0 și aici vorbim de un plus considerabil.

Din nou un pericol: acest plus ar putea fi atenuat prin tentative de reglementare a internetului. Într-o democrație dubioasă ca România, o platformă puternică, liberă și accesibilă ca online-ul nu poate decât deranja pe cineva. De ce credeți că și-au construit PRO TV-ul și Antena 1 din frecvențe locale Adrian Sârbu și Dan Voiculescu, în anii ’90? Pentru că politicienii au legiferat televiziunea restrictiv. Două din cele trei licențe naționale au revenit TVR 1 și TVR 2 (în timpurile lui Răzvan Theodorescu-Everac vă imaginați ce însemna asta), a treia, așa-numitul Canal 54, ar fi trebuit să revină unui operator privat, dar a fost ținută “în rezervă” până azi, când pe ea face teste HD ghici cine? TVR.

4. TELEVIZIUNILE PRIVATE CONTINUĂ TABLOIDIZAREA
Dacă TVR nu mai este un termen de comparație din punct de vedere al calității programelor, lucrurile se prezintă, mă rog, cam așa cum au început să se vadă pe televiziunile românești. Când spui “generalist” spui, de fapt, “tabloid”, cam la fel ca la presa scrisă, unde “ziarele generaliste” de succes sunt “Click!”, “Libertatea” și “Cancan”. Îmi iau rezerva de a vorbi despre “Adevărul” atunci când vom ști mai clar cum se poziționează (nu cum l-ar vrea poziționat editorul) și va fi decuplat de inserturi. În rest, “Jurnalul național” și “România liberă” sunt singurele quality-uri care par a mai avea vreo șansă, dacă ne uităm la tiraj. Înapoi la televiziune, vorbind de prime-time-ul câștigător în ultima vreme, raportat la Realitatea TV, al Antenei 3, putem vedea și acolo elemente de abordare tabloidă. Mai la vale, ProSiebenSat.1 pompează formate internaționale “low” în Prima TV, Diaconescu încearcă să evolueze tot pe culoarul tabloid, Kanal D amestecă telenovelele turcești cu ceva apropiat de Prima, iar Acasă TV e orice, numai quality nu. Cum ar fi stat lucrurile cu o televiziune publică puternică? Greu de spus. “Publicul se uită numai la porcării”, e drept. Dar a încercat cineva să-i ofere altceva, în ultimii ani?

Poate că da: de la o vreme constat că Știrile PRO TV de ora 19.00 sunt tot mai interesante și mai puțin dense în babe moarte, violuri, crime, bețivi și alte specialități ale postului din Pache. Tentativele Antenei de a face ceva cu Observatorul au fost atât de nereușite, încât PRO TV are un spațiu imens de manevră la principalul jurnal de prime-time, luând în considerare și modul cum s-au compromis Realitatea TV și Antena 3 în campanie. Habar n-am cât de departe și consecvent va merge PRO-ul în direcția asta. Cert e doar că loc de experimente există.

Mai e loc și de alte consecințe? Desigur. Digitalizarea TV ar fi principala necunoscută a ecuației. Deși începem să avem cadru legal, nu știm încă cum se va face. Apoi, internetul e încă relativ o terra virgina pentru întreprinzători, dacă ne gândim la distanța, în ierarhiile de trafic, dintre site-urile românești și “malacii” străini. Conform Google Ad Planner, Trilulilu are mai puțini unici decât WordPress, iar GSP.ro e mult sub Bigpoint.com. Huh? Ultimul e un site cu jocuri și o comunitate destul de Web 1.0-like.