La Budapesta, într-o fabrică de textile fondată acum mai bine de 100 de ani de un industriaș pe nume Goldberg sau Goldberger, trecutul recent doarme în bibliorafturi groase pline de orori. Arhivele Societății Civile (OSA Archivum sau Open Society Archives), una din creațiile lui George Soros, conțin informație care începe pe vremea Războiului Rece și se termină în anii ’90. Genul de lucruri care nu au trecut încă prin judecata cvasi-definitivă a istoriei și constituie, implicit, un material de studiu familiar, și totuși revelator. Dar și genul de subterană în care poți scotoci după ororile și cedările din trecutul unor oameni importanți, încă în viață.
Casa Goldberger este o mostră exemplară de arhitectură industrială de început de secol al XX-lea. Nu e clar dacă la vremea respectivă constructorii de fabrici aveau aspirații estetice, dar, în timp, clădirea s-a infestat cu frumusețe la fel cum alte construcții devin insalubre. În imobil au funcționat, de-a lungul timpului, un depozit, dar și un shop, genul de magazin în care est-europenii puteau să-și cumpere contra monedă vestică bunuri produse în Occident. Miezul Arhivelor, apărute după 1990, îl constituie documentele text ale Europei Libere. Numai text, pentru că înregistrările voce sunt la Stanford.
Rafturile care provin de la secția română a radioului includ, de exemplu, câteva sute de bibliorafturi, care la rândul lor includ comunicate de presă, transcrieri de emisiuni, scrisori primite la redacție și publicații din diaspora dinainte de 1989. Câteva etichete sună așa: “Propagandă – Radio Moscova”, “Discursuri ale VIP-urilor”, “Minorități Etnice – Basarabia”. Majoritatea documentelor pot fi studiate de cercetători, cu excepția celor aflate sub embargou.
La ce e bun embargoul pentru astfel de arhive? Genul acesta de marfă e dorit nu numai de cercetători, ci și de scotocitori prin trecutul unor oameni. Miza sunt, de regulă, politicienii contemporani, a căror viață se întinde până pe vremea comunismului. Colaborarea cu acest regim e bineînțeles o informație-bombă sau, măcar, monedă de schimb în negocieri.
Maldărul de informație care se găsește la Open Society Archives e însă problematic nu numai din punctul de vedere al politicienilor și poliției politice de pe vremuri. Arhiva Europei Libere include o serie întreagă de date personale – adrese, nume -, referitoare la persoanele cu care jurnaliștii radioului au intrat în contact. Alți jurnaliști, din media occidentală, au relatat însă și despre războaiele din fosta Iugoslavie, iar arhivele donate de ei conțin de asemeni nume, date de contact și alte informații foarte precise referitoare, în ultimă instanță, la crime cărora Tribunalul de la Haga abia dacă începe să le dea de cap.
Cercetătorii care vizitează astfel de arhive sunt, în principiu, un tablou familiar. Mai interesanți sunt scotocitorii după vină. Ei pun implicit o problemă cu privire la ce înseamnă jurnalismul în acești ani. Totul a fost deja spus și e disponibil, în diferite baze de date. Problema e ce scoți la iveală, iar ceea ce iese la iveală e, în principiu, o marfă incriminatoare și interesată. Presa nu se mai ocupă, numai, cu trecutul imediat, ci și cu evenimente petrecute cu zeci de ani în urmă. Iar ceea ce aflăm nu e deloc aseptic, bine clasificat și luminat.
Articol scris pentru ediția de joi, 24 iulie, a săptămânalului Dilema veche.