Ce legătură există între infograficele de azi și cartografii din Evul Mediu? Răsfoind “Mapping the World” a lui C.J. Schuller, am dat nu numai peste întrebare, ci și peste răspuns. La fel cum până pe la 1800 exploram Pământul, acum explorăm realitatea virtuală și scormonim în grămezi de date. Iar numitorul comun e lipsa unui standard “ingineresc” pentru desene.
În paranteză fie zis, albumul se găsește foarte redus la Diverta, cu 49,90 RON, ca și “NY Times, The Complete Front Pages” și alte bunătăți. Sunt niște cărțoaie de dimensiuni respectabile, mai curând sub care te vâri decât le iei în mâini, pot fi răsfoite eventual doar pe un birou de prim-ministru. Ce găsim în “Mapping the World”, cu posibilă legătură cu ce facem astăzi? Lucruri de felul ăsta:
Care e legătura dintre cele trei imagini de mai sus? Niciuna, dar tocmai asta e o legătură. Fiindcă nu avem, încă, o standardizare a modului de-a desena o hartă. Lucrurile astea se întâmplau mai ales înainte de 1492, când harta lui Ptolemeu era un fel de normă, dar în diferite reconstituiri și interpretări, nu tocmai identice. Și atunci, cum se leagă ceea ce se întâmpla înainte de descoperirea Americii, cu ce se întâmplă azi? Să ne uităm puțin la imaginile de mai jos:
Cele trei imagini de mai sus sunt disponibile de la, în ordine: ZippyCart: Shopping Cart Reviews, All Assisted Living Homes, SimpleLeap.com.
Diferențe, asemănări? Situația e cam la fel ca la hărțile antice: lipsă de unitate a reprezentării, deși, evident, stilul vizual e cu totul altul, de grafică pe computer, în timp ce Ptolemeu n-avea Adobe Illustrator (la ce găsești prin unele birouri azi, presupun că a fost head developer la Corel, dar asta-i altă poveste…). Există, e drept, la infografice, un principiu comun: una din axe e adesea a timpului, ca la fizică. Dar această axă și însăși ideea de axe încep să dispară din reprezentările contemporane. E limpede de ce: spre deosebire de profesorii de fizică de liceu și cartografi, noi reprezentăm realități fără “măsurabilitate”, vorba lui Baudrillard. E vorba fie de hărți mentale, fie de încercări de cartografiere a spațiului virtual, care nu are nici nord, nici sud și nici, cum spuneam, unitate de măsură.
Cu alte cuvinte, în materie de infografice, încă n-am descoperit America. Suntem înainte de acel 1492 în care, pe lângă altele, lucrurile au început să se limpezească din punct de vedere vizual și să semene de la percepția cuiva la a altcuiva. E drept, în Excel, lucrurile se împart de unele singure în bare și prăjituri-plăcinte (primele pentru valori care nu dau 100%, celelalte pentru procente), dar acest gen de reprezentare tinde să fie considerat simplist și să fie nesocotit de infografiștii de azi. Or tocmai asta ne duce la o idee: America spațiilor virtuale s-ar putea să nici nu fie descoperită. În sensul în care ea dă o anumită finitudine a spațiului și standardizare a reprezentării, ea nici nu există.
Dar, până la urmă, de ce desena Sebastian Münster Europa ca pe o regină, pe la 1570, așa cum puteți vedea mai sus? Pentru a oferi o reprezentare expresivă, un adevăr mai degrabă artistic decât științific. Münster, dar și contemporani ai noștri ca Michael Wesch (cu siguranță știți de asta), au mai puțin de-a face cu ingineria, valorile exacte și similaritățile, decât cu viitorul și sugestia. Nu cumva ea, ingineria, se duce dracului din nou?