Ce e cu adevărat subversiv, letal în protestele care au loc în piețe în aceste zile? Nici reinventarea Molotoavelor, nici transformarea pavelelor în proiectile și nici vitrinele sparte. Ceea ce e cu adevărat subversiv și de lungă durată e râsul unui jandarm, atunci când un hipster cu șapcă și fular îi face o temenea cu palmele lipite, găurind scutul de plastic gros cu un zâmbet malițios. Printre excesele sporadice ale protestatarilor scoate capul un tip social răspândit numeric, cu caracteristici personale redutabile, care și-a schimbat până acum propria soartă și are destule resurse pentru a o schimba și pe cea a României.
Fotografie de Vlad Ilaș
Un nume care a fost pomenit adesea pentru o asemenea persoană, în presă și mai ales pe rețelele sociale, e cel de hipster. Denumirea se leagă de faptul că protestele se desfășoară aproape de barurile din Centrul Vechi, plin în zilele de week-end, când mișcarea stradală a explodat. Pe undeva prin zonă, Vlad Ilaș a făcut fotografia de la care am pornit.
Dar ce este un hipster? În lumea anglo-saxonă, încercările de a defini precis cuvântul sunt numeroase și contradictorii, iar accepțiunea românească nu include finețuri sociologice. Ajunge să spunem că hipsterul vine de la “hip”, un cuvânt născut, ca și “cool”, în revoluția jazzistică a lui Charlie Parker și Miles Davis din anii ’50, cu conotația de “altfel”. “Time” a furnizat la un moment dat o caracterizare pe cât de aproximativă, pe atât de sugestivă pentru hipsteri: “Genul de oameni care poartă tricouri cu citate din filme pe care nu le-ai văzut (…). Totul e construit, la ei, pentru a-ți da senzația că pur și simplu nu le pasă.”
Azi, jazz-ul nu se mai caută. Dar hipsterul din Centrul Vechi ascultă muzică alternativă și mai ales are cel puțin două-trei conturi în lumea alternativă a rețelelor sociale, pe care le folosește intensiv și unde a stârnit și alimentează animația virtuală legată de proteste. Nu posedă, deocamdată, revendicări politice, cu excepția lui “PDL-USL, aceeași mizerie”, ci iese în stradă cu pancarte aiuristice și evazioniste, gen “Vreau să fim prieteni”. Ar fi în schimb mult mai priceput decât politrucii dacă i s-ar da să scrie un program sectorial sau o analiză SWOT pe segmentul care îi procură venituri de 800 de euro lunar.
Hipsterul de Centrul Vechi are idealuri politice asemănătoare cu slackerul cu care Michael Moore a încercat – și reușit – să schimbe în 2009 președintele SUA. E vorba de complicitatea lui George W. Bush cu marii petroliști sau marea finanță americană, la fel cum în România Traian Băsescu a girat și permis capitalismul de cumetrie, spun unii, într-un grad mai mare decât predecesorii la guvernare, și-așa odioși. Hipsterul autohton a trebuit să se zbată din greu pentru ca să treacă de mecanismele anti-selecție care funcționează ca unse în societatea românească și a dobândit o bunăstare relativă, măcar cât să-și permită să bea o sticlă de vin nu tocmai ieftină, în barul din Centrul Vechi unde l-au prins protestele. Mai mult, el a supraviețuit și unei crize din care guvernanții au făcut parcă un pact de exterminare împotriva micului întreprinzător și a clasei de mijloc neafiliate politic, pentru a conserva în stare de funcționare bugetarii și pensionarii, adică electoratul dependent și docil.
După ce a răzbit printr-o mafie și o criză, el, hipsterul din Centrul Vechi, e mai potolit și în privința idealurilor de consum pe care le avea acum câțiva ani. Se gândește, poate, ce-ar putea face pentru alții cu propriile competențe, cu propria inteligență și putere de muncă, acum, când acumularea pentru sine s-a dovedit a fi nu tocmai religia ultimă. Are în CV câțiva ani de studii, atât de serioase cât pot fi în România, și alți câțiva ani de tăbăceală profesională într-un domeniu dezvoltat și competitiv, cu atât mai mult cu cât a trebuit să facă față pilelor, mizeriilor și altor “strategii de resurse umane” din companiile românești. E plin de forță și energie, mai educat, mai cu discernământ și mai vertical decât politicienii pe care îi lasă de ceva ani să-l frece cu modificări de impozite, cadouri la pensionari sau o lege a sănătății care sub pretextul capitalismului mai creează o felie groasă de prăjitură pentru clienții nu știu cui.
Și atunci, ce-i mai lipsește? Păi, cum se vede la televizor, nimic. Sau, cel mult: un lider.
Articol scris pentru ediția de tipar de vineri, 20 ianuarie a ziarului “România liberă”
UPDATE: Se dovedește între timp că hipsterul din poză e șomer și nu mic întreprinzător, și anume fiindcă nu vrea să lucreze, să intre în sistem, deci mai degrabă slacker 🙂 Sigur că poza e un pretext pentru toată teoria, dar ce scrie la linkul cu pricina nu mă face decât să-mi placă mai mult. Aceeași poză.
