Gafe de presă. Foarte scurt inventar

Zilele trecute, un ziar central l-a omorât în efigie pe Ilie Șerbănescu, economist, gazetar și fost ministru în guvernul Ciorbea, punându-i poza la necrologul unui operator TV din Constanța cu același nume. Gafa ziarului respectiv nu e, cu siguranță, singura de felul ăsta – pot spune pe de rost cel puțin câteva, asemănătoare. Există și o morală în privința lor?

Lucrurile s-au petrecut aproape identic într-o zi de la sfârșitul anilor ’90, când Doamna cu Coasa și-a făcut de lucru cu Angelo Miculescu, fost ministru al agriculturii și potentat comunist, cunoscut după 1990 în chip de socru al lui Adrian Năstase. Un ziar care e și azi bine, mersi, a ilustrat știrea morții cu poza lui Angelo Niculescu, cu n, omul care a dus echipa națională a României în Mexic. Născut în 1921, acesta tocmai a fost sărbătorit, cu ocazia aniversării a 92 de ani, de ziarul “Adevărul”, cu un interviu. Acum 14 ani, reacționa amuzat la gafa ziarului care-i pusese poza la socrul lui Năstase, cu vorba atribuită lui Mark Twain: “Știrile despre moartea mea sunt exagerate”.

Moare un drac atunci când se întâmplă așa ceva? Nu știu. Dar povestea mă duce cu gândul la o altă gafă cu antrenori – de data asta era vorba de Țiți Dumitriu. Pe vremea când titlurile se scriau separat, pe două rânduri (cine știe Quark sau inDesign înțelege exact ce vreau să zic, dar nu intru în tehnicalități), cineva de la secția de Sport dăduse un titlu gen: “Antrenorul Țiți Dumitriu și [Nume]/sunt supărați”. Nu mai știu cine era [Nume], și nici de ce era el, împreună cu Țiți Dumitriu, supărat, dar primul rând de titlu a fost prea lung și cineva a tăiat tot ce era după “Dumitriu”, așa încât în ziar a apărut: “Antrenorul Țiți Dumitriu sunt supărați”.

Un amic de-al meu, veșnic în lipsă de fotografii (azi face un site plin de text, poate tocmai de aceea) i-a furat unei cunoștințe, atunci când a ajuns în vizită la ea, o poză cu cămile, pe care a folosit-o ca să ilustreze un articol de călătorii. Partea proastă e că articolul de călătorii era despre Cipru, loc unde nu a călcat picior de cămilă. Despre cazurile în care pinguinii apar în Antarctica, la Polul Nord, deși nu există acolo, nu mai vorbesc, pentru că sunt prea numeroase și nu le-am trăit pe pielea mea. O vedetă de televiziune, veșnic nemulțumită de editorul emisiunilor, a avut și ea de citit un intro despre un musical în care Victoria Cociaș juca în rolul Mariei Callas. Vedetei nu i-a convenit întorsătura de frază și a spus că Maria Callas (1923-1977) joacă în rolul Victoriei Cociaș.

Chiar și maeștrii greșesc. Florin Călinescu, cu care am lucrat o bună bucată de timp, voia ca textele să îi fie scrise pe prompter cu î din i. Problema era că prompterul n-avea nici î din i, nici â din a, așa că într-o zi, Florin a citit, în loc de “luați mânuțele de pe tastastură”, “luați minutele de pe tastatură”.

Eu, personal, am mania de a greși deceniul. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să scriu “2008” în loc de “1998” și altele asemănătoare. Însă habar n-am de ce un ziar defunct, refugiat pe Net, a găsit de cuviință să ilustreze o știre despre un spion ungur, Peter Heitai sau așa ceva, cu o poză de-a mea, luată de pe Comanescu.ro. Presupun că a fost vorba de o încurcătură în calculator, deși nu-mi amintesc să fi dat declarații în ziarul respectiv, ca poza să ajungă prin acel calculator.

Dacă e vorba de presa anglo-saxonă, astfel de gogomănii sunt colecționate de zeci de ani și au fost popularizate de marele Jay Leno în faimosul său late night show de pe NBC. Câteva exemple, la repezeală, de pe Internet, împreună cu morala lor:

  • “Omul cu o singură mână aplaudă bunătatea străinilor”. Așa e când amesteci sensul propriu cu cel figurat. Dan Deșliu spunea, intenționat: “Cântecul de lebădă al unui vulpoi bătrân”.
  • “Astronautul își asumă vina pentru descărcarea de gaz din nava spațială.” Asociații de idei la nivel scăzut, desigur involuntare.
  • “Avocatul susține despre client că nu e chiar atât de vinovat”. Un reporter inept a preluat o relativizare stupidă a avocatului, iar editorul de pagină a lăsat inepția să treacă.
  • “Ceva nu a fost în regulă la prăbușirea avionului, susține un expert”. O altă relativizare a sursei care pe care reporterul a înghițit-o fără să se gândească prea mult.
  • “Titanicul s-a scufundat. Nu sunt victime”. Eroare de documentare imensă, dar explicabilă dacă ne gândim că circulă în poza unui ziar din Vancouver apărut chiar în ziua scufundării transatlanticului.
  • “Orele de educație sexuală au fost amânate. Profesorii au solicitat specializare”. Lapsus freudian sau întâmplare? Freud zicea că în psihic nimic nu e întâmplător…
  • “Ciocnire între două nave sovietice. Un decedat”. Dintre vapoare? Așa se întâmplă când faci elipse în exces.
  • “Cuplu asasinat. Poliția presupune că e vorba de crimă”. Limbajul inept al comunicatelor oficiale face ravagii în titluri.
  • “Podurile ajută la trecerea râurilor”. Oricât de absurd ar părea, am găsit acest titlu scanat online.
  • “Consiliul municipal nu e sigur de cauza mirosurilor urâte din oraș”. E aproape o poantă voluntară, dar nu tocmai.

De ce se întâmplă toate acestea? Probabil că graba și comoditatea mentală sunt principalele explicații. Probabil, titlurile pur și simplu inepte (“Poliția presupune că e vorba de crimă…”) sunt mult mai frecvente decât cele amuzant-imbecile. Poți să eviți a comite astfel de lucruri? Dacă ești mai dotat de la natură, probabil că le faci mai rar, dar nimeni nu e scutit. Câte imbecilități trecute neobservate am comis noi, toți, cei care am scris de la începutul lumii sau măcar de la apariția mașinăriei de tipar cu litere mobile a lui Gutenberg? În viitor se va inventa, poate, vreun calculator care să le găsească aproape pe toate. Dar, până atunci, nu putem decât să ne gândim la vorba lui Alexandru Paleologu: “Un om deștept e un prost care, prin mila lui Dumnezeu, se deșteaptă din când în când.”

Articol scris pentru ediția de joi, 21 noiembrie, a săptămânalului Dilema veche.

UPDATE: Am comis-o eu însumi in articolul de față. De’, cunoștințe de geografie nemaiactualizate din Generală. Pe vremea aia credeam că “Antarctica” e la Polul Nord și “Antarctida” la Polul Sud. Așa-mi trebuie dacă n-am mai verificat de-atunci.

Puteti adauga inca o gafa de presa (aparauta in articolul despre gafe de presa)?

“Despre cazurile în care pinguinii apar în Antarctica, la Polul Nord, deși nu există acolo, nu mai vorbesc, pentru că sunt prea numeroase și nu le-am trăit pe pielea mea.”

Pingiunii traiesc in Antarctica, care “este” la Polul Sud, nu Nord. Zona din jurul Polului Nords este cunsocuta ca “Arctica”.

Cu zambetul pe fata,
Aurel Persoiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *