Fox, Realitatea TV și Antena 3

Stă în picioare comparația dintre Realitatea și Antena 3, pe de o parte, și Fox News, de cealaltă? Pornind de la ceea ce-am aflat la un colocviu de media de la Frankfurt, am încercat să văd cum se prezintă situația detaliat, într-un text pentru “Dilema”:

Ceea ce fac Antena 3 și Realitatea TV pare o invenție tipic românească: știri cu buget redus, tendențiozitate politică, retorică simplistă și violentă. Cine, într-o țară civilizată, și-ar permite așa ceva la televizor? – tindem să ne întrebăm, roși de obsesii localiste. Ei bine, își permite. Și mai precis, în SUA, cea mai liberală piață media din lume; iar televiziunea care face așa ceva nu e prin vreo fundătură a cablului, ci se numește Fox, cea care a reușit să bată zdravăn, ca ratinguri, CNN-ul de prin 2009 încoace.

Stă în picioare analogia Antena 3 – Realitatea – Fox? Înainte de a ne ocupa mai atent de ea, trebuie să menționăm că nu e una autohtonă. A formulat-o un respectabil jurnalist și autor german, Dirk Sager, de la foarte serioasa ZDF, într-un colocviu media recent desfășurat la Frankfurt, „Days on Media Law“, ediția a IX-a. Sager spunea așa: „Televiziunea scapă de sub control, și asta se leagă de Rupert Murdoch. Ceea ce Fox News consideră în aceste zile drept știri e incredibil, n-ar fi putut fi dat pe post acum zece ani. Cînd privim la evoluțiile din Europa de Est, trebuie să luăm în considerare faptul că unele distorsiuni, unele probleme pe care le descoperim au de-a face cu tendințele generale ale timpurilor noastre.“

Faux News sau Fox Noise Channel

Dar ce i se impută lui Fox și care-s similitudinile cu România? Televiziunea lansată de Rupert Murdoch în 1996, cu consultantul politic republican Roger Ailes la cîrmă, se caracterizează în linii mari printr-o retorică mai apăsată și parti pris-uri pro-republicani. A fost numită Faux News, Fox Noise Channel sau Fixed News. Mai multe organizații specializate, dar și grupuri de acțiune liberale (opuse republicanilor), ca Media Matters for America sau Fairness and Accuracy in Reporting, reproșează Fox News trunchierea/scoaterea din context a declarațiilor, relatarea reducționistă a evenimentelor, amestecul dintre opinie și informație, inadmisibil conform regulilor presei clasice de calitate.

Continuarea în “Dilema veche”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *