De ce-mi plac Anca Pandrea și Iurie Darie

Andreea Marinescu de la “Adevărul” m-a pus la treabă acum câteva zile cu mai multe întrebări despre pseudovedete și tabloide. Ce-a publicat vedeți aici. Cum discuția a fost mai lungă și mi-au plăcut întrebările, puteți s-o citiți in extenso mai la vale:

Cupluri tabloide precum Cătălin Botezatu – Bianca Drăgușanu, Liviu Vârciu – Adelina Pestrițu sau Irinel – Monica Columbeanu vând bine în România. De ce este atras publicul către astfel de subiecte, mai ales că în cele mai multe dintre cazuri, se știe că poveștile sunt fabricate în complicitate chiar cu protagoniștii lor?
În cartea pe care am tipărit-o anul trecut la Humanitas, Cum să devii un Nimeni, povesteam despre un antropolog american, Francisco Gil-White, care spunea că interesul față de viața personală a vedetelor e un instinct de perpetuare a speciei pervertit. În zorii omenirii, membrii tribului se raportau la masculul alpha vorbind despre ei în fața focului, iar viața intimă a masculului alpha e o poveste de succes în materie de perpetuarea speciei. Într-o realitate „mediată” ca a noastră, instinctul sexual al publicului e înșelat de tabloide. De aici și până la media ca mașinărie de fabricat celebrități nu e decât un pas. Gândiți-vă ce fac reality show-urile cu oameni (inițial) obișnuiți: vedete cu steroizi, arată ca roșiile de supermarket, perfecte, dar sunt lipsite de gust și presupun că trăiesc foarte puțin.

De câteva luni bune, emisiunile și presa tabloidă dezbat subiectul relației dintre Liviu Vârciu, fostul solist de la L.A. și soția sa, așa zisul model Adelina Pestrițu. Totul a început când cei doi au anunțat că divorțează, după doi ani de mariaj, a urmat un scandal cu ponegriri și de o parte și de alta, pentru ca după câteva luni cei doi să își anunțe împăcarea la Măruța în emisiune. Iar după alte câteva zile au spus că nu se mai împacă, aducând argumentul cu „ciorba reîncălzită nu mai are același gust“. Mediatizarea excesivă a scandalului dintre cei doi a transforma-o pe Adelina Pestrițu, necunoscută până atunci, într-o de vedetă. Cum s-a ajuns aici?
La început, a fost generația PRO, dar se discutau și subiecte serioase, un Florin Călinescu reușea să scoată relevanță și de la o ghicitoare în bobi, dacă a avut așa ceva prin platou. După aceea, a venit mandatul Năstase și televiziunile nu s-au mai prea preocupat de politică, nu de alta, dar asta ar fi însemnat „Jos Iliescu”, „Jos Năstase”, și PSD-ul tocmai acordase reeșalonări ale datoriilor din TVA și alte taxe de ordinul zecilor de milioane de dolari. A urmat genul de show cu trei papițoi politici așezați la o masă, cu false pretenții de seriozitate. Televiziunile tabloide și-au văzut de ale lor și, cum nu prea avem muzică, cinematografie, vedete literare, au început să inventeze tot felul de monștri. Ceea ce nici nu-i chiar așa de rău, pentru mine unul un transexual cu cercei ca Naomi e preferabil unui metrosexual cu svastică precum Radu Mazăre.

O vedetă fabricată de tabloide este și Bianca Drăgușanu…Credeți că aceste fete pot fi considerate modele de către tânăra generație?
Nu numai că pot, dar și sunt. Există o criză acută de repere valorice, pe care ele le suplinesc. Mai puțin ceea ce cred că e o revenire a Bisericii, politicienii, doctorii, psihologii, filozofii și înșiși “jurnaliștii” care apar la televizor se achită de propriile roluri mai prost decât impersonatorii de vedete de pe postul celălalt. La ce să se uite lumea dacă nu la monștrii ăștia în definitiv mai simpatici? Sigur, cine îi consideră și modele riscă să o încurce ulterior, dar…

Povestea dintre Bianca și Cătălin Botezatu aducea Antenei 1 audiențe record în urmă cu câteva luni, după care s-a stins odată cu despărțirea celor doi…Credeti că aceast subiect mai are potențial să revină din nou în atenția tabloidelor?
Habar n-am. Nu m-am mai ocupat de presă modenă de prin 2003. Dar presupun că dacă-l sună cineva pe Botezatu, găsește el ce să răspundă pe tema asta – bineînțeles dacă nu e la un “festival de modă foaaaarte mare, din Bali”, de negăsit pe Google.

Un alt cuplu intens mediatizat în trecut este cel format din Irinel și Monica Columbeanu. Deși, aceștia au mai avut diverse încercări de a reveni în atenția presei (o posibilă infidelitate a Monicăi cu un om de afaceri englez ori apariții de-ale lui Columbeanu cu diverse femei), vizibilitatea lor a scăzut în ultimii ani. De ce credeți că s-a întâmplat acest lucru?
Poate fiindcă au un dram de decență și viață autentică? În definitiv, sunt o poveste senină, deși Iri e ridicol cu aerele lui de Boc al discotecilor. Monica i-a făcut un copil, între ei lucrurile funcționează cumva, am văzut-o odată la televizor cum o sleia în direct nu știu ce pretendentă la mângâierile lui Columbeanu, cu concursul moderatorului, și se comporta cu o decență frapantă. S-ar putea ca Moni și cu Iri să se fi orientat către plăceri mai simple, de miliardari.

Săptămânile trecute, pe piață apărea un filmuleț cu Irinel Columbeanu în ipostaze intime alături de două femei… Credeți că înregistrarea a fost o tentativă de revenire în atenția presei?
Irinel, atâta cât l-am cunoscut eu, ar fi capabil de așa ceva. Nu știu exact de ce-ar fi capabil cu femeile respective, că nu l-am cunoscut atât de bine.

Iurie Darie și Anca Pandrea și-au șocat publicul, fanii, colegii cu pozele pe care le-au făcut pentru un tabloid. Credeți că cei doi sunt victimele mediatizării excesive a sexualității?
Nu știu de ce-au făcut ce-au făcut, dar mi se pare jalnic să te-apuci să îi înjuri, mai ales dacă te-ai uitat la poze. Până și eu am făcut-o, care-s cu mintea în altă țară zilele asta și nu mă prea uit pe tabloide. Oamenii ăia bătrâni, dezbrăcați și încă atrăgători mi s-a părut că au o doză de inocență și normalitate. Bravo Ancăi Pandrea pentru sânii pe care încă-i are, e mai frumoasă decât Yoko Ono, în celebra poză cu John Lennon. Dacă nu vi se pare așa, n-aveți decât să mă înjurați și pe mine.

Credeți că gestul lor poate fi interpretat ca o dorință de a ieși dintr-un con de umbră?
Poate că da, nu știu. În capul meu problema se leagă de blamul pe care l-au primit mari actori atunci când au jucat în telenovele. Există Hollywood în România, ca să aibă ei din ce trăi? Pot teatrele autohtone să le asigure un confort financiar? Oare de ce-a jucat Dinică în câte cinci filme pe an până la moarte? Și, dacă rolurile se plăteau mai bine și putea fi mai selectiv cu ele, nu cumva apuca să facă și Regele Lear?

De ce credeți că presa tabloidă a coborât ștacheta atât de jos în România, pentru că în cazul tabloidelor străine nu se întâmplă acest lucru?
Nu mi se pare că e mai jos. Tabloidele străine sunt și ele pline de aiureli și mizerii. Lucrurile se fac însă în România mai prost. Uneori e “prea mult” și pentru publicul de tabloid, există niște limite. Mai țineți minte ce-a făcut “Libertatea” acum câțiva ani cu macaragiul acela strivit sau așa ceva? A provocat oroare. “The Sun” sau “Bild” știu să evite asta.

Ar mai fi, eventual, și faptul că mizeriile politice diseminate în așa-zisa presă quality din România au început să aibă corespondent și în tabloide, uneori. Am găsit simptome că și acolo se plănuiesc execuții și-așa mai departe.

În ce măsură coborârea ștachetei are legătură cu criza economică care a dus la scăderea numărului de cititori?
Dacă vorbim de presa scrisă, nu e atât criza economică, cât faptul că avem trei tabloide puternice, “Libertatea”, “Click!” și “Cancan”, care a început să gâfâie, dar încă depășește 60 de mii în ultimele raportări BRAT. Acum patru ani, era un singur jucător mare pe segment, “Libertatea”. Dacă vorbim de televiziune, programming-ul s-a adecvat la banii disponibili în piață. Publicitatea a scăzut și-acolo. Și de unde proprietarii de media din România oricum nu prea investeau în conținut, au început să bage de-a dreptul gunoi pe post. E un trend imprimat de Antena 1 și PRO TV pe undeva prin 2001, pe când au început să nu mai producă relevanță politică, după povestea cu înlesnirile fiscale acordate de guvernul Năstase. Pseudo-realizatorii de acum nu fac decât să ducă lucrurile astea la extrem, pentru ca după aceea să se laude cu ratinguri de 1,9.

Până unde poate merge tabloidizarea presei în România? La ce să ne mai așteptăm de aici încolo?
Decesele de pe diferite segmente ale pieței media sunt primele semne de reviriment. Trebuie o oarecare curățenie pe piață. Zona zisă quality va continua să arate prost, ba chiar mai prost, fiindcă acolo banii sunt mai puțini și presiunile politicului, omniprezente. Urmează trei ani electorali, 2012, 2013 și 2014, iar 2011 nu pare deloc liniștit. În zona de entertainment-tabloid, lucrurile au început să arate din nou ca înainte de criză, cu un lider și un challenger. Dacă publicul se va distribui între două ziare/două televiziuni, e mai probabil ca acestea să investească în calitate, decât într-o piață ca aceea a revistelor de femei, unde există vreo 19 titluri și toate își frâng mâinile sub 35 de mii de exemplare. Acolo încă nu s-au produs decesele.