Cu România-n gură

“România” și “român” sunt prezente în majoritatea sloganurilor de la europarlamentarele din acest an. Judecând după formulele-descânt, 12 din cele 15 campanii ale partidelor și ale independenților cât de cât vizibili sunt tot atâtea accese de naționalism sau localism, într-o Uniune Europeană care scârțâie, dar mai ales într-o țară în care Europa a venit la pachet cu criza și cu discordia României anti-PSD, iar euroentuziasmul din sondaje s-a topit ca gheața pe nisipul fierbinte.

Nouă din cele 12 formule naționalist-localiste conțin numele țării sau derivate. PSD-UNPR-PC defilează cu “Mândri că suntem români”, PMP cu “Ridicăm România”, ortodoxul Capsali cu “Candidatul familiei românești”; PPDD, PNȚCD și PRM nici nu mai merită să fie amintite, din motive care nici ele nu mai merită să fie amintite. Singurele formațiuni din buletinele de vot care vin cu formule de alt fel sunt PNL, Forța Civică și Noua Republică. Dacă primul alege cosmopolitul și demagogicul “Eurocampioni la fapte”, celelalte două partide flutură îndemnuri radicale: “Schimbă-i cu Forța” și “Furatul ucide”, ultimul, după tipicul pachetelor de țigări. Ar fi cazul să ne înspăimântăm puțin, dacă nu ne-ar fi ușor să ni-i imaginăm pe Mihai Răzvan Ungureanu și Mihail Neamțu fâlfâind câte-un steag cu aceste cimilituri.

O situare oarecum intermediară, dar tot naționalistă, o au partide ca PDL sau UDMR și Mircea Diaconu. PDL vinde “Europa în fiecare casă”, fără “român(ia)”, dar cu “casă”, deci tot localist. Mircea Diaconu nu propune foarte clar un slogan, dar etalează “Spun adevărul despre țara noastră” (tipărit), cu corolarul “M-am săturat să se vorbească urât despre noi la Bruxelles” etc., la începutul unui spot. UDMR-ul e și el de-al locului, dar, în cazul lui, nu era nicio socoteală să spună “român” sau “România” pe afișe, prin urmare clamează: “Ardealul în Europa!”/“Erdelyt Europaba”. Și cu puțină Europă, dar și cu puțin local.

Pe buletinele de vot ar mai fi cetățeni precum Constantin Filip Tițian, dar acesta posedă, în loc de slogan și brizbrizuri electorale, un birou de mediator. Sau cel puțin așa spune Google, care ar trebui să știe. Corina Ungureanu, gimnasta medialiată și ulterior dezbrăcată în Playboy – ceilalți candidați sunt ocupați să se ascundă, s-ar putea s-o votez din cauza asta, vorbesc serios – , îi dă cu “performanța”. S-ar putea ca până la restul de independenți și formațiuni acceptate de Biroul Electoral Central (BEC) să existe și alte pulsiuni UE, dar eu, unul, vă jur că nu contează. Nu știu cum admișii de BEC din clasa asta și-au strâns semnăturile necesare, dar în Zeitgeist-ul cu scumpa noastră țărișoară – Românie, Erdely, casă – nu sunt. Și Zeitgeist-ul cu țărișoara e cam peste tot.

Dacă, cumva, sunteți sceptici și vă închipuiți că așa se fac campaniile, cu România-n gură, aflați că mi-a trecut și mie prin cap. Trec peste poezeaua cu Zdreanță și “se jură că nu fură”, fiindcă e adus din condei, și vă spun că am scotocit după sloganurile de la europarlamentarele din 2009 și am obținut ceva de genul: “La bine și la greu”, “Alege bine!”, “Bani pentru români, bani europeni!”, “Hoților, bandiților, ce-ați facut cu țara noastră? Pușcăria va manâncă!” Mai puțin ultima strigare, pe care s-ar putea s-o identificați ca fiind de la PRM, restul nu aveți cum ști de unde e, și nici nu contează. E foarte greu să rezumi ideologia în trei cuvinte, iar atunci când ea nu există, ca la partidele românești, e chiar imposibil.

Între 2006 și 2009, România a trecut prin cea mai profundă transformare de după 1990. Lucrurile s-au întors cu susu-n jos încă o dată. Am intrat în Uniunea Europeană atunci când Uniunea era cel mai puțin unită și, probabil, nu tocmai ca un liant. Încă nu înțelegem, chiar dacă simțim, că timpurile s-au răsturnat din nou, iar consecințele situației sunt greu de identificat, fiindcă nu putem preciza nici măcar situația. Ironic, tămbălăul naționalist făcut anul trecut de răposatul USL s-a generalizat într-o serie întreagă de bombăneli, încă relativ timide, cu cuvântul “român” sau “România” în ele. Undeva, puțin mai în urmă în timp, sunt acrobațiile neaoșe ale lui Viktor Orban și FIDESZ din țara vecină. Toate acestea nu sunt semnul vreunei opțiuni ideologice clare, conștiente, dar tocmai inconștiența și limitele politicienilor ne arată încotro merg lucrurile. Spiritul Universal al lui Hegel se plimbă uneori printre noi în zdrențe.

Articol scris pentru ediția de joi, 15 mai, a săptămânalului Dilema veche.