Dacă ați mai intrat aici sau pe conturile noastre de Facebook știți: astă seară, de la 20.10, pe TVR 2, începe “În țara minunilor”. Emisiune cu Hi-Q, format de Indie Studio/Ana-Maria, coproducție cu TVR. Emisiunea are o miză interesantă pentru mine: ce public putem atrage cu povești atipice, cu oameni care fac lucruri care le procură lor și, eventual, și nouă satisfacții?
Nu numai eu, ci și majoritatea oamenilor pe care-i apreciez am tot scris despre tabloidizare, despre televiziunea care trăiește din umilit fete cu ocupație incertă și silicoane certe, din exhibat rudele cu probleme psihice ale unor celebrități defuncte. Am dat note bune, atunci când am putut, emisiunilor care fac mondenități fără să se tăvălească în gunoi. De aceea, în momentul în care am avut acces la o idee ca “Țara minunilor”, am spus că e cazul să încerc să fac eu însumi altceva și să văd ce iese.
Prima ediție, pe care o s-o vedeți diseară, este deja înregistrată și în ea sunt multe lucruri de care suntem mulțumiți, la fel cum sunt lucruri care se pot face mai bine. Din diferite motive, am intrat foarte repede și vom drege ceea ce e de dres din mers – acum sunt în platou, înregistrăm ediția a doua, care are deja o serie de ameliorări.
Pe Florin și Dana (și parțial și Mihai, dar el va fi mai puțin implicat în proiect) de la Hi-Q i-am descoperit ca pe niște oameni muncitori, lipsiți de fițe și disponibili pentru același gen de idee.
Dar, cum spuneam, când m-am trezit că pot accesa genul ăsta de poveste, am vrut să văd, pe pielea mea, ce se întâmplă. Am fost la filmări, am scris scenarii. Iar cea mai interesantă concluzie pe care pot s-o trag e că da, din punctul meu de vedere există, în România, “minuni”, subiecte cu semnul plus, povești interesante. Am umblat după ele prin București, Ploiești, pe la Sibiu, Mediaș și prin alte locuri și oamenii cu care m-am întâlnit și pe care i-am filmat mi-au provocat fiecare câte o surpriză. Diseară o să vedeți, de exemplu, un austriac care a venit în România pentru 12 luni și a rămas aproape șapte ani, ca să învețe copiii și tinerii cu probleme sociale de la Concordia să facă brutărie și prăjituri. De Școala de rock a lui Călin Rotăruș știam, dar nu mi-am imaginat că e terapeutică nu numai pentru copii și corporatiștii care se duc acolo să se bestializeze alături de ei, ci și pentru profi și el lider maximo, Minel Stoica.
Mie, unuia, ideea “În Țara Minunilor” mi-a schimbat bioritmul. Am evadat de pe confortabilul Facebook, de pe Kindle și de pe canapea, în țara minunilor compusă din tot felul de teritorii geografice, unde am dat peste niște oameni suprinzători. M-am tot întors la baza jurnalismului, reporting, așa cum am mai făcut-o și alte dăți. Mi-a părut rău foarte rar, iar la “În Țara Minunilor”, niciodată.
Există în societatea românească un filon de altruism pe stil nou, cool, ecologic, artistic și conectat la online, pe care am încercat să-l identificăm și să-l promovăm, în acord cu obiectivele TVR 2. Am încercat să facem, pornind de aici, ceva fără jale și fără manierisme de “jurnalism social”, să construim un discurs factual, amuzant și lipsit de zorzoane. Sigur că în momentul ăsta nu am niciun fel de cifre de rating care să confirme abordarea asta, dar am încredere.