Category Archives: Print

, ,

Cartea lui Ghibuțiu

După ce și-a tocit vreme de 20 de ani degetele de tastele calculatoarelor din diferite redacții ca Viva!, TV mania, Evenimentul zilei sau Adevărul, Horia Ghibuțiu își lansează azi pe Issuu o culegere de articole pe nume Aici era cândva un titlu. E o carte gratuită, la propriu și la figurat, iar motivul pentru care vă îndemn să dați click la linkul anterior e gratuitatea figurată a întreprinderii lui Horia, care a avut în cap un fel de ironie atunci când și-a strâns textele în volum. Titlul care nu e titlu e chiar al primei bucăți din volum, care ar fi trebuit să se cheme, inițial, Condiția mizeră a unui jurnalist tradițional în evul digital. Ghibuțiu a băgat treaba asta într-o mașinărie de Net, care te învață să optimizezi enunțurile ca pentru online, și vedeți în articol ce i-a ieșit din treaba asta. Suportul – online și nu hârtie – e un adaos la abordarea asta-poantă. Continue reading

Alte aventuri pe print. Șapte seri și House of Cards

Tocmai când mă așteptam mai puțin să am treabă din nou cu printul, Ana-Maria Caia a primit o ofertă greu de refuzat de la Șapte seri, unde este redactor-șef de la 1 martie (detalii aici). Bineînțeles că a fost plăcerea mea să contribui în chip de consultant, iar una din chestiile în care m-am implicat a fost coperta și cover story-ul. Fiindcă seria a treia din House of Cards s-a lansat pe 27 februarie, am venit cu o poveste despre serialul lui Kevin Spacey și felul cum îl văd politicienii români.  Continue reading

, , ,

Eu, unul, nu sunt Charlie. Iar voi…?

Eu nu sunt Charlie, sunt Comanescu. N-am o problemă cu Mahomed, România nu are 5 (din 65) milioane de musulmani, ca Franța, și n-am văzut musulmani grămadă decât în Turcia, la Șanliurfa, sanctuarul islamic, unde n-au avut nimic cu jeanșii și tricourile noastre colorate, deși eram, cred, singurii ghiauri care se învârteau printre zeci de mii de credincioși ai lui Allah.

De ce vă spun asta: de ieri, de când am aflat despre atentate, sunt în același timp plăcut surprins și sceptic văzând cum plouă cu dreptunghiuri negre la profilele prietenilor mei, ale prietenilor lor și prietenilor prietenilor lor. Faptul că Mihai Gâdea se solidarizează și declară că “Libertatea nu trebuie să moară niciodată” mi se pare la fel de suspect de previzibil ca trollingul perpetuu al lui Radu Banciu: “Jurnaliștii de la Charlie Hebdo depășiseră normele pamfletului.”

Nu mi-am pus “Je suis Charlie” la profil pentru că nu vreau să mă bălăcesc într-o autovictimizare mâloasă, dar măgulitoare și lipsită de riscuri. Înțeleg și salut impulsul de solidaritate, dar Continue reading

,

Vama Veche. Ghidul începătoarei

Prin 2003, când am scris articolul ăsta pentru Unica, Vama Veche era deja varză, orice-ar fi însemnat asta la vremea respectivă și orice-ar însemna acum. Mi-am adus aminte de articol fiindcă plec la mare cu niște treburi și o să mă opresc și în Vamă. Sunt curios ce-o să găsesc acolo, dacă lamentația cu “nu mai e ce-a fost” e aceeași. Deocamdată, asta e ce-am văzut acum 10 ani, pentru uzul cititoarelor de atunci. Pentru ele, povestea asta veche era o poveste nouă. A trebuit să insist puțin prin ședințele de redacție ca să impun un subiect în momentul respectiv destul de marginal…

Dacă ești tânără, singură și vrei să te simți frumoasă, atunci du-te la Vama Veche. Ai să-ți găsești, cum spune cântecul, pereche. Dacă ai pereche și vrei să te simți tânără, dacă te-ai săturat să te tot faci frumoasă tocmai întru cât crema de pe etajeră e scumpă și bună, atunci du-te tot la Vama Veche. Continue reading

, ,

Crezi în povestea pe care o spui? Arată-i asta publicului

Storytelling. Cuvântul e unul din clișeele dominante ale ultimelor sezoane. Aprope că nu auzi prezentare, mai ales a cuiva care vine din alt business decât conținutul, care să nu glorifice în poncife pe cât de extatice, pe atât de elementare cuvântul. Totuși, la ICEEFest, în segmentul despre conținut din prima zi, am auzit niște lucruri care merită povestite. Ele se găsesc în prezentarea lui Guy Hughes-Wilson de la BBC, care a vorbit despre “a-ți câștiga dreptul de a spune poveștile”. De ce ar trebui să-ți câștigi acest drept? Presupun, fiindcă peisajul media al momentului este mult mai competitiv decât, de exemplu, acum 15 ani, când publicul era mult mai dispus să îngurgiteze cam orice i-ai fi oferit. Prezentarea lui Hughes-Wilson a avut cinci puncte care răspund la premisa despre care vorbim:

Continue reading