Category Archives: Politică

,

Stenogramele Realitatea: ce urmează?

Problema e: ce urmează? În chestiunea deja celebrelor stenograme ale convorbirilor lui Vîntu cu angajați de la Realitatea, sunt mai puțin surprins decât alții. Am scris aici despre relația media-politic până m-am plictisit și, tocmai, pot doar să mă bucur că n-am fost paranoic. Dar lucrurile care au fost ieri scurse în media fac parte dintr-o succesiune de evenimente și poate că aici ar mai fi ceva de spus. Continue reading

Boc a chemat la ministerele remaniate niște piari

O miercuri ca oricare alta, cu ședință de guvern: premierul Boc iese și spune că executivul nu e de acord cu dublarea contribuției pentru asigurări sociale la contractele de drepturi de autor. Cineva din guvern sau din zona autorităților fiscale, pare-se, a aruncat zilele trecute această piatră-n baltă și Boc își trage din nou de urechi miniștrii ne-remaniați, ca să nu mai comunice idei care nu au asentimentul guvernului.

N-apuci bine să te-ntrebi: guvernul e chiar sat fără câini, fiecare chiar spune ce vrea? Păi spune. Ca dovadă, faptul că Continue reading

,

Rebrandingul Elenei Udrea

În mijlocul scandalului referitor la brandul României, Elena Udrea pare că pierde puncte la capitolul “imagine”. Dincolo de rezultatul dezamăgitor al campaniei se vede însă un politician care a renunțat la mop, andrele și culoarea roz pentru un comportament mai “procedural”. Un fel de rebranding, am zice, dacă ar fi vorba doar de imagine. Continue reading

,

Brandul de țară: pe lângă frunză, un font obosit, gen Myriad

Pe lângă frunza, probabil cumpărată pe nimic dintr-o bancă de imagini, brandul turistic al României mai are în compoziție un font “aproape gratis”, de care art directorii nu știu cum să se descotorosească în mileniul III: Myriad sau ceva foarte apropiat de el. Myriad e o literă inventată în anii ’90, care vine la pachet cu Photoshop și a fost folosită și de Apple în logo, deci un “cal mort” pentru oricine ar face un logo în ziua de azi. Brandul e mizerabil, dar modul cum presa a tăvălit întreaga problemă azi e mai rău. Câteva explicații elementare sunt necesare. Continue reading

, ,

Păstorul și turma

Cu capitalul de imagine din 1989, László Tőkés ar fi putut fi omul care să unească românii și ungurii din Ardeal. E cel care îi dezbină.

Vicepreședintele Parlamentului European a fost un disident autentic. Contrar impresiei că evenimentele din decembrie 1989 au pornit doar întâmplător de la refuzul pastorului de a părăsi casa parohială, Tőkés are în CV o revistă clandestină pe nume Ellenpontok, la care a contribuit la începutul anilor ’80, și luări de poziție împotriva politicii regimului comunist legate de biserici, din cauza cărora a rămas fără parohie.

Ce s-a întâmplat după 1989? Continue reading

, ,

ymterviu.040 – Claudiu Lucaci: Viitorul consiliu de administrație va fi de sacrificiu

Era de așteptat, dat fiind votul referitor la TVR din Parlament: ymterviul care urmează și-a schimbat relevanța de la o oră la alta, de nu mai știam ce să tai și să las chiar în timp ce editam. Interlocutor: Claudiu Lucaci, realizator “Tema zilei” la TVR, candidat la locurile angajaților din Consiliul de Administrație al TVR. Antecedente în echipa lui Adrian Năstase, prin 2001, și în cea a Ministerului Turismului prin 2009. Dincolo de aceste lucruri, care i se vor reproșa, Claudiu se poate totuși lăuda cu audiența de la “Ora de știri”, formatul de jurnal pe care l-a creat și pe care, pe alocuri, l-a prezentat. E dintre “băieții buni” din TVR, fără ironie. Acum, că lucrurile s-au așezat în consiliul de administrație, e cazul să ne întrebăm și cum se văd lucrurile dinăuntrul TVR. Oricât s-a schimbat greutatea discuției în ultimele ore, există lucruri care își păstrează încărcătura.

17:24 IULIAN COMANESCU: Dragă Claudiu, motivul pentru care am dorit să facem ymterviul ăsta e, desigur, ce se (tot) întâmplă în TVR, ca și faptul că tu ești unul din puținii tipi care se pot lăuda cu performanță acolo. Ai pus pe picioare “Ora de știri” de pe TVR 2, acum câțiva ani, de exemplu. Prima mea întrebare exact de asta se leagă.

17:25 IULIAN COMANESCU: Ce caută un tip ca tine într-o instituție ca TVR? Mai sunt câțiva oameni care au făcut lucruri acolo. Dar media e cea vizibilă în ratinguri și conformă percepției TVR.

17:26 CLAUDIU LUCACI: oamenii cauta locul unde se pot exprima cel mai bine. profesional si uman

17:26 CLAUDIU LUCACI: a fost o alegere veche

17:26 CLAUDIU LUCACI: nu m-am impotrivit dorintei interne

17:26 CLAUDIU LUCACI: am trecut prin faze numeroase in TVR

17:26 CLAUDIU LUCACI: mereu am vrut sa plec

17:27 CLAUDIU LUCACI: la cate o schimbare de consiliul de administratie am avut aceeasi pornire. unii vin sa se razbune, altii sa-si aseze prietenii. la stiri este inevitabila schimbarea Continue reading

Consiliul Suprem de Aprehensiune a Țării

De ieri, de când a început circul pe tema vulnerabilităților din strategia de apărare, mă chinuiește un gând. Consiliul Suprem de Apărare a Țării, compus din oameni care ar trebui să priceapă care-s, da, vulnerabilitățile României și pe care-i plătim să ne apere, e cam analfabet, la propriu sau cel puțin din punctul de vedere al regulilor de comunicare. Să ne întoarcem la fragmentul care a stârnit tot tapajul:

Fenomenul campaniilor de presă la comandă [subl. n.] cu scopul de a denigra instituții ale statului, prin răspândirea de informații false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituții ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român.

De ce am subliniat ce am subliniat? Fiindcă din formulare e clar: apărătorii patriei își închipuie că ar exista și campanii ne-“la comandă”. Probabil că democrația, în capul cetățenilor ăstora, e un fel de stradă pe care umblă tot felul de campanii fără stăpân, eventual încântate (ele, campaniile) de modul cum guvernul la putere (Tăriceanu, Boc, nu importă) gestionează criza și alte chestii, aplaudând ca focile la zicerile Elenei Udrea și naiba mai știe ce.

Explicație superfluă poate pentru cititorul mediu al Comanescu.ro, dar utilă pentru CSAT: oricine care a avut treabă, vreodată, cu vreo publicație sau vreo televiziune știe perfect că o campanie de presă presupune o strategie, niște obiective de atins și coordonarea între diverși oameni (fie aceștia numai editorul și detepistul). Există de fiecare dată, sub o formă sau alta, un manager, care, ghici, ciupercă, Continue reading

Cu întârziere: codul etic anti-discriminare on-line

Scuze pentru cele câteva zile în care n-ați prea avut ce citi aici, am fost plecat. Încep cu o restanță – codul antidiscriminare on-line adoptat de SPER. Îl puteți găsi aici și are mai curând forma unui set de aspirații decât de reguli. Dacă doriți să aderați la el, vă puteți descărca de aici un badge care arată așa:

Cu ce se mănâncă acest cod? Este o inițiativă a grupului de lucru deja numit, SPER, adică “Stop prejudecăților despre Etnia Romă”, de a atenua ceva din rasismul de pe net. Cum am tot spus pe-aici, inițiative de genul ăsta sunt utile pentru că reprezintă tentative de autoreglementare a blogosferei și altor zone de internet, ceea ce e oricum mai bine decât o legislație restrictivă și un organism de control care să bântuie pe internet.

Una peste alta ar fi de bine dacă badge-ul de mai sus s-ar răspândi. Nu cred însă că asta se va întâmpla, așa că din punctul meu de vedere cele de mai sus sunt o informare și nu un gest de advocacy. Mă implic în lucruri fezabile de obicei și, oricum, am regulile mele care includ și problema discriminării.

P.S.: O altă organizație a minorităților, Accept, a intrat și ea în problema internetului cu o dezbatere despre discriminare. Succes!

,

Logică de ministru: de ce s-a făcut Elena Udrea zvoner

După ce Tolontan a spus că a fost amenințat de Elena Udrea “că se va ocupa personal, informativ” de el, Elena Udrea a răspuns: “I-am spus domnului Tolontan că dacă se bazează pe zvonuri în demersul pe care îl face, la fel de adevărat este și zvonul că dumnealui ar fi avut un interes direct pentru o firmă apropiată domniei sale.”

Avem o frumoasă mostră referitoare la modul cum se polemizează în România. Acuzând faptul că un jurnalist pune în circulație zvonuri (ceea ce rămâne de dovedit), un ministru invocă un alt zvon. Ce legătură este între un zvon și un alt zvon? Bineînțeles, niciuna, unele zvonuri sunt adevărate, altele nu. În apărarea ministrului turismului, am putea presupune intenții ironice, care nu se transmit în cuvântul tipărit, cam în felul: “Dacă tot e să ne bazăm pe zvonuri, poftim un zvon și de la mine.”

Are Elena Udrea probleme cu inferențele și conversia judecăților din logica de-a XII-a? Nu cred. Chiar în ipoteza ironiei, toată povestea avea loc eventual, cel mult, într-o discuție privată. Elena Udrea a spus că va face public zvonul dacă se va adeveri. Problema e că tocmai prin ce a spus, l-a pus deja în circulație, ca zvonerii de pe vremuri.

Am spus-o și în carte, o bună bucată de vreme am suspectat de agresivitate și prostie genul ăsta de reacție. Adevărul este însă că mai adesea lucrurile se reportează la persoană (la “dumneata vorbești, domnule, care…”) pentru că e cea mai la îndemână metodă de decredibilizare a adversarului.

Ce e drept e drept: presa riscă să sară peste cal atunci când ia la puricat afacerile unui ministru (vezi discuția despre Realitatea All Inclusive, care s-a stins, cum anticipam, fiindcă nu putea fi dovedit nimic în neregulă). După cazul Ridzi, jurnalistul român a fost apucat de emulație și va prezenta repetat fapte normale cu maximă indignare, fiindcă nu oricine dă peste o savarină ca Monica Ridzi cu ale ei contracte de 700 de mii de euro și cine dă, nu știe neapărat să pună degetul pe rană. Dar nimic nu înlesnește un demnitar al statului român să se coboare la un asemenea nivel retoric.

Cam ăsta e, de altfel, palierul pe care se desfășoară certurile politice în România lui 2009. Mai vedem asemenea lucruri prin alte țări? Din ce citesc prin NYTimes, The Guardian, The Economist, Le figaro și altele, nu prea cred. Polemicile dintre politicieni sunt, la noi, un fel de K 1 de vorbe, în care nimic nu este interzis și accentul se mută de pe dezbaterea de idei pe nimicirea retorică a adversarului. Problema e că în cazul de față un politician a intrat pe curs de coliziune cu un om cu mintea limpede și ani de experiență jurnalistică, om care știe foarte bine să facă diferența între un zvon și un fapt dovedit și care va ști să riposteze.

E păcat că Elena Udrea își consumă energia pe acest gen de reacții. Ambițioasă, cum e clar că e, a făcut o serie de lucruri la Ministerul Turismului și cu greu ar putea fi suspectată de lipsa de abilitate a colegei ei Monica Ridzi, care s-a soldat cu scandalul cu pricina. Ziariștii care vor căuta lucruri în neregulă la Turism va trebui să sape mai adânc, acolo nu are cum să fie vorba de contracte de vânzare-cumpărare a știrilor și alte gogomănii de felul ăsta.

P.S.: Mai am o nedumerire: de ce trebuia Tolontan “lucrat informativ” dacă tot e vorba de zvonuri de-astea? Poți pune în circulație orice, de pildă că Tolontan a vrut o croazieră în Pampas de la Ministerul Turismului și Ministerul Turismului nu i-a dat, că a fost și el plecat pe diurna Ministerului și din plic au lipsit doi euro, că Tolontan are fobie de avion, deci nu-i place turismul, deci nu-i place Elena Udrea, că Tolontan e protocronist și vrea numai în România etc.

,

Realitatea All Inclusive pare o sponsorizare ok

Așa cum anticipam, o serie întreagă de alte afaceri ale televiziunilor cu Guvernul încep să iasă la iveală. Ieri, la Ministerul Turismului, s-a vorbit despre sponsorizarea Realitatea All Inclusive, segment de lifestyle, cu 200 de mii de euro.

Interesant e un lucru: împărțită pe perioada mai-septembrie, așa cum scrie în contract, suma de 200 de mii de euro dă puțin peste 1300 de euro pe ediție, fiindcă e vorba de un segment de 10 minute, zilnic (în jur de 150 de ediții). Argumentul Elenei Udrea cu singurul format care corespunde cerințelor Ministerului stă și el în picioare.

Sigur că mai e loc de săpături, dar cum am mai spus, după scandalul Ridzi riscăm ca presa să pună tunurile pe Guvern și în cazurile în care lucrurile sunt ok.

UPDATE: “Jurnalul național” se stârnește și el pe aceeași temă. În discuție: contractul prin încredințare directă și calitatea de coproducător a unui minister.