Din această săptămână, textele pe care le public în “România liberă” sunt programate să apară pe print vinerea. Ceea ce înseamnă că de regulă le veți găsi aici joi seara, târziu.
Google Trends, un instrument de măsură aproximativ dar imposibil de contestat, spune că volumul de știri referitoare la Raed Arafat a crescut foarte tare, începând de luni, 9 ianuarie, când scandalul referitor la legea sănătății a căpătat formă. Căutările pe Google au explodat încă mai tare cam din același moment. Și oricine caută Arafat nu poate da în aceste zile peste rezultate favorabile pentru actualii guvernanți. Așa că politicienii au o problemă când se ating de un nume din clasa Arafat.
Raed Arafat pe Google Trends
Voi expedia rapid chestiunea legii sănătății. Tot ce pot spune despre sistem provine din experiențe pe pielea proprie – sau mai degrabă pe pielea celor apropiați. Aproape de fiecare dată când am avut o astfel de problemă, am descoperit un sistem medical privat care îl căpușează pe cel de stat așa cum în halele fabricilor din anii ’90 apăreau mici ateliere private ale inginerilor mai întreprinzători și adesea escroci. Dar asta nu mă face specialist în managementul sistemului de sănătate, așa că am să trec la imaginea și reputația lui Arafat.
Numai un răuvoitor poate contesta total meritele doctorului palestinian în construcția sistemului de urgență. E destul de clar pe ce s-a creat doctorul imaginea, într-o țară în care populația îmbătrânită și prea puțin adeptă a unor controale periodice sau a unui regim de viață sănătos înghite doze mari de spaimă legate de propria existență. În România, nici măcar taxele și moartea nu sunt certe; cu ultima, riscă să te întoarcă de la groapă – sau din cer – preotul care nu te trece-n pomelnic decât până la trei luni, fiindcă atâta au plătit urmașii. Totuși, până acolo, există ceva apropiat de o certitudine: faptul că dacă ai o problemă serioasă de sănătate, niște tipi îmbrăcați în uniforme multicolore o să se înființeze la tine acasă, încercând să te resuscite și nu să te scotocească prin buzunare, ca privații nu știu cui.
Să ne gândim cât contează asta la electoratul cocolit de toate partidele din România, fiindcă e sărac, dependent de guvernare și deci votează: pensionarii și îmbătrâniții din sistemul bugetar. Ceea ce dă o măsură a gafei politice, chiar dacă e o evaluare cinică.
Însă Arafat nu e un “sistem”. E străin, și de o altă culoare decât noi, într-o țară cu o atitudine mai marcat ambivalentă asupra veniților din afară decât altundeva. Pe de o parte, românul statistic are o doză de xenofobie și reticență venită din propria-i izolare, accentuată pe vremea lui Ceaușescu. Pe de alta, aceiași veniți din afară sunt luați uneori de salvatori sau fii ai providenței, și nu tocmai fără rost, de la Jeffrey Franks la Carol I și Carol Davila, un alt doctor despre care nu se mai știe că e de origine italiană și a venit în România la 24 de ani.
Pare a fi soarta acestei țări să fie vindecată de doctori străini. Și nu-mi rămâne decât să adaug că aceștia au, mereu, o mulțime de treabă.
