Apropo de ce-ți poate face Hi5: poveste cu PDL și Jurnalul național

Zilele trecute atingeam în treacăt problema contului de Hi5 ca element de brand personal, pe internet. Tocmai avem un caz concret care ne arată că activitatea susținută pe această rețea nu e o idee foarte bună, dar să vedem întâi de ce. Hi5 este asociat de obicei cu flirt, distracție, pierdere de timp, vârstă fragedă, poze nu tocmai protocolare (asta poate fi uneori un eufemism) și așa mai departe, deci nu te poziționează bine într-un mediu profesional. În schimb, se așază de la sine pe prima pagină de rezultate Google, deci e ceea ce cineva ar putea afla despre tine, dacă te caută într-un context de “om serios”.

Cui i s-a întâmplat asta, zilele trecute? Unei doamne sau domnișoare pe nume Monica Forfotă, propusă de PDL pentru poziția de membru supleant al Consiliului de Administrație al TVR. “Jurnalul național”, un cotidian cu sentimente notoriu de prietenoase față de partidul care l-a susținut pe Traian Băsescu la prezidențiale, a căutat-o pe doamna cu pricina și a găsit… contul de pe Hi5. A ieșit ceva de genul ăsta:

Monica Forfotă pe Hi5

Monica Forfotă pe Hi5

Uitați-vă puțin la poză. E ceva în neregulă? Pentru o persoană privată, nu. Dar pentru o persoană publică, imaginea e interpretabilă. Și interpretată. Spune ea ceva despre (in)competența Monicăi Forfotă? Nu, dar e greu să te obiectivezi, dacă privești. Pozele de membri ai Consiliului de Administrație al TVR din ziare arată, de regulă, altfel.

Ca să rezumăm, ecuația “expus politic” + “cont pe Hi5” are un potențial exploziv, dacă un ziar critic la adresa partidului cu pricina află despre cont – și va afla cu siguranță, dacă Hi5 e printre puținele locuri în care persoana în cauză e activă.

Monica Forfotă a fost validată în chip de membru supleant în Consiliul de Administrație al TVR, dar povestea nu avea cum să-i cadă bine.

E Hi5 un iad de imagine? Da și nu. N-ar fi niciun motiv pentru care rețeaua să nu fie folosită de entertaineri, în căutare de un target general. Un cântăreț sau un actor nu trebuie să fie la fel de “serios” ca un politician sau un prezentator de știri (ghilimelele vin de la percepție). Prietenii se fac ușor. Pornind de la o însemnare mai veche de pe Monden.info, am aflat că Marius Moga are vreo 1800 de prieteni, Cosmina Păsărin peste 2000, iar Smiley de la Simplu, 2300 și ceva. Par a fi conturi autentice, e posibil ca ele să aducă beneficii muzicienilor cu pricina. Am căutat, în rețea pe Google, vedete de-afară cu cont de Hi5, dar n-am găsit. Poate nu m-am priceput eu, scuze de neîndemânare, sunt prea bătrân pentru Hi5. Voi știți să fie?

P.S.: Întreaga poveste explică o nuanță importantă, care face diferența între brand personal și celebritate. Dacă în România “brand” alăturat unui nume notoriu sau celebru a devenit un soi de compliment, fără o încărcătură prea clară, Arruda sau Tom Peters fac teoria brandului personal raportat la persoane fără profil public, care au nevoie de vizibilitate într-un anumit segment profesional. Monica Forfotă vine “de nicăieri” în sensul notorietății, iar Hi5 îi poate modifica radical percepția. La un nume deja cunoscut, ca al lui Smiley, e doar un atribut în plus.

4 thoughts on “Apropo de ce-ți poate face Hi5: poveste cu PDL și Jurnalul național”

  1. Ar mai fi o categorie, care,:) probabil, nu-ti citeste blogul, dar a cazut in “capcana” Hi5. Yair Miron, unul din cei acuzati in cazul Sabyc -“trafic de ovule” (http://www.realitatea.net/video_876617_imagini-cu-profilul-de-hi5-a-lui-yair-miron_567807.html). Povestea s-a intamplat vara trecuta, iar pozele de pe hi5 au dat nu numai ilustratie, dar si profil de personaj. Acum cateva luni contul era inca “in picioare”, acum vad ca a disparut.

    A doua poveste e dintr-o zona si mai “grea”-un clan intreg pe Hi5. E aici povestea: http://www.evz.ro/detalii/stiri/clanul-cordunenilor-pe-hi5–foto-883493.html.

    Cred ca ghinionul dnei Forfota e ca nu a prea existat pe google, cu exceptia hi5. Parca fiica lui Mircea Geoana a aparut pe undeva, tot in urma unui cont hi5.

    In rest, cei care nu lucreaza nici la Guvern, nici la clinica de ovule si nici la vreun clan… nu cred ca e cazul sa-si stearga din contul de hi5 fotografiile din adolescenta. Sau din adolescenta tarzie, daca ne uitam la poza.

    Singura problema e ca din articol n-am aflat nimic despre dna Forfota :). Aici o sa-mi spui ca in cazul asta povestea cu hi5 spune totul despre ea, nu?

  2. Asta inseamna ca peste citiva ani, cind o sa fiu eu presedintele Asociatiei de locatari, o sa-mi scoata cineva la iveala profilul de pe neogen ??? Nasol momentu`.

  3. Călin: Nu, povestea cu hi5 nu spune mai nimic despre respectiva doamnă. Totuși, așa se face presa…

    Marian: Depinde ce concurență o să fie la Asociația de locatari…

  4. Pingback: avemblog.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *