Probabil cea mai vizibilă schimbare față de ultimii ani este, la Bookfest 2019, numărul mare de standuri cu cărți pentru copii și edituri specializate pentru copii. În rest, nu cred că m-am împiedicat de vreo lansare care să fie de neocolit, fiecare cu mo yanul lui – ceea ce, până la urmă e bine, fiindcă arată o piață editorială și un public matur și divers.
Câteva observații pe repede înainte, fiindcă mai puteți da o fugă acolo până mâine, la ora 20.00. Anul ăsta Bookfest e în pavilionul B2, arată mai bine ca în alți ani, există în interior o cafenea civilizată. Puteți intra în Romexpo pe la turnuri, de care B2 e mai aproape decât deja consacrata intrare B.
- Apropo de copii: nu cred că observația de mai sus e o noutate absolută, vorbim de un trend recent, care se vede și din faptul că Bookfest a organizat un sub-eveniment pe nume Bookfest Junior. Am și o explicație eseistică, la repezeală, pentru asta: tableta și smartphone-ul sunt percepute de părinți (cel puțin segmentul alfabetizat al societății) ca un mare dușman și o ciudățenie a vieții de copil contemporan, raportat la noi, generațiile născute înaintea Internetului. Cel mai probabil, așa și este, date fiind numeroasele studii de la World Health Organization sau Asociația Pediatrilor Americani, care ne recomandă să limităm consumul de ecran al copiilor. Prin urmare, cărțile pentru copii sunt pentru părinți o cauză de două ori nobilă, dincolo de caracterul educativ intrinsec, reprezintă și o alternativă la ADHD-ul YouTube-ului și al altora asemenea. În plus, segmentul se pretează foarte bine la migrația către ceva apropiat de carte-obiect, o tipăritură somptuoasă, cu calități tactile și un soi de funcționalitate extrinsecă față de aceea a conținutului în biți de calculator.
- Dincolo de faptul că în B2 Bookfest arată mai bine, am remarcat și faptul că unele coperte de la unele edituri încep să arate cu adevărat bine, după jalea din primele decenii de producție editorială post-decembristă. Faceți o plimbare acolo și unele standuri vă vor bucura pur și simplu ochii.
- Nu același lucru se întâmplă și atunci când deschizi cărțile. Am dat nu știu unde peste o colecție Vonnegut legată, care arăta foarte bine. Dar, când am deschis Deadeye Dick, am dat peste același font minuscul, pentru miopi, cu care editurile românești economisesc de regulă hârtia. Atunci când fontul e suficient de mare, paginile sunt tipărite câș, pe mașini care aproximează literele. Totuși, o carte de la noi a ajuns să coste peste 30-40 de lei, cât o să ne mai distrăm pe seama publicului? Știu scuza că în România se citește puțin, de aceea facem economii, dar nu cumva editurile descurajează cititorii și în felul ăsta?
- Am evitat intenționat să vă fac recomandări, fiindcă presupun că în momentul ăsta le-ați primit deja din altă parte. O singură mențiune: Serotonină, am citit-o în franțuzește acum câteva luni, când s-a lansat. Prima jumătate am parcurs-o ușor plictisit, fiindcă totul se învârte în jurul aceluiași bărbat dezabuzat, care pierde o mare dragoste din cauza propriei insuficiențe și a adversității lumii. Scrisă a șaptea oară, povestea asta nu mai e atât de interesantă (fie și numai dacă ai citit celelalte șase romane). Urmează partea politică, cea care trimite la Vestele Galbene, care nu ține mult, dar e interesantă ca explicație convingătoare a faptului că oamenii onești, chiar bine educați, pot deveni anti-europeni potențial violenți în lumea în care trăim azi. În fine, în ultima parte romanul de dragoste continuă și mie unuia mi s-a părut că se salvează, fiindcă cumva lui Houellebeq i-a ieșit o alegorie mișcătoare a pierderii și suferinței, posibil peste ceea ce găsești în celelalte romane ale lui.
Enlarge
