Ziua când domeniile (.com, .ro, .orice) au murit

Prin februarie 2014, Facebook anunța lansarea unei aplicații de știri pe nume Paper, ca fiind viitorul publishingului digital. Cu o șmecherie (spuneți-i hack, dacă vreți, dar nu e o mare scofală), am reușit să o instalez deși nu era disponibilă decât pentru userii americani de iPhone. Am folosit-o cu spor până acum câteva săptămâni, când m-am trezit brusc fără ea: iOS mi-o „mâncase”, ca urmare a cine știe cărei directive obscure din App Store. M-am strâmbat, am instalat Facebook-ul clasic, împreună cu Messages (în Paper puteai schimba și mesaje) și mi-am văzut de treabă, cu un oarecare dispreț pentru vechea interfață. 

Acum, știu de ce am rămas fără Paper: Facebook a lansat Instant Articles, un tool care permite publisherilor electronici să își pună conținutul direct pe rețeaua socială, într-un aranjament comod și spectaculos, gândit special pentru telefonul mobil.

De fapt, Instant Articles face ce făcea răposatul meu Paper, dar mai bine. Puteți vedea intrând pe pagina instantArticles ce și cum, dar numai prin aplicația Facebook de iPhone; în calculator, pe browserul de iPhone și, deocamdată, pe Android, vezi ceea ce-ți dă același Facebook dacă postezi un link la un articol oarecare, iar clicul te trimite în site-ul publicației.

Prin contrast, varianta din aplicația de iPhone arată ca un site în site, măcar la fel de spectaculos ca lucrurile care se văd în aplicațiile și site-urile mobile ale New York Times, National Geographic sau The Atlantic. Aceste superbranduri media, împreună cu The Guardian, BBC News, Spiegel, Bild și Buzzfeed reprezintă lista de publisheri cu care Facebook a încheiat, în primul pas, parteneriate pentru postarea de texte direct în platformă. Pozele și video-urile care pot fi mărite, hărțile cu comentariu audio, elementele contextuale pe care le oferă rețeaua sunt printre facilitățile create pentru publisheri de rețeaua socială. Și totul, cu o încărcare foarte rapidă, despre care studiile arată că e foarte pe gustul utilizatorilor.

Înțelepciunea sau obida comună a vechilor branduri media suna, până acum, cam în felul: „Facebook ne ia conținutul și implicit banii, fiindcă spre deosebire de noi, vinde cu spor reclame, dar în propria platformă. În schimb, ne crește traficul, dar numai dacă plătim din ce în ce mai mult, fiindcă paginile noastre de Facebook sunt afișate la un procent din ce în ce mai mic dintre cei cărora le-au dat like.” Instant Articles lasă, în schimb, mult mai mult control și mult mai mulți bani la publisheri: sută la sută din reclamă, facilități de design care permit asemănarea cu site-ul sursă și statistici la care autorii conținutului au acces, dar permit și contabilizarea alături de restul traficului produs online de aceștia.

Dar, în fine, ce importanță are un proiect experimental, disponibil doar pe iPhone și numai pentru o mână de publisheri? Mobilul e o platformă din ce în ce mai folosită pentru consumul online, iar presa, orice-ar mai însemna ea, se consumă tot mai mult pe Facebook. Din acest motiv, proiectul e unul deschizător de drumuri.

Asemănarea cu Paper nu e întâmplătoare. TechCrunch relatează că project managerul și designerul acestei aplicații au fost relocați de Facebook la Instant Articles. Există însă și o diferență importantă: Paper era (și poate va mai fi, fiindcă Facebook anunță că va fi dezvoltată în continuare) o aplicație din clasa curator, adică o colecție de trimiteri-linkuri realizată de un factor în ultimă instanță uman. Spre deosebire de așa-numitele agregatoare, nu prea ai cum să-ți selectezi singur conținutul. Cu Instant Articles, se poate: chiar dacă articolele propriu-zise vor fi postate de publisheri, ele vă vor veni în newsfeed numai în măsura în care ați dat like unor postări anterioare sau paginilor acestora, la fel ca în cazul oricăror postări. Iar lista de branduri media care au acces la noua facilitate, deocamdată, nu include decât un „neserios” de dată recentă, adică Buzzfeed, regele testelor, al așa-numitelor listicles și în general al conținutului ușurel, conceput special pentru viralizare. Secțiunea de Trending din Paper e, prin comparație, plină de gunoi jurnalistic, iar aceea de foto nu e, neapărat, mama imaginii artistice.

Bineînțeles, o listă atât de respectabilă de publisheri poate fi doar o mutare de PR din partea Facebook. Nu e clar cine va mai veni alături de NY Times și The Guardian în viitor și e la fel de neclar dacă nu cumva publicații mai slabe nu va trebui să plătească la Facebook pentru oferirea facilității. Până la urmă, în noul model de distribuție, Facebook oferă o platformă și unelte de publishing și, deocamdată, nu prea cere nimic. Obține, cel mult, trafic și interacțiune.

Titlul acestui articol e, evident, o exagerare. Publicațiile vor mai continua o bună bucată de vreme să facă bani din .com-urile și chiar din .ro-urile lor, chiar dacă vor livra conținut și pe alte canale, de pildă cel de care vorbim. Oferta Facebook spune însă ceva despre viitor. Nu e clar, deocamdată, dacă media zisă legacy primește din partea gigantului de Internet gura de oxigen de care, la urma urmei, avea mare nevoie. Sau dacă, dimpotrivă, InstantArticles nu e încă un tip de prizonierat cu care business-ul digital umilește, din nou, business-ul numit conținut.

Articol scris pentru ediția de joi, 28 mai, a săptămânalului Dilema veche.

Post your thoughts