ymterviu.046: Florin Negruțiu (Gândul) despre torționari și tortura VEZI AICI

Acum vreo câțiva ani, am ținut, împreună cu un american pe nume Dean Cox, un training despre jurnalism digital, la Centrul pentru Jurnalism Independent. M-am mirat să-l văd printre cei înscriși pe Florin Negruțiu de la Gândul: majoritatea tipilor din generația lui – cu 10 ani mai tânără decât a mea – s-au născut învățați și sunt mai degrabă dispuși să țină ei lecții, cu consecințele catastrofice pe care le vedem în ziarele și pe site-urile din România. Gândul mă intriga, pe vremea aceea, din punctul de vedere al tranziției către digital, la fel cum mă intrigă și acum. La training mă gândeam – poate era mai bine să spună Negruțiu ce fac dumnealor la site/ziar și să iau eu notițe? Chestia asta m-a bântuit până azi.

Iulian Comanescu: Prima întrebare se leagă de faptul că m-am săturat de toată jelania asta despre moartea presei. Tu ai vreun semnal/motiv de optimism?

Florin Negruțiu: Nu moare. Se schimbă. Se schimbă modalitatea de transmitere a informației, se schimbă ziariștii. Ziariștii sunt obligați să se ducă după public. Atâta tot. Este o perioadă foarte pasionantă pentru un ziarist. Noi, la Gândul, a trebuit în ultimii ani să ne alfabetizăm în online. Am avut foarte multe de învățat și încă învățăm. A trebuit să fim mai rapizi, mai agresivi și să ieșim din carapacea noastră, să comunicăm cu cititorii. A trebuit, de pildă, să învățăm să lucrăm cu o cameră video, să spunem povestea și în alte modalități decât în scris. Mă rog, probabil ai mai auzit lucrurile astea.

Iulian Comanescu: Da, le-am mai auzit. Eu zic că moare un model de business, dar nu vreau să intru în asta, că am tot scris.

Florin Negruțiu: Nu mi-aș face griji că jurnalismul dispare. Problema este însă că există mult zgomot în jur, multă pălăvrăgeală și prea mult tabloid.

Iulian Comanescu: Din ce ai spus mai sus, am reținut povestea cu schimbatul obiceiurilor.

Florin Negruțiu: Da, noi, ca ziariști, ne-am schimbat obiceiurile. Ca ziarist „clasic”, închideam ziarul la șapte-opt seara și plecam acasă. Ca ziarist „de tip nou”, nu închid niciodată. Câteodată am nostalgia vremurilor de hârtie, care-ți dădeau posibilitatea să mai ai și viață personală.

Iulian Comanescu: E ceva curios. Ești la Gândul, care a apărut în 2005 pe hârtie, pe o filozofie destul de oldie – “ziar al ziariștilor”, așa ceva. În măsura în care statement-ul de atunci poate fi luat în serios. Gândul e acum un brand online tăricel. Tu cum te simți, ca ziarist “clasic”, sau provenit din “clasic”, între toate vietățile astea ca mine și ca alții, care nu (mai) lucrează în presa instituțională?

Florin Negruțiu: Ziariștii „clasici” probabil că au avut la început un sentiment de superioritate față de bloggeri („Eu fac ziar, nu blog, eu verific informația etc.), dar poate și un sentiment de invidie („Bloggerii n-au șefi, nimeni nu-i editează”). Dar, pe măsură ce bloggerii s-au impus ca voci în online, ca autorități în comunități de cititori, ei au devenit brusc interesanți pentru presa clasică. N-au mai fost priviți de sus, ba, dimpotrivă, presa clasică a încercat să-i seducă cu colaborări. Toate ziarele cu prezență relevantă în online au făcut asta, încercând să construiască platforme sau comunități de bloggeri. Ținta a fost să ajungă la cititori, care, altfel, au întors spatele ziarelor.

Iulian Comanescu: UGC-ul e emoțional, nu (poate) satisface criteriile de rigoare ale presei clasice. Crezi că prin metisajul ăla blogger-traditional media despre care vorbești, ceva din abordarea asta narativ-indignată trece și în presa clasică?

Florin Negruțiu: Este amuzant că ne referim deja la presa online ca la presa clasică. Da, este clasică în măsura în care încă se respectă o anumită arhitectură redacțională: există reporteri, editori, editori coordonatori prin mâinile cărora trece o știre. Nu știu dacă vocea presei online mai este clasică sau nu. Eu îndrăznesc să spun că nu și că ziariștii proveniți din presa de hârtie și cerneală încă își caută o voce potrivită. De aici și multele falsete și cacofonii.

Iulian Comanescu: Ok, dacă nu e o obsesie a mea, eu conchid că aia-i direcția. Emoțional, narativ, asumat.

VEZI AICI CE-I CU VEZI AICI!

Iulian Comanescu: Sunteți înnebunitori cu “vezi aici”, “n-o să-ți vină să crezi” și altele, pe site. Și alții sunt, dar și voi. De ce naiba faceți asta?

Florin Negruțiu: Nici eu nu suport “vezi aici”-urile. Sunt din ce în ce mai rare, cel puțin în Gândul. Toate formulele astea de teasing vin din urmă cu doi-trei ani, dintr-o perioadă de creștere agresivă, când încercam să găsim diverse formule de a atrage cititorii în text. Cred că toate site-urile trec la un moment dat prin această etapă până ce-și găsesc vocea potrivită. Noi sper că am depășit-o.

Iulian Comanescu: Anul trecut am făcut o analiză după clișee și titluri stereotipe și ieșeați destul de sus la capitole gen “Vezi aici” sau “Galerie foto”. N-aveați, în schimb, foarte multe de “șoc”, “crimă”, “senzațional”, “sex”, “sfârc”.

Analiza [pdf]

Florin Negruțiu: Ce mai pot să-ți spun e că EXCLUSIV este o formă de protejare.

Iulian Comanescu: ?

Florin Negruțiu: Am avut discuții dure cu ziariștii de aici. Oamenii, cu bun simț și cu simț al proporțiilor, știu că nu orice declarație pe care o obțin este o exclusivitate. Aici recunosc: eu îi oblig să semnaleze exclusiv de fiecare dată când au un story propriu, o informație a lor etc.

Iulian Comanescu: Așa. Și dacă faci asta probabilitatea să ia altcineva cu copy-paste e mai mică?

Florin Negruțiu: Dacă n-o faci, în cinci minute e la TV fără nicio citare. Am socotit odată: în cazul știrilor care au EXCLUSIV, procentul preluărilor la TV fără citare scade spre 20 la sută. De pildă, o ordonanță de urgență. E publică: o publici tu, o analizezi, o dezbați, iei reacții, vezi consecințele. În presa clasică, asta nu e chiar o exclusivitate. O semnăm exclusiv tocmai pentru a fi citați și a i se recunoaște munca reporterului care a scris materialul.

Iulian Comanescu: La voi e o chestie. Ceva din vechiul ADN, de ziar “de referință”, a rămas și contrastează cu abordarea pe stil nou. Editorialele lui CTP, hard news-urile sau feature-urile politice, seria de investigații cu torționari. Contradicția nu e numai între abordarea jurnalistică și teasing. E și una pe conținut. Fiindcă aveți toate chestiile alea soft, despre online, plus integrarea cu tot felul de minuni din tabloidele și ziarele de sport din grup…

…Răspunzi foarte târziu. Dai la văzut la PR?…

Florin Negruțiu: Este o chestie asumată de la bun început, încă din construcția site-ului, după model Huffington Post: prima coloană – hard news, a doua coloană – soft news, a treia coloană – editoriale, opinii, comentarii. Interesul nostru este să aducem coloana a doua la nivelul coloanelor 1 și 3 și să facem „softul” mai deștept.

(Răspund târziu pentru că-mi mai scapă litere și virgule și revin. Defect „clasic”.)

Iulian Comanescu: Am uitat cu totul de Huffington. Hai s-o luăm altfel. Crezi că se impune un fel de mix între tabloid și quality? Au mai fost idei care au testat asta, între altele The Daily, publicația nativă de tabletă a lui Murdoch, care și-a dat duhul între timp.

Florin Negruțiu: Nu, investim mult în presa quality, dar uneori abordăm și subiecte mai soft, care aduc trafic. Totul este să oferim un mix interesant pentru publicul nostru.

Iulian Comanescu: Deci e sau nu e un mix?

Florin Negruțiu: E un mix.

CUM SE PUPĂ TORȚIONARII CU “WHY DON’T YOU COME OVER”

Iulian Comanescu: Bine. Torționari + Why Don’t You Come Over. Mi se pare că dă de se leagă, stă-n picioare. Problema e când apar corpii ăia străini din Cancan și PRO Sport acolo. Dar cum nu o să mă plătească nimeni să vă analizez site-ul, decât eventual cu niște înjurături, o să te-ntreb altceva. Câți torționari mai aveți pe țeavă?

Florin Negruțiu: Am anunțat o listă de 35. Ni s-a reproșat că am anunțat lista, dar că nu am dat 35 de nume.

Iulian Comanescu: Ciudat, de ce vi s-o fi reproșat?

Florin Negruțiu: Lucrăm la campania asta de luni bune și vrem s-o facem bine. Nu e deloc ciudat, Iulian, dar noi lucrăm în colaborare cu Institutul. După cum ai văzut în cazurile Vișinescu și Ficior, noi am publicat investigația noastră de abia în ziua în care Institutul a făcut plângere penală. Fiecare pe rând. Pentru că, de data asta, este mai mult decât un scoop. Iar Institutul însuși a anunțat că lucrează la dosarele a 35 de torționari. Mă îndoiesc că cineva de pe lista celor 35 va ajunge să facă pușcărie.

Iulian Comanescu: Da, asta zic și eu, nu înțeleg de ce cineva ar putea fi nemulțumit de chestia asta. Ce obiective are campania cu torționarii, că ai zis că e campanie?

Florin Negruțiu: Oamenii sunt prea bătrâni iar în România procesele sunt lungi. Dar dacă vor fi aduși în fața justiției, dacă se va vorbi despre ororile comise în lagărele de exterminare comuniste, dacă generațiile mai tinere vor înțelege ce s-a întâmplat acolo, consider că noi, prin campania noastră, ne-am atins scopul.

Iulian Comanescu: Pe mine, unul, nu mă interesează dacă fac pușcărie sau nu. Mă interesează că ați reușit să reactualizați discuția referitoare la comunism. Cred că mult din porcăria în care trăim vine din lipsa unui consens-cât-de-cât în privința a ceea ce a fost comunismul. Avem foștii mici profitori și fostele victime insignifiante, fiecare vede o parte a “sistemului”.

Florin Negruțiu: Problema cu oamenii aceștia, cu „bătrâneii” care sunt hăituiți acum de presă, este că nimeni nu i-a pus să fie brute. Mulți au umilit, chinuit, batjocorit sau omorât oamenii din propria lor plăcere. Cu cât intrăm mai adânc în dosare, cu atât mai mare este grozăvia pe care o descoperim. Și cred că oamenii de azi trebuie să știe lucrurile astea.

Iulian Comanescu: Cumva ați făcut ceva și s-a reactualizat subiectul. Reacționează tinerii la el. Mă gândesc că în anii ’90, când Lucia Hossu Longin făcea “Memorialul durerii”, valurile stârnite nu erau atât de mari. Ține și de construcție, e adevărat, am scris despre asta aici.

Florin Negruțiu: Subiectul continuă. Lucrăm la următoarele cazuri, încercăm să-i intervievăm pe torționari și să luăm mărturii de la victime. E o muncă foarte migăloasă.

Iulian Comanescu: Hai la cealaltă campanie. Why Don’t You Come Over. Tocmai ați luat premii cu ea, la Golden Drum. Ce obiective ați avut cu ea și cât/cum le-ați atins?

Florin Negruțiu: Ce oficial ai întrebat!

Iulian Comanescu: O să vezi de ce am fost așa oficial.

ymterviu florin negrutiu why dont you come over

Florin Negruțiu: Este cea mai de succes campanie pe care am făcut-o vreodată la Gândul; ne-a adus o audiență uriașă și a crescut notorietatea brandului Gândul. Asta ca să-ți răspund corect. Adevărul e că ne-am distrat foarte bine în perioada aia. A fost una dintre cele mai creative perioade de când sunt eu la Gândul (și sunt de la început).

Iulian Comanescu: “Răspunsul corect” e important. Fiindcă s-a vorbit de campanie în folosul României, lucruri de felul ăsta. Și, sigur, chestia asta, care promovează România, crește în același timp audiența Gândul. Îmi place că îți asumi foloasele pentru Gândul, fiindcă în caz contrar ar fi fost demagogie.

Florin Negruțiu: Dacă i-a folosit României, foarte bine.

Iulian Comanescu: Da, i-a folosit și României. E ca la politicieni. Ăia buni fac lucruri care le folosesc și lor, și nouă.

Florin Negruțiu: N-am început-o ca pe o sarcină patriotică.

Iulian Comanescu: Cum v-a venit ideea, cine a contribuit?

Florin Negruțiu: Totul s-a făcut cu resurse zero, cu oamenii de aici și cu prietenii noștri de la GMP, folosindu-se foarte mult Facebook-ul și comunitățile strânse în jurul ziarelor noastre din grup. Am văzut campania Guardian, în care ei își îndemnau cititorii să facă afișe prin care să le spună românilor de ce nu e bine să vină în Regatul Unit. În seara aia, am pus o întrebare pe FB Gândul: Ar fi bine să le răspundem? Unii cititori au zis da, alții nu, alții au început să înjure. Am făcut o scurtă ședință în redacție dacă și cum am putea să răspundem la campania Guardian. Nu mai știu cine l-a sunat pe Mihai Gongu de la GMP (cu care aveam o colaborare bună) să-i ceară părerea. Cert e că a doua zi Mihai a venit cu posterele alea geniale. Totul s-a întâmplat foarte repede, toată lumea s-a mișcat foarte repede.

Iulian Comanescu: Interesant e că povestea a avut un caracter viral, în primul rând între voi și The Guardian. Care a umflat cu pompa o informație vagă, dată pe surse, despre guvernul britanic care ar intenționa să facă o campanie de descurajare a imigranților români. The Guardian, oricât e el de The Guardian, e în opoziție față de Guvernul Cameron, pe care îl taxează de câte ori poate.

Florin Negruțiu: Da, The Guardian a umflat atunci subiectul, dar pe noi ne-a pus în mișcare nu atât articolul în sine, cât comentariile de la subsol. Este interesant să vezi în toate ziarele din Marea Britanie, atunci când se scrie despre România, dezbaterea dintre cititori de la rubrica de comentarii. Mulți sunt români, iar felul în care își argumentează ideile ne-a aprins beculețul: de ce să nu mutăm dezbaterea de pe The Guardian pe Gândul? 🙂

Iulian Comanescu: Nu că ați fi făcut cuiva vreun rău, dimpotrivă. Dar asta se leagă de o altă chestiune. Ieri, la mine pe Facebook, a avut loc o discuție foarte interesantă, între oameni de meserie, pornind de la comunicarea ROM. M-au întrebat cei de la Adevărul despre naționalism și reclame. Mie mi s-a părut că nu e naționalism, e un fel de renaștere a unui patriotism elementar, vag, care se vede și acolo. Tricolorul și tot restul nu mai sunt ceva grețos pentru tineri, fiindcă lor nu li le-a băgat pe gât comunismul. Dar, nu, protocronism, au țipat alții. În sensul că în toate campaniile astea se inoculează un soi de țâfnă patriotică, cum că noi suntem de fapt mai grozavi ca alții, ba pe-a mamii voastre – știi ce zic? Ca o galerie de fotbal. A mai fost și războiul tabloidelor, cel dintre Libertatea și The Sun, acum câțiva ani. Ce părere ai de chestiile astea? Campania Gândul e protocronistă sau nu?

Florin Negruțiu: Tu ce crezi?

Iulian Comanescu: Aha, inversezi rolurile.

Florin Negruțiu: Nu, dar cred că știu răspunsul. Cred că campania Gândul te-a făcut să te simți bine.

Iulian Comanescu: Da, campania m-a făcut să mă simt bine și n-am avut nicio problemă cu faptul că v-ați stârnit fără un substrat politic real. Am și scris la vremea respectivă despre ea. Totuși, abordarea asta se poate duce în ceea ce amicii mei de pe Facebook numeau protocronism, un fel de exaltare nesănătoasă și semidoctă a patriotismului. Știu că e o accepțiune foarte conotativă a termenului și protocronismul e definit altfel.

Florin Negruțiu: Noi n-am „speculat” tricolorul, ci autoironia. Care de multe ori ne lipsește. Ne luăm de multe ori prea în serios, iar când cineva ne critică o luăm ca pe un atac la propria ființă. La ființă națională.

Iulian Comanescu: Autoironia e în regulă. Eu am o teorie, care pornește de la un vers insignifiant al lui Alecsandri. Îl știi. “Să transformăm porecla în renume”. În măsura în care suntem percepuți în afară, există stereotipuri negative despre noi. Și atunci versul lui Alecsandri devine axioma brandului de țară. În 1877 aveam aceeași problemă, bulgarii și rușii nici nu prea află de români când se vorbește de 1877, la școală. Peneș avea o mentalitate de soldățel, așa ceva. E cazul să ne asumăm statutul ăsta.

EHEI, TINERETUL DIN ZIUA DE AZI…

Iulian Comanescu: Tu ai ajuns deja la o vârstă la care ești un pic de formator, 37 de ani. Aveți ceva sânge tânăr în redacție? Cine-s puștii care intră în media?

Florin Negruțiu: Mă crezi că sunt printre cei mai bătrâni? Eu, CTP, Lelia, Sultănoiu, Rodica, old timers.

Iulian Comanescu: Rodica, da, am fost colegi de Senat. Sărut-o din partea mea.

Florin Negruțiu: Ok.

Iulian Comanescu: Cum sunt ăștia? Ce produc? Dă-mi un link la o chestie făcută de un puști de-ăsta, care ți-a plăcut.

Florin Negruțiu: Uite aici un proiect interesant: Sindromul NU. Cum tratează Armata română stresul posttraumatic? Este făcut de o colegă, Alina Matiș. Alina are 25 de ani.

Iulian Comanescu: A, l-am văzut, dar mi-a fugit ochiul. Cred că e o idee americană implantată într-o țară în care, de’, numai Peneș Curcanul s-a dus în Afganistan. Pe ăia i-a ros războiul că au avut milioane de soldați și tone de morți. Dar, sigur, nu pot spune că nu e ceva promițător. Pun pariu că n-ați făcut cine știe ce audiență cu ea.

Florin Negruțiu: Audiență vom face cu continuarea. Care este fabuloasă.

Iulian Comanescu: Ok, aștept cu interes.

Florin Negruțiu: Dar, pentru început, ne-am propus să facem o investigație ca la carte, folosind toate resursele multimedia pe care le avem la îndemână. Ziariștilor americani cu care am colaborat pe parcurs pentru diverse schimburi de date/informații le-a plăcut foarte mult.

Iulian Comanescu: În ziar ai o poză din care te uiți urât la cititori, cadru frontal. Pe Facebook ai o poză trei sferturi spate, din care te uiți la noi cu urechea. De ce?

Florin Negruțiu, urechea de Facebook

Florin Negruțiu, urechea de Facebook

Florin Negruțiu: Poza de pe Facebook mi-a făcut-o un amic fotograf, pe un aeroport: este capul meu văzut în geam în care apare reflexia unui om bătrân.

Iulian Comanescu: Da, e interesantă, da’ de ce? De ce sunt diferite pozele? O să dau după aceea un motiv pentru care ar trebui să fie la fel.

Florin Negruțiu: Poza din ziar e una veche. Apărea și când Gândul era pe hârtie. O păstrez dintr-un soi de nostalgie.

Iulian Comanescu: Cu pozele, eu am o regulă oldskool care funcționează și pe new media. Trebuie să privești cumva cititorul în ochi într-un cadru recognoscibil. Dacă îți pui doar urechea, n-o să fii recognoscibil. Dar, în fine, nu e atât de crucial să fii identificat în profilul de Facebook. Mă interesează și faptul că în poza ta de ziar te uiți la cititor încruntat. Ce va să zică asta?

Florin Negruțiu: N-am una mai bună. În cele în care zâmbesc, zâmbesc strâmb.

Iulian Comanescu: Se leagă de tone of voice-ul din articolele tale, din punctul meu de vedere. Te citesc. Mi se pare că ești în top 10 comentatori din România. Dacă nu chiar top 5. Mi se pare că ești indignat când scrii?

Florin Negruțiu: Scriu când mă enervează ceva. Încerc să-mi stăpânesc indignarea. Uneori, într-adevăr, nu-mi iese.

Iulian Comanescu: Putem extrapola și să zicem că indignarea e, azi, însușirea de căpetenie a jurnalistului? Se poartă și la bloggeri și are succes. Te-ntreb eu, fiindcă mie mi-a cam pierit indignarea.

Florin Negruțiu: Îmi propun în fiecare zi să scriu despre lucruri frumoase, luminoase, optimiste. Cred că este nevoie de așa ceva pe străzile pe care mergem zi de zi. De multe ori, când văd lucruri bune, le spun reporterilor noștri: „Hai, mă, să scriem de asta… Să scriem și de asta.”

Iulian Comanescu: Și…?

Florin Negruțiu: Așa s-au născut campaniile cu oameni frumoși, cu personaje exemplare. Așa s-au născut tot felul de filmulețe pe care le-am făcut la Gândul. Uite unul:

Florin Negruțiu: “Gândul care ne mişcă.” Mai există resurse de frumusețe, de generozitate, de bunătate. Hai să le descoperim.

Iulian Comanescu: Numai 4100 de views. Cât fac editorialele indignate?

Florin Negruțiu: Ok, par flower-power acum. Dar să știi că reacția cititorilor este foarte bună. Iar audiența nu stă neapărat în tonul indignat al vocii. Îți dau cel mai de succes comentariu din presa de azi. Copiii junglei. Editorialul acesta, scris de Raluca Ion, nu e despre Băsescu sau Ponta sau Elena Udrea. Este despre copii. Despre frica părinților de azi de a nu-și crește prost copiii, de a nu li se întâmpla ceva. După ce i l-am citit i-am spus Ralucăi: „Va fi un hit”. Pentru că-i atinge cumva pe toți copiii generației cu cheia de gât care astăzi au la rândul lor copii.

Iulian Comanescu: Am citit ce-a scris Raluca, e bun. Da, și anecdota funcționează. Eu pe aia încerc s-o cultiv.

Florin Negruțiu: E bun pentru că vorbește de mine, de tine și de vecinul meu. Vorbește despre societatea în care trăim și în care ridicăm ziduri în jurul copiilor noștri de frică să nu li se întâmple ceva.

HAI SĂ NU NE-NDUIOȘĂM. MAI ALES CĂ URMEAZĂ UN CUVÂNT URÂT

Iulian Comanescu: Preocuparea pentru copii e în sine reconfortantă. Eu am prins vremurile când semnele de reviriment economic începeau să se arate, în jur de 2000, și colegele făceau copii cu entuziasm, și nu mă refer numai la momentul conceperii. Cred că e o generație de mini-decreței p-acolo, după aia s-a dus naibii legea aia cu 80% din salariu în concediul de maternitate și… În fine. Mi se pare momentul oportun să distrug reveria asta la modul cel mai dizgrațios și să îți aduc aminte de faptul că ai folosit cuvântul “cur”. Ba chiar în titlu. Presă cu curul, la rubrica “Puterea Gândului”, despre episodul Boc, de la Capatos, cel în care s-au dat imagini cu pe-atunci-premierul dezbrăcat la sala de sport. Îl menții sau erai foarte, ă, indignat?

Florin Negruțiu: A fost un moment jenant pentru televiziunea din România, în care se prezenta un film făcut de cineva în vestiarul în care Emil Boc se dezbrăca/îmbrăca. A fost singura dată când am folosit cuvântul „cur” în scris, dar asta am văzut la televizor minute în șir, în buclă. Unde mai pui că întreaga comedie a fost comentată prin telefon de dl. Crin Antonescu.

Iulian Comanescu: Păi și ce-are Antonescu cu toată treaba? Cu excepția faptului că nu trebuia să se bage în minunea aia.

Florin Negruțiu: Trebuia să spună din capul locului: Nu am ce comenta. Bună seara! Dar să facem dintr-un Boc nud un subiect de interes public, așa cum pretindeau moderatorii emisiunii, mi s-a părut prea mult.

Iulian Comanescu: Antonescu pare “hot” zilele astea, dar n-aș vrea să intru în politică, oricum, nu prea mai avem prea mult attention span de la cititori, presupunând că au ajuns până aici.

Florin Negruțiu: Păi să nu intrăm.

Iulian Comanescu: Să nu. Și deci ești mulțumit că l-ai folosit? Te întreb fiindcă eu am o nedumerire în privința asta. Istoria presei e plină de oameni care au folosit cuvântul “cur”. Chestia asta pare a fi apreciată, și la nivel de exegeză, nu de galeriile de pe forumuri. Vezi pamfletele lui Arghezi și mai știu eu ce.

Florin Negruțiu: Acum nu. Nu-mi face nicio plăcere să folosesc cuvinte tari.

Iulian Comanescu: Nici mie. Dar mă gândeam că poate o fi motivat în niște contexte. Mai am o întrebare de la altcineva, așa fac în discuțiile astea.

Florin Negruțiu: Ok.

Iulian Comanescu: Vine de la Ovidiu Eftimie, Times New Roman. Pică peste o chestie pe care am discutat-o deja, dar e un simptom că și dinspre el lucrurile se văd asemănător, fără ca el să aibă acces la fereastra asta de Facebook, în care discutăm acum. Întreabă așa Eftimie: “Uite, printre cititorii noştri circulă impresia că Gândul.info, Sport.ro sunt cam aceeaşi chestie, publicaţii online care scriu pentru imbecili. Cum se împacă tabloidizarea de internet cu anchetele serioase, gen Vişinescu?” Mai ai o șansă să răspunzi 🙂

Eftimie, pozat pentru materialul ăsta

Eftimie, pozat pentru materialul ăsta

Florin Negruțiu: Spune-i lui Ovidiu așa: Ăștia de la Gândul fac din când în când chestii mișto. Lucrează la câte o anchetă cu săptămânile și le place să facă asta. Aleargă după exclusivități, fac nopți albe pentru a acoperi câte un breaking news. Este felul lor de a-și cere iertare jurnalismului, pe care uneori par să-l părăsească.

Iulian Comanescu: Îi zic, și lui, și tuturor. Bun, suntem aproape de sfârșit. Ce mi-a scăpat despre tine și despre voi?

Florin Negruțiu: Că este cea mai bună echipă din presă cu care am lucrat. Și că la Gândul sunt oameni foarte faini.

Iulian Comanescu: Am văzut câțiva. Până și CTP e simpatic, de când nu se mai identifică cu breasla.

Florin Negruțiu: CTP este singurul ziarist al generației lui care a rămas ziarist.

Iulian Comanescu: Aș zice mai degrabă că s-a reapucat de asta, în lipsă de altceva mai bun. Dar n-aș vrea să discutăm de CTP, că iar acumulează niște spume în privința mea. Oricum, o să constat doar că îi iese destul de des în ultima vreme.

Florin Negruțiu: Eu încurajez dialogul.

Iulian Comanescu: ?

Florin Negruțiu: Nu știu dacă nu-i ești pe plac. Dar poate te lămurești dacă îl suni.

Iulian Comanescu: A, dialog între mine și CTP. Bine, mersi. Mă bucur că vrei concordie. Îmi trebuie o poză cu care să te ilustrez. Pe care mi-o dai, aia în care te uiți cu sprâncenele sau aia în care te uiți cu urechea?

Florin Negruțiu: Ia-o pe cea de pe site.

Iulian Comanescu: Nu pe-aia cu urechea? De ce?

Florin Negruțiu: Așa mă recunoaște lumea în parc. Din poza aia.

Iulian Comanescu: Dacă aș fi putut, te-aș fi pozat din față și te-aș fi făcut să zâmbești. Dar, cum se vede, lucrăm cu blocuri de conținut, copy-paste-uri.

  1. Trolii de bloc Reply

    […] apa până la glezne şi e posibil să-l fi inundat pe vecinul de sub mine, un om care seamănă cu Florin Negruţiu. Sau poate este chiar pe Florin Negruţiu. Ca să rezolv problema am chemat un vecin, el l-a chemat […]

Post your thoughts