„Vocea României”, show-ul care a avut nevoie doar de o jumătate de sezon ca să fie premiat de cititorii TV mania, e noutatea cel mai bine primită din actualul sezon TV. Dar tocmai marți seară, când primea trofeul revistei pe scena de la Grădina Icoanei, formatul creat de John de Mol pierdea în fața „Plasei de stele” a lui Dan Negru. Care sunt explicațiile?
Pe bloguri și în presă s-au făcut nu odată comparații între „Voce” și „X Factorul” Antenei 1, de regulă în favoarea celei dintâi. Verdictul e justificat. Supershow-ul din acest sezon al PRO TV atinge ratinguri mai mari și e mai bine făcut. La mijloc ar putea fi și superioritatea intrinsecă a formatului, care e unul mai puțin costisitor, dar mai recent decât „X Factor”. Nu s-a vorbit însă de felul cum a rezistat Negru în fața concurenței puternice pe care i-a creat-o PRO TV cu „Vocea”, în serile de marți.
Interesant, din acest punct de vedere, e nu neapărat faptul că „Plasa” a bătut odată „Vocea”, ci mai degrabă acela că Negru nu a pierdut mult de la apariția „Vocii”, chiar dacă e abonat la locul al doilea. Constant și personal în impersonalitatea lui, prezentatorul are un public care e greu de îndepărtat. Face performanță și în Moldova, unde e numărul unu al pieței de divertisment, cu formate ca „Da sau nu” sau, mai nou, „Vrei să fii milionar”. În România, Negru nu e perceput însă ca un realizator glamour, fiindcă personajul lui agitat și strigător nu are cum să întrunească preferințele unui public mai intelectual și ale comentatorilor. De dragul metaforei, am putea spune că e glasul altei Românii.
Astfel de lucruri se întâmplă și aiurea. Jay Leno, regele imposibil de detronat al late night-ului din America, a fost dintotdeauna beștelit de presă. Preț de un deceniu, aceasta l-a preferat constant pe David Letterman, eternul rival de pe CBS, deși după primele sezoane acesta a mâncat bătaie neîntrerupt de la comicul de pe NBC. Mai apoi, în conflictul din 2009 cu Conan O’Brien, aceeași presă l-a crucificat pe același Leno, dar la 60 de ani, acesta a transformat catastrofa de PR în supremație pe segment încă odată.
În România, Dan Negru nu evoluează pe televiziunea numărul unu (cum e NBC-ul lui Leno în late night) și nu are un statut de lider. Însă lucrurile pe care unii le detestă la el sunt de fapt valori de producție solide. Dan este cel mai bun și mai constant absolvent al antiintelectualei, dar impecabilei școli Lazarov. Profesioniștii care îl cunosc și l-au văzut la treabă spun că își joacă rolul cu o precizie de ceasornic și că știe atât de bine formatele pe care le face, încât ar putea oricând să treacă în spatele camerei. Valeriu Lazarov a inoculat câtorva aleși un gen de știință a televiziunii, compusă din premeditare, ritm vizual, scenariu învățat perfect, acțiuni precise în platou și alte ingrediente dozate fără cusur. În România, divertismentul e foarte adesea lălăială, improvizație, tragere de timp și complexe de superioritate ale unor vedete cu traiectorie efemeră de unu-două sezoane.
Prin ceea ce a ales să fie și blamul sau indiferența media, Dan Negru are, poate, caracteristici de antivedetă. Dar mai ales arată că televiziunea e o afacere destul de puțin înțeleasă de presă. Care uită un lucru simplu: ca să fii pe placul multora, trebuie adesea să renunți la stima celor puțini, chiar dacă asta nu înseamnă dejecții tabloide și nici mizerie politică. Iar GRP-urile, adică punctele de rating realizate, care pot fi umplute cu spoturi publicitare, sunt o prioritate în televiziunea comercială. Comentatorii TV care cer constant de la vedete bun gust, sclipire și intelectualism dau dovadă de o oarecare naivitate neglijând truismul de mai sus.
Text scris pentru ediția de tipar de vineri, 9 decembrie a ziarului “România liberă”
