Vocea României şi glasul lui Dan Negru

„Vocea României”, show-ul care a avut nevoie doar de o jumătate de sezon ca să fie premiat de cititorii TV mania, e noutatea cel mai bine primită din actualul sezon TV. Dar tocmai marţi seară, când primea trofeul revistei pe scena de la Grădina Icoanei, formatul creat de John de Mol pierdea în faţa „Plasei de stele” a lui Dan Negru. Care sunt explicaţiile? 

Pe bloguri şi în presă s-au făcut nu odată comparaţii între „Voce” şi „X Factorul” Antenei 1, de regulă în favoarea celei dintâi. Verdictul e justificat. Supershow-ul din acest sezon al PRO TV atinge ratinguri mai mari şi e mai bine făcut. La mijloc ar putea fi şi superioritatea intrinsecă a formatului, care e unul mai puţin costisitor, dar mai recent decât „X Factor”. Nu s-a vorbit însă de felul cum a rezistat Negru în faţa concurenţei puternice pe care i-a creat-o PRO TV cu „Vocea”, în serile de marţi.

Interesant, din acest punct de vedere, e nu neapărat faptul că „Plasa” a bătut odată „Vocea”, ci mai degrabă acela că Negru nu a pierdut mult de la apariţia „Vocii”, chiar dacă e abonat la locul al doilea. Constant şi personal în impersonalitatea lui, prezentatorul are un public care e greu de îndepărtat. Face performanţă şi în Moldova, unde e numărul unu al pieţei de divertisment, cu formate ca „Da sau nu” sau, mai nou, „Vrei să fii milionar”. În România, Negru nu e perceput însă ca un realizator glamour, fiindcă personajul lui agitat şi strigător nu are cum să întrunească preferinţele unui public mai intelectual şi ale comentatorilor. De dragul metaforei, am putea spune că e glasul altei Românii.

Astfel de lucruri se întâmplă şi aiurea. Jay Leno, regele imposibil de detronat al late night-ului din America, a fost dintotdeauna beştelit de presă. Preţ de un deceniu, aceasta l-a preferat constant pe David Letterman, eternul rival de pe CBS, deşi după primele sezoane acesta a mâncat bătaie neîntrerupt de la comicul de pe NBC. Mai apoi, în conflictul din 2009 cu Conan O’Brien, aceeaşi presă l-a crucificat pe acelaşi Leno, dar la 60 de ani, acesta a transformat catastrofa de PR în supremaţie pe segment încă odată.

În România, Dan Negru nu evoluează pe televiziunea numărul unu (cum e NBC-ul lui Leno în late night) şi nu are un statut de lider. Însă lucrurile pe care unii le detestă la el sunt de fapt valori de producţie solide. Dan este cel mai bun şi mai constant absolvent al antiintelectualei, dar impecabilei şcoli Lazarov. Profesioniştii care îl cunosc şi l-au văzut la treabă spun că îşi joacă rolul cu o precizie de ceasornic şi că ştie atât de bine formatele pe care le face, încât ar putea oricând să treacă în spatele camerei. Valeriu Lazarov a inoculat câtorva aleşi un gen de ştiinţă a televiziunii, compusă din premeditare, ritm vizual, scenariu învăţat perfect, acţiuni precise în platou şi alte ingrediente dozate fără cusur. În România, divertismentul e foarte adesea lălăială, improvizaţie, tragere de timp şi complexe de superioritate ale unor vedete cu traiectorie efemeră de unu-două sezoane.

Prin ceea ce a ales să fie şi blamul sau indiferenţa media, Dan Negru are, poate, caracteristici de antivedetă. Dar mai ales arată că televiziunea e o afacere destul de puţin înţeleasă de presă. Care uită un lucru simplu: ca să fii pe placul multora, trebuie adesea să renunţi la stima celor puţini, chiar dacă asta nu înseamnă dejecţii tabloide şi nici mizerie politică. Iar GRP-urile, adică punctele de rating realizate, care pot fi umplute cu spoturi publicitare, sunt o prioritate în televiziunea comercială. Comentatorii TV care cer constant de la vedete bun gust, sclipire şi intelectualism dau dovadă de o oarecare naivitate neglijând truismul de mai sus.

Text scris pentru ediţia de tipar de vineri, 9 decembrie a ziarului “România liberă”

Enhanced by Zemanta

Post your thoughts