Vești despre Alina Gache

O poveste care sper să vă facă plăcere să o auziți: Alina Gache, cea pentru care lansam un apel acum câteva săptămâni, s-a operat la Viena, de două ori, și intră în convalescență. Alina avea nevoie urgentă de bani pentru o intervenție legată de un cancer la ficat și după ce apelul a apărut în mai multe locuri, pe internet, suma necesară, de ordinul zecilor de mii de euro, s-a strâns măcar în bună parte.

Pare-se că Alina mai are de tras cu toată povestea, doctorii, care nu pot fi decât rezervați în asemenea cazuri, încă nu i-au spus “ai scăpat”, dar atâta cât îmi pot eu da seama ceea ce era de făcut în momentul ăsta, de urgență, s-a făcut.

Sunt convins că printre cititorii acestui post există și oameni care s-au implicat și cărora le mulțumesc pentru acest lucru. S-a dovedit că există și români capabili să se solidarizeze pentru o cauză dezinteresată și că avem – sună prost, dar așa se numește – spirit civic.

Citiți mai jos scrisoarea lui Cristi Gache, soțul Alinei, cu ultimele vești de la Viena:

colac peste pupăză!

alina a făcut si o colică renală din cauza unei pietre.

de la ora 4 dimineata s-a chinuit pina la 12, toti se uitau la ficat si totul era ok, nimănui nu i-a dat prin cap sa se uite la fisa si sa facă legătura durerilor cu acea piatră la rinichi. perfuzii cu calmante, lichide, a baut astăzi cam 3 litri de apa si de ceai plus supa.

după ultima echografie, facuta pe la ora 15, se pare că nu mai este acolo unde a fost vazuta la ct! otrava inoculata a facut ca rinichii sa lucreze intens. a fost ca si cind un maratonist ar alerga cu o piatră în pantof.

analizele sanguine sunt perfecte (ca de obicei), factorii tumorali au scăzut drastic, de la 3600 (19-9) a ajuns la aproape 1500.

acum este foarte bine, miine vom incepe sa mergem astazi am bolit si dupa amiaza i-am făcut baie, un dus care a avut darul sa-i curete parul si corpul de miosul de transpiratie cu iz de medicamente. am mai curatat-o cu prosopul umed dar nimic nu se compara cu un dus adevarat. tot miine i se scoate si cateterul montat in aorta, scapa si de perfuzii si vom parasi spitalul.

schnitzel, vals si concerte cu alta ocazie, acum, in viena nu am vazut decit citeva strazi – eu. am avut traseu ca tramvaiul. si citiva pereti si citeva chipuri de pacienti sau cadre medicale – alina!

concluzia generală este ca ne-am distrat copios!!! halal distractie…

am sentimentul ca mai avem mult de indurat, dar cred ca suntem pe drumul care trebuie,

tot binele din lume!
alina & cristian

ps: speram ca scrisoarea de miine va fi scrisa de alina din hotel, prieteni, venim acasa!

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

2 thoughts on “Vești despre Alina Gache”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *