Unde au greşit Buşcu şi Ciutacu

“Academia Caţavencu” s-a rupt în două, “Cotidianul” nu mai e pe print, “Evenimentul zilei” trece în proprietatea unor români cu bube prin anii ’90 (fraţii Păunescu). Aşa cum spuneam acum câteva zile, aici, putem vorbi de o pierdere globală de reputaţie în presa (cel puţin cotidiană) românească. Lucrurile se leagă şi de modul cum generaţia mea, în jur de 40 de ani, a gestionat situaţia lăsată de bătrânii lupi Cristian Tudor Popescu, Sorin Roşca Stănescu sau Cornel Nistorescu. Fiindcă problema mă pasionează vag autocritic, am adresat întrebarea “Unde am greşit?” mai multor oameni care au avut diferite poziţii în managementul ziarelor. După răspunsurile lui Fumurescu, Măruţă şi Rogozanu, iată ce spun Doru Buşcu de la Realitatea-Caţavencu şi Victor Ciutacu de la “Jurnalul naţional”/Vorbe grele:

Presa nu a avut nicodată o “aură” aşa cum am presupus-o, crede Buşcu.

nu există în primul rând o criză a presei, ci o presă care nu ştie să facă faţă unei crize. Criza nu e a ei, e o criză globală, a unei societăţi surprinse de propria creştere, prea rapidă pentru viteza ei de gândire.

Există o carenţă de talent, creativitate, inteligenţă care nu ţine de împrejurări, mai zice Buşcu, şi ziarele s-au bălăcit în tot timpul de după 1989 în grafomanie, amatorism, refugiu al marginalilor.

Adaug eu că într-adevăr lucrurile au fost într-un fel de evoluţie continuă şi că schimbarea de generaţie, vicisitudinile economice şi presiunile politice, plus altele, n-au făcut decât să curme un fel de euforie care pe undeva era dată şi de un elan investiţional cam mare al unor oameni ca Sorin Ovidiu Vîntu şi Dinu Patriciu. Simptomele erau vizibile încă de prin 2006, dacă ne gândim la felul cum “s-au amestecat şoarecii în pungă” între ziarele şi televiziunile cunoscute. Deci Buşcu are dreptate. Dar, ca în multe boli, lucrurile devin de la un punct acute şi, cum nu putem da înapoi ceasul şi inversa implozia imobiliară din SUA, căutam nişte cauze “reversibile”. Ele ar fi prin stilul de management al generaţiei la putere, de unde şi întrebarea mea.

Ciutacu vorbeşte despre complexele de superioritate ale ziariştilor de cotidian tipărit, care nu au luat în seamă creşterea (de popularitate relevanţă a) site-urilor şi televiziunilor de ştiri. Ciutacu mai adresează o înţepătură generaţiei mai vârstnice, cea care a schimbat fotoliul redactorului-şef pe cel, mai confortabil, din studiourile TV:

Transformarea în idoli şi urcarea pe tron a unor meseriaşi de presă de la începutul anilor 90 care, după ce-au avut succes doar când se vindea orice tipăreai, n-au mai avut altă grijă cu excepţia propriei parveniri financiare.

Dacă e adevărat, e o problemă: generaţia dinainte de 1989 nu a fost doar discreţionară în management, ci şi un model prost/găunos. Cei de după nu au avut de la cine se inspira. Mă rog, ar trebui să-i întrebăm şi pe ei, dar nu prea sunt pe net 🙂

Ar mai fi şi amputarea zonei de investigaţii-reportaj:

Dispariţia aproape totală, în principal din cauza economiilor, a speciilor jurnalistice unde se făcea diferenţa. E vorba de reportaj şi investigaţie. Primul costă, a doua se putea face (şi se face din ce în ce mai des) lejer de pe scaun, pe bază de servite. Se poate folosi (şi se foloseşte) în scop de şantaj. Adaug şi interviul.

Într-adevăr, investigaţiile sunt în general petarde în presa de azi, iar reportajul, cu excepţia câte-unui text de un Viorel Ilişoi, nu merită acest nume. Banii mai puţini din piaţa de publicitate şi modul cum marile entităţi politice s-au folosit de presă în campania pentru prezidenţiale au acutizat problema. S-ar putea să fie un drum fără întoarcere, cu toate beneficiile obţinute de “Gazeta Sporturilor”, de pildă, cu scandalul Ridzi. Vă trece prin cap vreun alt caz de mărimea asta, în ultimii ani? Nu putem contabiliza aici episoadele din seria “a intrat în posesia unei înregistrări”, pe care le-am văzut în campanie.

Ca să rezum ceea ce am aflat din răspunsurile celor doi, dar şi ale celorlalţi trei, aş înclina spre abordarea lui Buşcu: dincolo de face lifturi, investiţii, campanii, poziţionări şi naiba mai ştie ce, lucrurile se rezumă, simplu, la meseria făcută prost la modul elementar. Dacă ar fi să intrăm în măruntaiele unei redacţii, am putea spune, concret, că e vorba de:

– subiecte luate de-a gata de pe agenţii, care propagă o specie de informaţie/actualitate crudă, fără sex appeal la public, nediferenţiatoare

– subiecte proprii prost gândite, atunci când există: am mai vorbit de somnolenţa de la şedinţele de sumar şi modul aproximativ cum se construiesc lucrurile, pornind eventual de la nişte capete de fir insuficient cercetate. De la şedinţă la pagina tipărită, lucrurile se petrec adesea ca-n bancul cu Volga lui Haciaturian, care nu era Volgă ci bicicletă şi nu a fost dăruită, ci furată

– lipsa modelelor de excelenţă/a emulaţiei/a pasiunii. Statistic, reporterul sau redactorul de cotidian român e o specie adormit-depresivă, care aşteaptă inert reducerea de salariu sau de post, trezită din când în când, cu un ghiont, de un şef adesea nu foarte plin de discernământ

– vagul/superficialitatea ideologică. Iată că un “Jurnalul naţional” se menţine ceva mai bine decât alte publicaţii, fiindcă are în spate o filozofie diferită de alte ziare şi pagina I diferă de actualitatea de ieri, cea a televiziunilor, agenţiilor şi site-urilor. E vorba de un fel de östalgie, genul acela de recurs la trecut care a dat “Goodbye Lenin” în Germania, dacă vreţi. Putem fi sau nu de acord cu abordarea asta, dar există un public pentru aşa ceva şi “Jurnalul” îl fructifică. Restul ziarelor par a oscila în susţinerea, care adesea pare interesată, a câtorva actori/blocuri politice, diferenţiate între ele destul de vag – se ştie că asta e o problemă a politicii de la noi. A bate din palme ca foca la deciziile lui cutare şi a arunca venin spre adversar nu se poate numi situare ideologică sau filozofie a unui ziar

– adecvarea la public. Se leagă de mai multe din cele spuse de mai sus, dar merită pomenită separat. Pentru cine scriem şi de ce? Ne tot surprinde succesul “Click!” şi “Cancan”, care au pornit-o pe urmele “Libertăţii” târziu. S-ar putea căuta/găsi un filon asemănător şi în zona de “sus”

– criteriile. Toate cele de mai sus, şi altele, se pot rezuma în documente interne sau măcar reguli nescrise pe care să se lucreze. Am terminat de curând un stylebook pentru o reţea de televizuni locale din Republica Moldova. În România, prea puţine dintre ziarele şi televiziunile centrale au astfel de documente. Rezultatul e că lucrurile arată diferit de la o secţiune la alta a aceluiaşi titlu, de multe ori.

Discuţia e în continuare deschisă, dacă aveţi ceva de adăugat, desigur că sunt curios să aflu.

  1. dana eugenia Reply

    stylebook-u’-i un fel de manual de proceduri axat doar pe ce font, ce dimensiune, ce sub-titluri trebuie sa cuprinda o stire ?

  2. curios Reply

    nu cumva exista si o reactie la faptul ca in Romania (contrar unor sperante) NU mass-media hotaraste un presedinte, un guvern si un buget???

  3. Carmen Reply

    …lipseste pur si simplu politica editoriala, si nu e vorba doar despre presa scrisa…in afara de “sa dam cu morti si sange, sa citeasca bizonul” si alte ziceri nepieritoare ale liderilor de media nouazecisti…
    ….in al doilea rand, ati auzit de programe de training profesional organizate/platite de distinsele companii de media – ale mogulilor sau nu? (da, doamnelor si domnilor, jurnalismul este o meserie relativ tehnica, nu e vreun mare act de creatie literara! – talentul ajuta, dar bine e sa stii regulile mai intai)
    ….in al treilea rand, cine exclude (serios) din breasla pe motive de lipsa totala de etica (exprimare eufemistica)? Clubul Roman de Presa? O organizatie lesinata care de fapt in – cati ani? 15? – n-a reprezentat pe nimeni cu adevarat, nici patronat, nici ziaristi, nimic…

  4. parvan Reply

    Evident ca mai e ceva de adaugat 🙂 . Dupa ce ne lamurim “unde am gresit?” firesc ar fi sa adugam un “ce putem face?”

    Si pentru ca tot esti unul din primii care a facut pasi spre online ai putea povesti despre situatia de acum 4-5 ani cand “publisherii online” se intreceau in aprecieri negative unii despre altii si rezulta o anumita imagine la public si la advertiseri.

    Vorbele despre presa scrisa pe hartie aruncate acum de concurenti intre ei sau doar insirate de fosti angajati risca sa demoleze orice “aura” posibila (trecuta, prezenta sau viitoare)

  5. Marian S Reply

    “ … a gestionat situaţia lăsată de bătrânii lupi Cristian Tudor Popescu, Sorin Roşca Stănescu sau Cornel Nistorescu. “
    Ce să lase ? N-au lăsat încă nimic din mînă, pleci de la o premisă greşită !

  6. Eu si doar eu .. Reply

    @curios .. tu ai mare dreptate

    Doar ca in ultimii 8 ani romania sau cel putin eu ca un tanar al generatiei mele .. ’90 incoace am fost pur si simplu improscati cu informatii… care dupa o varsta ai capacitatea sa le procesezi .. sa vezi cine coduce ala cine coduce aia sa le pui oarecum in naivitatea ta cap la cap si sa vezi … ca implicit jocurile de culise le face mas-media .. ea poate face orice .. cel putin in afara ..

    In rromania e un pic de circ si paine, mai ales in zona printigului .. sincer nu sunt fanul ziarelor .. prefer o revista decat un ziar .. dar daca e ziar prefer Jurnalul si .. cam atat .. reviste Business Magazin (pentru ca e scris tineri care au facut scoala nu au mancat hartia si au baut cerneala) …

    Detest ziarele de can-can .. deoare cand vezi ca nenorocesc o famile te lasa rece… penru ca umilesc pentru rating … le-as da foc … din cauza asta le urasc …

    http://www.bzi.ro/video-interzis-sub-18-ani-sotia-lui-ghionea-filmata-in-timpul-unei-partide-de-sex-139440

    Traim intr-o mocirla fara scurgere si nu facem nimic sa desfunda scurgerea …or sa mai treaca multa vreme pana o sa se cerne sita cu pleava din printing …

  7. Dan Dinu Reply

    Eu as crede ca inainte de orice intrarea in vrie a presei (si nu numai) se datoreaza lipsei de corectitudine in raport cu noi cititorii. Cu foarte mici exceptii atitudinea acestor ziare nu a fost de a ne informa si a ne lasa pe noi sa gindim si sa alegem.
    Nu, marea majoritate a ziarelor, televiziunilor si posturilor de radio au dorit sa ne manipuleze si sa ne faca sa adoptam atitudinea gastelor puse la indopat inainte de sarbatori. Si asta se razbuna acum: nimeni nu mai are incredere in nimeni (sau aproape).
    Si cit de usor ar fi fost sa ramina corecti ! Usor sau nu prea !?
    Nu stiu…. ceea ce stiu este ca DACA ar aparea in clipa asta un ziar care sa reziste un an si CARE sa faca in acest timp proba impartialitatii lui (atentie a fi impartial NU inseamna a NU avea atitudin) sunt sigur ca ar avea succes pe termen lung. Dorinta si pofta de informatii corecte si impartiale este imensa in clipa de fata.

  8. curios Reply

    @iulian. Opinia mea este ca atat Intact cat si RTV_Catza au crezut ca pot influenta DECISIV alegea presedintelui, apoi a guvernului si apoi a bugetului. Au investit si bani si reputatie si imagie si deontologie in acest pariu, ba au mai luat si pe credit (dupa teoria ca invingatorului i se iarta totul). N-a iesit asa si a venit nota de plata la toate capitolele de mai sus. Unii dintre corifei si-au pierdut si din credibilitate (Buscu evident, iar despre Ciutacu nu pot sa comentez obiectiv). Ca sa simplific: e corect sa pui tot ce ai si ce vei avea pe o tragere loto: cu CONDITIA sa castigi, altfel ustura rau!

  9. dragos Reply

    E foarte trist cind moare un profesionist ! E si mai trist cind te uiti ce jurnalisti adevarati ramin ….foarte putini. Te apuca greata cind vezi cititoarele de promter cu pretentii de jurnaliste gen ALINA NICODIM . Aceste fete nu stiu ce sunt cu ele , urmaresc sa plece din provincie, sa ajunga la bucuresti si sa se marite cu un om de afaceri sau un fotbalist. Profesional sunt dezastroase dar trustul le sustine in incompetenta lor pentru ca dau bine pe sticla sau sunt amantele cuiva….Pentru a fi si mai penibile li se spune ca sunt bune , ca sunt jurnaliste si sunt incurajate sa spuna inertii pe sticla…e groaznic si e insultator pentru jurnalisti.

  10. Iulian Comanescu Reply

    Curios: îţi înţeleg dezamăgirea pentru felul cum s-a aliniat presa în două tabere, în campania prezidenţială (şi de partea lui Băsescu au existat nişte rudimente de structură media). Dar, altfel, tentativa media de a influenţa mersul trebilor într-o ţară e chiar esenţa jurnalismului, într-un sens. La asta servesc opiniile, campaniile, alte specii retorice, dacă presupunem că informaţia e neutră. Problema apare atunci când e vorba de susţinere interesată şi ipocrizia de a pretinde că eşti imparţial/la mijloc.

Post your thoughts