Unde au greșit Bușcu și Ciutacu

“Academia Cațavencu” s-a rupt în două, “Cotidianul” nu mai e pe print, “Evenimentul zilei” trece în proprietatea unor români cu bube prin anii ’90 (frații Păunescu). Așa cum spuneam acum câteva zile, aici, putem vorbi de o pierdere globală de reputație în presa (cel puțin cotidiană) românească. Lucrurile se leagă și de modul cum generația mea, în jur de 40 de ani, a gestionat situația lăsată de bătrânii lupi Cristian Tudor Popescu, Sorin Roșca Stănescu sau Cornel Nistorescu. Fiindcă problema mă pasionează vag autocritic, am adresat întrebarea “Unde am greșit?” mai multor oameni care au avut diferite poziții în managementul ziarelor. După răspunsurile lui Fumurescu, Măruță și Rogozanu, iată ce spun Doru Bușcu de la Realitatea-Cațavencu și Victor Ciutacu de la “Jurnalul național”/Vorbe grele:

Presa nu a avut nicodată o “aură” așa cum am presupus-o, crede Bușcu.

nu există în primul rând o criză a presei, ci o presă care nu știe să facă față unei crize. Criza nu e a ei, e o criză globală, a unei societăți surprinse de propria creștere, prea rapidă pentru viteza ei de gândire.

Există o carență de talent, creativitate, inteligență care nu ține de împrejurări, mai zice Bușcu, și ziarele s-au bălăcit în tot timpul de după 1989 în grafomanie, amatorism, refugiu al marginalilor.

Adaug eu că într-adevăr lucrurile au fost într-un fel de evoluție continuă și că schimbarea de generație, vicisitudinile economice și presiunile politice, plus altele, n-au făcut decât să curme un fel de euforie care pe undeva era dată și de un elan investițional cam mare al unor oameni ca Sorin Ovidiu Vîntu și Dinu Patriciu. Simptomele erau vizibile încă de prin 2006, dacă ne gândim la felul cum “s-au amestecat șoarecii în pungă” între ziarele și televiziunile cunoscute. Deci Bușcu are dreptate. Dar, ca în multe boli, lucrurile devin de la un punct acute și, cum nu putem da înapoi ceasul și inversa implozia imobiliară din SUA, căutam niște cauze “reversibile”. Ele ar fi prin stilul de management al generației la putere, de unde și întrebarea mea.

Ciutacu vorbește despre complexele de superioritate ale ziariștilor de cotidian tipărit, care nu au luat în seamă creșterea (de popularitate relevanță a) site-urilor și televiziunilor de știri. Ciutacu mai adresează o înțepătură generației mai vârstnice, cea care a schimbat fotoliul redactorului-șef pe cel, mai confortabil, din studiourile TV:

Transformarea în idoli și urcarea pe tron a unor meseriași de presă de la începutul anilor 90 care, după ce-au avut succes doar când se vindea orice tipăreai, n-au mai avut altă grijă cu excepția propriei parveniri financiare.

Dacă e adevărat, e o problemă: generația dinainte de 1989 nu a fost doar discreționară în management, ci și un model prost/găunos. Cei de după nu au avut de la cine se inspira. Mă rog, ar trebui să-i întrebăm și pe ei, dar nu prea sunt pe net 🙂

Ar mai fi și amputarea zonei de investigații-reportaj:

Dispariția aproape totală, în principal din cauza economiilor, a speciilor jurnalistice unde se făcea diferența. E vorba de reportaj și investigație. Primul costă, a doua se putea face (și se face din ce în ce mai des) lejer de pe scaun, pe bază de servite. Se poate folosi (și se folosește) în scop de șantaj. Adaug și interviul.

Într-adevăr, investigațiile sunt în general petarde în presa de azi, iar reportajul, cu excepția câte-unui text de un Viorel Ilișoi, nu merită acest nume. Banii mai puțini din piața de publicitate și modul cum marile entități politice s-au folosit de presă în campania pentru prezidențiale au acutizat problema. S-ar putea să fie un drum fără întoarcere, cu toate beneficiile obținute de “Gazeta Sporturilor”, de pildă, cu scandalul Ridzi. Vă trece prin cap vreun alt caz de mărimea asta, în ultimii ani? Nu putem contabiliza aici episoadele din seria “a intrat în posesia unei înregistrări”, pe care le-am văzut în campanie.

Ca să rezum ceea ce am aflat din răspunsurile celor doi, dar și ale celorlalți trei, aș înclina spre abordarea lui Bușcu: dincolo de face lifturi, investiții, campanii, poziționări și naiba mai știe ce, lucrurile se rezumă, simplu, la meseria făcută prost la modul elementar. Dacă ar fi să intrăm în măruntaiele unei redacții, am putea spune, concret, că e vorba de:

– subiecte luate de-a gata de pe agenții, care propagă o specie de informație/actualitate crudă, fără sex appeal la public, nediferențiatoare

– subiecte proprii prost gândite, atunci când există: am mai vorbit de somnolența de la ședințele de sumar și modul aproximativ cum se construiesc lucrurile, pornind eventual de la niște capete de fir insuficient cercetate. De la ședință la pagina tipărită, lucrurile se petrec adesea ca-n bancul cu Volga lui Haciaturian, care nu era Volgă ci bicicletă și nu a fost dăruită, ci furată

– lipsa modelelor de excelență/a emulației/a pasiunii. Statistic, reporterul sau redactorul de cotidian român e o specie adormit-depresivă, care așteaptă inert reducerea de salariu sau de post, trezită din când în când, cu un ghiont, de un șef adesea nu foarte plin de discernământ

– vagul/superficialitatea ideologică. Iată că un “Jurnalul național” se menține ceva mai bine decât alte publicații, fiindcă are în spate o filozofie diferită de alte ziare și pagina I diferă de actualitatea de ieri, cea a televiziunilor, agențiilor și site-urilor. E vorba de un fel de östalgie, genul acela de recurs la trecut care a dat “Goodbye Lenin” în Germania, dacă vreți. Putem fi sau nu de acord cu abordarea asta, dar există un public pentru așa ceva și “Jurnalul” îl fructifică. Restul ziarelor par a oscila în susținerea, care adesea pare interesată, a câtorva actori/blocuri politice, diferențiate între ele destul de vag – se știe că asta e o problemă a politicii de la noi. A bate din palme ca foca la deciziile lui cutare și a arunca venin spre adversar nu se poate numi situare ideologică sau filozofie a unui ziar

– adecvarea la public. Se leagă de mai multe din cele spuse de mai sus, dar merită pomenită separat. Pentru cine scriem și de ce? Ne tot surprinde succesul “Click!” și “Cancan”, care au pornit-o pe urmele “Libertății” târziu. S-ar putea căuta/găsi un filon asemănător și în zona de “sus”

– criteriile. Toate cele de mai sus, și altele, se pot rezuma în documente interne sau măcar reguli nescrise pe care să se lucreze. Am terminat de curând un stylebook pentru o rețea de televizuni locale din Republica Moldova. În România, prea puține dintre ziarele și televiziunile centrale au astfel de documente. Rezultatul e că lucrurile arată diferit de la o secțiune la alta a aceluiași titlu, de multe ori.

Discuția e în continuare deschisă, dacă aveți ceva de adăugat, desigur că sunt curios să aflu.

Share this...
Email this to someoneShare on LinkedInShare on RedditTweet about this on TwitterShare on Facebook

12 thoughts on “Unde au greșit Bușcu și Ciutacu”

  1. stylebook-u’-i un fel de manual de proceduri axat doar pe ce font, ce dimensiune, ce sub-titluri trebuie sa cuprinda o stire ?

  2. nu cumva exista si o reactie la faptul ca in Romania (contrar unor sperante) NU mass-media hotaraste un presedinte, un guvern si un buget???

  3. …lipseste pur si simplu politica editoriala, si nu e vorba doar despre presa scrisa…in afara de “sa dam cu morti si sange, sa citeasca bizonul” si alte ziceri nepieritoare ale liderilor de media nouazecisti…
    ….in al doilea rand, ati auzit de programe de training profesional organizate/platite de distinsele companii de media – ale mogulilor sau nu? (da, doamnelor si domnilor, jurnalismul este o meserie relativ tehnica, nu e vreun mare act de creatie literara! – talentul ajuta, dar bine e sa stii regulile mai intai)
    ….in al treilea rand, cine exclude (serios) din breasla pe motive de lipsa totala de etica (exprimare eufemistica)? Clubul Roman de Presa? O organizatie lesinata care de fapt in – cati ani? 15? – n-a reprezentat pe nimeni cu adevarat, nici patronat, nici ziaristi, nimic…

  4. Evident ca mai e ceva de adaugat 🙂 . Dupa ce ne lamurim “unde am gresit?” firesc ar fi sa adugam un “ce putem face?”

    Si pentru ca tot esti unul din primii care a facut pasi spre online ai putea povesti despre situatia de acum 4-5 ani cand “publisherii online” se intreceau in aprecieri negative unii despre altii si rezulta o anumita imagine la public si la advertiseri.

    Vorbele despre presa scrisa pe hartie aruncate acum de concurenti intre ei sau doar insirate de fosti angajati risca sa demoleze orice “aura” posibila (trecuta, prezenta sau viitoare)

  5. “ … a gestionat situația lăsată de bătrânii lupi Cristian Tudor Popescu, Sorin Roșca Stănescu sau Cornel Nistorescu. “
    Ce să lase ? N-au lăsat încă nimic din mînă, pleci de la o premisă greșită !

  6. @curios .. tu ai mare dreptate

    Doar ca in ultimii 8 ani romania sau cel putin eu ca un tanar al generatiei mele .. ’90 incoace am fost pur si simplu improscati cu informatii… care dupa o varsta ai capacitatea sa le procesezi .. sa vezi cine coduce ala cine coduce aia sa le pui oarecum in naivitatea ta cap la cap si sa vezi … ca implicit jocurile de culise le face mas-media .. ea poate face orice .. cel putin in afara ..

    In rromania e un pic de circ si paine, mai ales in zona printigului .. sincer nu sunt fanul ziarelor .. prefer o revista decat un ziar .. dar daca e ziar prefer Jurnalul si .. cam atat .. reviste Business Magazin (pentru ca e scris tineri care au facut scoala nu au mancat hartia si au baut cerneala) …

    Detest ziarele de can-can .. deoare cand vezi ca nenorocesc o famile te lasa rece… penru ca umilesc pentru rating … le-as da foc … din cauza asta le urasc …

    http://www.bzi.ro/video-interzis-sub-18-ani-sotia-lui-ghionea-filmata-in-timpul-unei-partide-de-sex-139440

    Traim intr-o mocirla fara scurgere si nu facem nimic sa desfunda scurgerea …or sa mai treaca multa vreme pana o sa se cerne sita cu pleava din printing …

  7. Eu as crede ca inainte de orice intrarea in vrie a presei (si nu numai) se datoreaza lipsei de corectitudine in raport cu noi cititorii. Cu foarte mici exceptii atitudinea acestor ziare nu a fost de a ne informa si a ne lasa pe noi sa gindim si sa alegem.
    Nu, marea majoritate a ziarelor, televiziunilor si posturilor de radio au dorit sa ne manipuleze si sa ne faca sa adoptam atitudinea gastelor puse la indopat inainte de sarbatori. Si asta se razbuna acum: nimeni nu mai are incredere in nimeni (sau aproape).
    Si cit de usor ar fi fost sa ramina corecti ! Usor sau nu prea !?
    Nu stiu…. ceea ce stiu este ca DACA ar aparea in clipa asta un ziar care sa reziste un an si CARE sa faca in acest timp proba impartialitatii lui (atentie a fi impartial NU inseamna a NU avea atitudin) sunt sigur ca ar avea succes pe termen lung. Dorinta si pofta de informatii corecte si impartiale este imensa in clipa de fata.

  8. @iulian. Opinia mea este ca atat Intact cat si RTV_Catza au crezut ca pot influenta DECISIV alegea presedintelui, apoi a guvernului si apoi a bugetului. Au investit si bani si reputatie si imagie si deontologie in acest pariu, ba au mai luat si pe credit (dupa teoria ca invingatorului i se iarta totul). N-a iesit asa si a venit nota de plata la toate capitolele de mai sus. Unii dintre corifei si-au pierdut si din credibilitate (Buscu evident, iar despre Ciutacu nu pot sa comentez obiectiv). Ca sa simplific: e corect sa pui tot ce ai si ce vei avea pe o tragere loto: cu CONDITIA sa castigi, altfel ustura rau!

  9. E foarte trist cind moare un profesionist ! E si mai trist cind te uiti ce jurnalisti adevarati ramin ….foarte putini. Te apuca greata cind vezi cititoarele de promter cu pretentii de jurnaliste gen ALINA NICODIM . Aceste fete nu stiu ce sunt cu ele , urmaresc sa plece din provincie, sa ajunga la bucuresti si sa se marite cu un om de afaceri sau un fotbalist. Profesional sunt dezastroase dar trustul le sustine in incompetenta lor pentru ca dau bine pe sticla sau sunt amantele cuiva….Pentru a fi si mai penibile li se spune ca sunt bune , ca sunt jurnaliste si sunt incurajate sa spuna inertii pe sticla…e groaznic si e insultator pentru jurnalisti.

  10. Curios: îți înțeleg dezamăgirea pentru felul cum s-a aliniat presa în două tabere, în campania prezidențială (și de partea lui Băsescu au existat niște rudimente de structură media). Dar, altfel, tentativa media de a influența mersul trebilor într-o țară e chiar esența jurnalismului, într-un sens. La asta servesc opiniile, campaniile, alte specii retorice, dacă presupunem că informația e neutră. Problema apare atunci când e vorba de susținere interesată și ipocrizia de a pretinde că ești imparțial/la mijloc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *