Galleries

Carte, Social Media

Cum a ucis Facebook-ul oracolul. Și cum l-am înviat eu, tot pe Facebook

Zilele trecute am publicat în VICE o poveste despre oracolele de gimnaziu/liceu. Povestea s-a învârtit binișor și e scrisă pe grila revistei. Vă dau aici și o primă versiune a textului, scrisă la liber. Conține altceva.

[hr align=”center” weight=”thick” color=”color”]

—Care e cel mai rău lucru-n viață?
—Să fii bolnav, bătrân și fără bani.
—Cum vreți să muriți?
—Nu vreau să mor.

Am vreo 11 ani, undeva prin anii ‘70, și bunică-mea mi-a pus capac. Clar, oracolele astea sunt o chestie ciudată, bunica nu mi-a dat răspunsurile pe care mi le-aș fi dorit să le-aud. Mi-amintesc oarecum că voiam să mă vindec de singurătate cu el, să intru într-un fel de intimitate soft și lipsită de riscuri, ca un grup de Whatsapp, cu alții ca mine. Un loc în care ești foarte aproape fiind foarte departe. Radio Erevan zice că diferența dintre o imagine porno și una sexy e claritatea ei. La fel cu sentimentele, ca să te arăți așa cum ești îți trebuie o lumină difuză, un context un pic obscur. Mai ales dacă ești puști sau puștoaică.

Copiii, atunci când încep să se facă mari, sunt al naibii de singuri, se simt altfel decât restul lumii și s-ar putea ca despre asta să fie caietele alea cu chestionare, floricele, amintiri, poze cu Pamela din Dallas și pliculețe de nes lipite pe pagini. Oracolele, care nu mai sunt de mult.

Continue reading