Trei locuri în care poți să scapi de Facebook spleen

Nu demult, am scris pe Facebook cum am scăpat de vreo 70-80 de prieteni, până pe la vreo 4.900, ca să-mi fac loc de alții. Am strâns rapid de vreo 150 de like-uri, haha-uri și nu mai știu ce. Păi stați puțin: de ce ar strânge chestia asta 150 de like-uri, scurt? Fiindcă e despre Facebook și oamenii cu like-urile au simțit ce am simțit și eu: că pe Facebook provoacă spleen, e din ce în ce mai nasol.

Eu, unul, vreau să vă dau o alternativă la insatisfacția asta. Dar mai întâi să vedem ce-i cu ea.

În primul rând, despre ce altceva poate fi popularitatea unui post de pe Facebook care spune, în ultimă instanță, cum să nu mai fii pe Facebook, sau cel puțin cum să fii (cu 70-80 de prieteni) mai puțin pe Facebook? În jurul meu e plin de oameni care își suspendă conturile o săptămână sau o lună, ca și cum ar încerca să se lase de fumat, după care se întorc. De oameni cărora Facebook le-a suspendat conturile (cam aiurea, din câte-mi dau seama, eu n-am pățit-o niciodată) și de oameni care încearcă alte rețele sociale, numai ca să scape.

Și nu, pe Facebook nu te mai prea enervezi. E ușor să scapi de enervanți cu block sau allow comments from friends only. Facebook e, pur și simplu, din ce în ce mai nasol. Mai plicticos, mai mâncător de timp. Dacă citiți mai departe, o să vedeți cum a ajuns rețeau aici.

Ar fi însă lipsit de rost să ne plângem de Facebook nu numai pe Facebook, ci și pe Comanescu.ro. Nu numai despre asta vreau să vă spun. Ci mai ales despre o serie de alternative la rețeaua care pentru unii, e Internetul. Eu mă descurc binișor fără ea, pun peisaje atunci când am și mai dau câte-un link. Fără drame, când nu folosesc calculatorul la produs ceva (în ultimă instanță bani), mă hrănesc cu următoarele:

Sunt cam luddit, îmi place să-mi țin catrafusele digitale în calculatorul meu și să fac backup nu în cloud, ci pe serverul care e la o încăpere de mine. Am fost multă vreme reticent la streaming în materie de muzică, mai ales că am rarităţile mele. De aceea, am testat Apple Music doar acum câteva săptămâni. După o ezitare, m-am aruncat în brațele lui fără rezerve.

Care e motivul? Același ca la Amazon Kindle. Apple Music nu îți livrează pur și simplu piese. Dacă te repezi, completist, la muzicienii preferați, o să ai dezamăgiri. Nimic nu e complet, nici pe departe. În schimb, ecosistemul e incredibil. Dacă intri pe iTunes și începi cu Browse, e aceeași oroare ca primul ecran de YouTube când ești nelogat: tot felul de lucruri gen Today’s Hits sau Pop Workout. Presupunând că nu ai deloc muzică pe local, ascultă câteva trupe sau muzicieni care-ți plac. Apoi mergi pe For You și începe distracția.

Apple music e un tool de descoperire care nu poate fi înlocuit de niciun DJ sau prieteni. Că tot vorbeam de YouTube, asocierile pe care ți le oferă acesta sunt le genunchiul broaștei față de ce găsești pe Apple Music. Adică playlisturi ca asta, care m-au surprins și distrat. Aici îl descoperi pe James Chance, dai clic, distracția continuă. Contort Yourself:

Deși de regulă îmi stau în gât compilațiile, mi se par foarte bine făcute cele din categoria [Artist] Essentials, din nou – ca loc din care să începi cu numitul Artist.

Nu e cazul să intru în detalii despre modul cum Apple face asta, dacă vreți, găsiți câte ceva pe Buzzfeed. Ajunge să spun că pentru 19,99 lei pe lună (cont individual) sau 29,99 lei (cont de familie) ai la dispoziție tot ce-ți trece prin cap. Nu mă pot stăpâni:

O șmecherie perfectă pentru oameni ca mine, care nu mai au timp să asculte muzică ore întregi pe zi și riscă să se cantoneze în vechile achiziții, scotocind mereu după rarități cu mai mult sau mai puțin spor.

Dincolo de acea clanță mă aștepta viitorul.

Și totuși, când a trebuit să apăs pe ea, pe clanță, am avut o strângere de inimă. O clanță nu e doar o clanță. E mult mai mult.

Am pus mâna pe clanță. Clanța era rece, parcă aburită. Am apăsat ușor pe ea. Mi-a opus o rezistență elastică.

N-am înnebunit, dar știu că ce se vi se vinde în România în chip de reportaj/jurnalism narativ e, foarte adesea, articole despre clanțe. Niște scliviseli interminabile în care un autor lipsit de talent își descrie minuțios și egal tot felul de gesturi și experiențe care n-ar trebui să treacă în text. Ei bine, Longform.org e despre cu totul altceva decât clanțe. O colecție în sine strălucită de articole lungi, strălucite și ele separat, despre refugiul pe care și-l construiește Peter Thiel în Noua Zeelandă în așteptarea sfârșitului statelor-națiune, despre degringolada Facebook din ultimii doi ani, nebunul foarte teafăr care s-ar putea să ne ducă pe Marte cu un motor cu plasmă, turismul extrem care l-a repartriat pe Otto Warmbier în stadiu de legumă în SUA din Coreea de Nord sau texte clasice ca Frank Sinatra Has a Cold al lui Gay Talese.

Nu mai prea am timp, și mai ales liniște, să citesc cărți. Dar unele din articolele astea, documentate cam în tot atâta timp în cât te-ai documenta pentru o carte, pe alocuri cât o bucată bună de carte, sunt cu siguranță mult mai relevante și consistente decât o mare parte din maculatura care s-a tipărit, cu cotor, pe lumea asta.

Longform e un site curated (deci nu agregat automat) de Universitatea din Pittsburgh. Sursele din care provin articolele le știți sau le bănuiți. Sau, dacă nu le bănuiți, îmi răcesc oricum gura de pomană.

Arată destul de bine la BJP-online.com, dar aplicațiile de iPad și mobil sunt de-a dreptul grozave. Sunt convins că și revista de hârtie, publicată din 1854 (!), e foarte bună, dar n-am vrut să-mi las soarta în mâinile Poștei Române. British Journal of Photography e în domeniul lui ceea ce e Apple Music într-al lui: un tool de descoperire a diversității, care îți deschide cu alte cuvinte mintea către lucruri despre care nu știai că există. Dacă Magnum sau Horst P. Horst vi se par chestii prea clasice, gândiți-vă că în ziua de azi comunicarea e în mare măsură emoție/imagine și se întemeiază fix pe genul ăsta de clasici.

Sau, mă rog, dacă nici asta nu vă convinge – e plin Instagramul de conturi-gunoi și Bored Panda de poze cu pisici. Iar Facebook-ul s-a umplut în ultima vreme de niște filmulețe de-ți vine să te strici de râs. Tot felul de bețivi care cad în cap și se lovesc.

P.S.: Ar mai fi și Aldaily.com, pentru recenzii și eseuri, Openculture.com dacă vreți cultură open source (gratuită), iar de la noi, v-am tot povestit despre Recorder.ro și Casa Jurnalistului. Sunt convins că mai există și multe altele, dar articolul ăsta e și-așa destul de lung. Și dacă ați ajuns pe el, e tocmai fiindcă nu vă mai place Facebook. Asta ne încurajează pe noi, cei care am scris și altceva decât postări pe rețea în viața noastră, să ne consumăm mai mult timp pentru voi 🙂

4 thoughts on “Trei locuri în care poți să scapi de Facebook spleen”

  1. Foarte reusit si plin de informatii utile articolul! Am incercat sa ma indepartez cat am putut de facebook, dar cred ca pana la urma solutia definitiva ar fi un delete total si aia e..

  2. +1 vot din partea mea pentru Apple Music. Aveam ce-i drept cateva dubii la inceput, dar dupa ce am decis sa-i dau o sansa a devenit dragoste la prima melodie. Pana atunci ma chinuiam sa imi pun singur melodiile pe telefon sau mai stateam din cand in cand pe Deezer, dar ma disperau reclamele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *