Televiziunile de sub radar

La București, lucrurile sunt clare: Antena 3 baletează între PSD și PNL, B1 are simpatii în zona prezidențială, România TV e a unui deputat PSD apropiat al premierului, iar restul televiziunilor politice, cele fără afiliere clară, au probleme cu salariile. Poporul nu are însă numai presă centrală: sub stratul vizibil de televiziuni de propagandă mai e un altul, al celor câteva sute de posturi de provincie, care trăiesc din mila politicienilor locali. Un raport Activewatch a încercat să le cartografieze.

Televiziunile locale sunt oarecum sub radar, fiindcă nu au audiențe măsurate, iar CNA-ul cu greu poate ajunge la ele în campanie, pentru ca să verifice corectitudinea informației cu monitorizări. Inventarul realizat de Activewatch e totuși previzibil: banii sunt puțini și vin aproape numai de la politiceni – sau de la autoritățile locale, ceea ce înseamnă tot politicieni. Reporterii TV se amestecă cu managerii, care se amestecă cu oamenii politici. Aici, însă, particularitățile și nuanțele devin interesante. O doamnă pe nume Cornelia Dunăreanu, din Reșița, e și patron, și redactor-șef la un post pe nume Banat TV, dar asigură intervievatorii că “partea administrativă nu se suprapune peste partea editorială”. Doamna în cauză a candidat la ultimele parlamentare pe listele ARD, dar, presupun, se consideră și jurnalist imparțial. Un pesedist pe nume Viorel Chiriac, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, știe în schimb cum ar trebui să fie un reporter adevărat: “Un jurnalist de calitate ar trebui să facă un lucru simplu după mine: să nu intervină în ceea ce intervievatul a spus, să nu intervină în spusele lui sau să comenteze spusele lui.” Diferența dintre acest gen de intervievator și un stativ nu e clară, în schimb în ideile democratice ale, scuzați repetiția, social-democratului poate fi decelat motivul pentru care potentații locali finanțează, din banii lor sau bugetele locale, un anume gen de media. Un pedelist din Giurgiu, Marin Anton, adaugă: “Primul lucru care mi s-a spus când am venit în Giurgiu a fost să-mi fac televiziune, că altfel nu mă reprezintă nimeni niciunde.”

Cu alte cuvinte, televiziunile locale sunt orientate către public într-o măsură mult mai mică chiar decât fantasmagoriile politice “de la centru”. Audiențele nici nu se cunosc la modul precis, fiindcă un singur post local e inclus în măsurătorile cu peoplemetru, comunicate de Asociația Română de măsurare a Audiențelor: Neptun TV. Postul a fost fondat de Radu Mazăre și acum îi aparține lui Sorin Strutinsky, vechi partener de afaceri al primarului. Mazăre, fost ziarist, e, măcar, sincer: “Îmi arăți tu mie pe cineva care ia bani de reclamă și scrie împotriva ăluia care dă banii? Uitați-vă la presa internațională. Ce, CNN-ul e independent? Al Jazeera e independentă? Ce spune finanțatorul, asta fac jurnaliștii. (…) Nu există nicio soluție pentru o presă independentă.”


Realizările lui Radu Mazăre, preluate de canalul de YouTube al PSD Constanța de la Neptun TV: “Și așa a luat naștere proiectul social Henri Coandă…”

Neptun TV face cam 190 de mii de euro pe lună, adică 2,3 milioane pe an, spune raportul Activewatch. Directorul televiziunii spune că 45% din bani vin din contracte de publicitate cu autoritățile, iar cel mai important client privat e o firmă de salubritate, Polaris, în care e implicat un alt pesedist, Eduard-Stelian Marin.

De ce-ar pompa bani într-o televiziune o firmă de salubritate? În lipsă de altă explicație, fiindcă banii respectivi provin de la primăria al cărui șef e fondatorul televiziunii, dacă nu cumva firma de salubritate din Constanța face afaceri în Covasna sau pe Marte. Or primăria fondatorului poate finanța direct televiziunea doar prin contracte atribuite cu licitație, pentru niște sume mari, dar finite.

Toate acestea îl fac pe președintele PDL Constanța, Gigi Chiru, să ofteze: “[TV Neptun] e subordonată total lui Mazăre, face politica lui Mazăre.” Puiu Hașotti și alți liberali din județ au avut prin 2007 o idee mai proactivă: să inventeze o televiziune mai grozavă decât a lui Mazăre. CTV s-a lansat cu pompă, n-a făcut mare lucru, a intrat în lichidare în 2011. Bineînțeles, dacă n-ai primărie, e greu să faci media.

Constanța este numai unul din studiile de caz din raportul Activewatch. La Arad, e concurență mare între trei televiziuni conectate, nu se știe de ce, toate cu unul și același partid, PDL, al lui Gheorghe Falcă, primarul. Printre cele 25 de licențe din orașul lui Bacovia se numără a TV Bacău, care i-a aparținut până la moarte lui Dumitru Sechelariu, faimosul ex-baron PSD, cel care a cerut să fie înhumat în picioare. Se adaugă 1 TV Bacău, cu acționariatul compus dintr-un vicepreședinte PNL, soția acestuia și un consilier local al aceluiași partid, și Euro TV, a unui pesedist din Consiliul Județean. La Brașov, Nova TV e administrată de soția pesedistului Constantin Niță, iar singurul baron de cursă lungă al PNL, Aristotel Căncescu, are Mix TV și Mix 2 TV.

Povestea continuă asemănător, pe câteva zeci de pagini. La Cluj, Vasile Dâncu, Arpad Paszkany și celelalte creiere ale afacerii Transilvania Look-Transilvania Live sunt surprinși în perioada romantică a business-ului lor media, devenit, aproape, istorie acum. Și așa mai departe.

Din toate exemplele se desprinde un singur lucru: Televiziunile românești de provincie plutesc într-un fel de imponderabilitate, fără public, cu dificultăți materiale, dar cu finanțări de la polticieni – sau de la noi înșine, prin bugetul local, la porunca acelorași politiceni. Interpușii care au luat și la centru locul mogulilor asaltați azi de probleme penale sau de sănătate apar peste tot. Ceea ce e frapant e că sumele, atunci când nu sunt în euro sau situații de la Ministerul de Finanțe, sunt menționate de intervievați în lei vechi. Mai totdeauna e vorba de “sute de milioane”. Din care între șase și 15 se duc pe cap de angajat multilateral dezvoltat.

Dar, vă întrebați, dacă nu știi cine se uită la tine, pentru cine faci propagandă? Aici ar fi două explicații pe care le-am mai dat în diferite contexte. Prima e că astfel de ficțiuni audiovizuale servesc ca instrument de leverage în mediul politic, pârghii de influență, “că altfel nu te reprezintă nimeni niciunde”, vorba giurgiuveanului de la început. A doua e un soi de gândire superstițioasă a politicienilor, care se simt securizați și potențați în cutia cu ecran, scaune, masă și moderator subaltern. Camera TV e fermecată, îți crește karma. Politicienii români de provincie, și nu numai ei, se duc în talk-show-urile pe care le finanțează ca modelele la solar sau la gomaj, pentru tratament de întreținere, dar și din răsfăț. Fără sunet, imaginea din platou seamănă mai degrabă cu cea de pe Animal Planet, în care primatele mai costelive, moderatorii, scarpină masculii alfa.

Articol scris pentru ediția de joi, 23 ianuarie, a săptămânalului Dilema veche.

Post your thoughts