Targul de carte de la Eforie Nord, colt cu Romexpo

Pre limba obositelor gazete de cultura, Bookfest 2006 si-a deschis portile la Romexpo, gazda primitoare, cu o serie de manifestari de inalta tinuta. Eu unul n-am inteles de ce fostul Bookarest de la TNB (Artexpo) s-a mutat langa Casa Scanteii; pentru ca sa ajungi la pavilioanele Bookfest treci printr-un soare care cauzeaza la glanda literara si printre niste difuzoare de tabla, care rag nu aplauze pentru Ceausescu, ci slagare de neuitat. Urmeaza un miros insidios de saorma, care te face sa regreti berea cu gust de cianura de la Motoare si, in fine, cand crezi ca ai ajuns la Pensiunea “Sobolanul” din Eforie Nord: intrarea, contra a 4 RON. Biletele le iei de la un mos care se misca mai lent chiar si decat propria umbra, dupa care intri in pavilioanele cu design de en-gros din dreapta ciupercii centrale.

Cartile sunt ceva mai ieftinute ca anul trecut. “Univers” da reduceri de pana spre 50 la suta (75 de mii un Updike). O platforma din mijlocul pavilionului pare un monument al kitsch-ului, cu tot felul de Da Vinci si Dan Brown. Parca nu am mai vazut atatea edituri cu nume exotice, cu exceptia Elena Francisc Publishing, care ofera tot felul de carti despre reusita in viata. Omonima – si probabil patroana – editurii tocmai a zburat de la “Cosmopolitan”.

Cativa tineri intelectuali in blugi Kenvelo si sacou de la second-hand tipa in mobil: “Da, am scapat. Am vorbit la lansare, acum ma uit si eu putin pe-aici”. La un fel de cantina se poate fuma. Scriitorii care beau vodca la Motoare au dat-o pe bere, iar Valentin Nicolau (ex-Nemira, ex-TVR, ex-Grivco, Nemira – cred) a dat-o pe salata de sfecla. La standul lui se-nghesuie templierii si alte confrerii secrete. Un saptezecist cirotic isi numara banii, cere 50 de tarie si apa de la robinet, s-o stinga. Fata de la bar n-a mai vazut oameni de cultura, se stramba: “Cum, de la robinet?!” La un stand, Dan C. Mihailescu se leagana in fata Anei Blandiana si a catorva duzini de barbosi care-l privesc lung, pe scaune. La un altul, Dan-Silviu Boerescu isi lauda marfa, in fata nimanui.

Carti noi, uluitoare: zero (vedeti si voi manifestarile, poate mi-a scapat ceva; oricum, e vina scriitorilor, si nu a editorilor). Economii: da. Da Vinci si Templieri: na, na, na, fire-ai al dracu’ cu Eco al tau.

P.S.: Stai si te-ntrebi ce-a vrut sa spuna Gabriel Liiceanu prin “mutarea intr-un spatiu adecvat”. Sau mai curand te duci cu gandul mai departe: pe ce s-a certat Liiceanu cu Oroveanu (Artexpo, TNB)? De remarcat, intr-o paranteza, gafa in direct a aceluiasi filozof si director de editura, care, acum cateva zile, o introducea la Realitatea TV pe directoarea generala a Vodafone, Liliana Solomon, in timp ce isi freca cotul nu de Liliana Solomon, ci de o doamna sau domnisoara din managementul PR de la Vodafone, care a inceput discursul cu un “Ho, ho, ho, tin sa va precizez ca, ho, ho ho, nu directoarea generala a Vodafone va vorbeste, ci, ho ho ho…” O tara intreaga stie cum arata Liliana Solomon, din motive incorecte politic, dar reale.

Dar, pana la urma, tot raul spre bine. S-ar putea ca totusi Liiceanu si Oroveanu sa fie in continuare la catarama si mutarea sa se fi petrecut ca sa nu mai vina si Paul Daian. Poetul afon cu palarie de pai si, mai ales, cu o trompeta cu care ar fi in stare sa distruga si cupola asezata de Michelangelo peste San Pietro nu era la Bookfest joi, 15 iunie. Eu, unul, sunt pentru difuzoarele alea batute de soare in care rage Norah Gions.

Post your thoughts