Tendințe în 2011: Banii AU miros în media, la anul

“Money Express” mi-a cerut un articol despre tendinţele de pe pieţele de media şi de publicitate, pentru o ediţie specială numită “Lumea în 2011″. Revista a apărut azi, aşa că pot să public mai jos textul:

1. Piaţa media e tot mai condiţionată politic. Prin cercurile jurnalistice circulă percepţia verosimilă conform căreia anumite televiziuni au contat foarte tare în campania pentru prezidenţiale din 2009. Sunt de luat în considerare zvonurile conform cărora un personaj cu probleme de reputaţie dintr-un anume partid vrea să investească într-o televiziune iar o doamnă foarte importantă dintr-un alt partid este în spatele unei ofensive TV plănuite de un operator major de cablu şi DTH. “La vedere” sunt câteva deal-uri care ridică semne de întrebare, de felul investiţiei în 50% din acţiunile B 1 TV a lui Sorin Oancea (o mulţime de bani, cine i-a dat?) sau al asocierii Sebastian Ghiţă-Realitatea TV, unde primul plăteşte sume împovărătoare (75 de milioane pe câţiva ani) în schimbul unui profit pe care postul TV nu l-a avut niciodată.

Toate aceste zvonuri şi schimbări se leagă de un context pe care l-am mai pomenit undeva. {Mai mult…}

Gustul și poza

Amicul Andrei Crişan, art director şi întreprinzător, mi-a cerut un text despre mâncare şi ziarişti, pentru Foodconnect.ro. A ieşit o poveste care e şi de media, aşa că am s-o teasuiesc aici:

Pozele alea cu mâncare pe care le vedeţi în revistele de femei sunt mai mincinoase decât pozele alea cu femei pe care le vedeţi în reviste de bărbaţi. Nu mă credeţi? Păi uite de ce:

Prima oară când am luat contact cu această realitate crudă (pe alocuri la propriu, o să vedeţi) a fost acum vreo 11 ani, la revista Unica. Era o poză verde, de import, cu ciorbă de burtă, soupe d’entrailles, care nu ştiu ce căuta, dar căuta în revistă. Radu Leonte, art directorul, se uita lung la poză, în monitorul lui cel mai mare din parcare. “Bă, ce dracu’.” Mă uit şi eu. “Da, nu seamănă”, zic. “Nu, nu de asta-i vorba. Nu seamănă niciodată… chestia e – cum să pui morcovii la sfârşit în ciorba de burtă?” Păi nu se poate, zic. Zice, da, rămân cruzi. Hai să-i mutăm la început.

Îi mutăm.

Era o problemă. Nu ştiu dacă vă privesc aceste explicaţii, dar cel mai rău e să greşeşti, în media, chestiile utile. Dacă încurci programul TV sau dai o reţetă care nu se poate face, ai încurcat-o şi cu cititorul sau cititoarea. Dacă zici de Băsescu că are două capete sau de Patriciu că a fost pictor în tinereţe, nu-i nicio problemă, se iartă. Dar morcovii trebuie să fie la locul lor în procesul tehnologic.

De ce erau la sfârşit? {Mai mult…}

Erați într-o redacție pe 11 septembrie 2001? Ce făceați acolo?...

Au trecut opt ani. Deşi eram la “Unica”, în ziua aceea am lucrat pentru Revistapresei.ro (aşa se chema HotNews), care avea doar un an şi-un pic.

Dincolo de sensul istoric şi altele, 11 septembrie 2001 este o zi interesantă pentru media – şi mai ales pentru internet. La vremea respectivă, singurul canal global pe care puteai vedea relatări de la faţa locului în România era mai peste tot CNN-ul, intrat şi el rapid în stare de şoc din motive de ceea ce se întâmpla. Internetul a avut o zi foarte plină.

Televizorul din colţul halei în care era “Unica”, unde eram redactor-şef adjunct, era deja pe postul american atunci când am ajuns la treabă. Câteva fete de pe la reviste rămăseseră cu ochii pe el ca mâţa-n calendar, iar coloana sonoră era, presupun, nu ce ziceau americanii, ci o piesă a lui Gigi d’Agostino cu care colegii de la “Bravo” ne-au supt creierii luni la rând, în buclă, zi de zi. Era o zi oarecum ocupată, către jumătatea lunii, când revistele se apropie de predarea în tipografie, altfel nu cred că ar fi fost atâta lume la lucru dis de dimineaţă.

Două reviste de femei şi una de puştime/muzică: vă închipuiţi starea de şoc în care eram cu toţii, în timp ce prin geamuri îi vedeam pe colegii de la “Libertatea” apărând şi începând să se agite. Mi-am adus aminte de şandramaua amicului Mărgărit, m-am aşezat la calculator, am băgat userul şi parola şi m-am apucat de treabă. După vreo două-trei update-uri, am ajuns la ceea ce în ziua de azi s-ar numi live blogging. {Mai mult…}

Cum am supraviețuit patru ani la o revistă de femei

Da, recunosc! pe lângă că sunt analist, consultant de oameni politici şi alte lucruri nemaipomenit de rele, am lucrat şi patru ani la o revistă de femei, “Unica”. Mai multe în “Dilema”.

Șapte redactori-șefi, tarantule, andive, spanac, în același loc

Luni seară, la De Gustibus, întâlnire amicală cu foşti şi actuali din redacţia “Unica”. Am fost şi eu, ca ex-redactor-şef adjunct şi lampadar al redacţiei. N-aveam nici o intenţie să scriu ceva, dar uite că o fac. M-am bucurat întâi să mă aşez vizavi de Diana Meţiu, fost redactor-şef al revistei şi înfloritoare, ca totdeauna, astăzi într-o afacere de PR. Au mai apărut Diana Boicescu, fostă şi ea redactor-şef, şi Luana Mureşan, deţinătoarea în prezent a acestei poziţii, cu scutire de copil mic acasă.

Până-aici număraţi trei doamne, dar la un moment dat am observat că vizavi de mine stăteau, pe lângă Diana M, în ordine alfabetică: Raluca Hagiu, redactor-şef “Bolero”, Dana Negrilă, redactor-şef “InStyle”, Mara Stroe, redactor-şef “Marie-Claire”, Diana Tofan, redactor-şef “Glamour”. Vă închipuiţi ce căutau la “De Gustibus” cei patru redactori-şefi în funcţie la alte titluri. Au început la “Unica”. Cred că numai Raluca M. Hagiu şi Diana T. aveau ceva antecedente de presă atunci când au venit în redacţie la “Unica”, prin 2002.

În rest, peşte fiert, tarantule, spanac, andive, directori, patroni, bolboroci – pe mese şi pe scaune. Ringier se poate lăuda desigur că a populat presa feminină cu redactori-şefi la fel de feminini. Dar eu stau şi mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă toate cele şapte ar fi lucrat azi la “Unica”.