De ce n-a mers Cotidianul
Reducerile de salariu de la Cotidianul s-au lăsat cu lacrimi şi cu o tentativă consolatoare a lui Mihnea Măruţă, fost redactor-şef, singurul care a reuşit să facă o creştere substanţială la ziar.
Am evitat să scriu despre toată povestea la viitor, din felurite motive. Acum, la trecut, e cazul să ne întrebăm de ce unul din cele mai promiţătoare ziare din România, cu o densitate considerabilă de creier pe centimetrul pătrat de hârtie (sau pe metrul pătrat de redacţie) n-a funcţionat. Sper să fie prea devreme ca toate cele de mai jos să se transforme într-un epitaf.
“Cotidianul” a fost, până acum vreun an, ziarul pe care îl deschideam primul pe internet şi uneori îl cumpăram şi pe hârtie. Evoluţia lui mă obsedează de mult, aşa cum mi-a adus aminte Brăduţ Ulmanu cu un link la o discuţie din 2006, în care îl pomeneam pe Măruţă ca redactor-şef la ziar cu 9-10 luni înainte ca numirea să aibă loc (întâmplare, n-am făcut-o eu 
, se poate spune cel mult că am pus numele în circulaţie). Lucrurile au intrat pe o pantă descendentă în momentul în care Dragoş Stanca a fost mutat la business şi apoi la online în Realitatea-Caţavencu, iar după aceea, la puţin timp, acelaşi Mihnea Măruţă şi-a dat demisia de la ziar (aprilie 2008). Dar să începem cu începutul.
1. În perioada “Raţiu şi urmaşii”, ziarul a trecut printr-o mulţime de schimbări de redactor-şef, cu oameni radical diferiţi, ca Ion Cristoiu şi Dan Diaconescu. Redacţia s-a ales cu percepţia că linia “actuală” nu prea are importanţă, fiindcă oricum peste câteva luni de zile va veni un alt şef, care va vrea altceva.
2. După preluarea de către “Academia Caţavencu”, am început să aud poveşti persistente despre “facţiunea Husar şi facţiunea Caţavencu” din redacţie. Călin Husar era administratorul afacerilor familiei Raţiu, care fuzionase cu academicienii. Au fost testaţi Cristian Grosu şi Carol Sebastian. Aceeaşi senzaţie de “nu contează, lucrurile o să se schimbe mâine în redacţie” la jurnalişti şi restul.
3. Preluarea de către Sorin Ovidiu Vîntu, la începutul lui 2006, a fost un stunt de imagine pentru acesta, dar nu se poate spune că a propulsat reputaţia ziarului la ceruri. Noi, cei care scriem în gazete, tindem să trecem cu vederea asemenea lucruri, dar pentru public, contează, dacă mă gândesc la ce reacţii apar pe-aici prin subsol, dar şi în alte părţi.
4. Numirea lui Mihnea Măruţă ca redactor-şef a fost singurul moment când “Cotidianul” părea a-şi fi găsit un drum. Îmi aduc aminte că, înaintea ei, {Mai mult…}
