“Dilema veche” mi-a solicitat un text despre ceea ce s-a întâmplat la “Academia Caţavencu”. Era înainte de anunţurile referitoare la “Caţavencii” şi preluarea de către Th. Denis Dinulescu a titlului originar, dar pot să mă laud că ce-am spus stă în picioare. Postez textul şi aici:
Academia Caţavencu? E revista făcută de nişte tipi care la un moment dat s-au amestecat cu Sorin Ovidiu Vîntu şi după aceea au încurcat-o. Şi ei, şi revista. Cam ăsta e adevărul sumar pe care ţi l-ar putea furniza un trecător mai isteţ, dacă ai face interviuri pe stradă. Şi cam ăsta şi e rezumatul celor peste 20 de ani de jurnalism amuzant, inteligent, exasperat, curajos, manierist, exasperant, interesat, pe care l-au prestat în acolada revistei fondatorii ei şi succesorii lor. Totuşi, la judecata comună se impune un corectiv: e drept, tipii care au făcut revista au încurcat-o, împreună cu ea, cu revista. Dar nu neapărat – sau nu numai – din cauza inamicului public Vîntu.
Pe la începutul lui 2010, Realitatea-Caţavencu era încă „trust“ şi jurnaliştii de la Academia Caţavencu încă nu se scindaseră în revista-mamă şi Kamikaze. Stenogramele erau, ca să spun aşa, stenografiate, dar încă nepublicate, iar cîţiva dintre oamenii de la Academie şi sateliţii ei apăreau la Realitatea TV. Am dat atunci peste un număr de prin primăvara lui 1996. În care Adrian Păunescu declama de pe copertă: „Dacă ajung preşedinte, un singur lucru mă sperie: va trebui să mă pup singur în cur“. Titlul de deschidere: „Porcu’ vrea în Postu’ Mare“, cu trimitere nu neapărat la Paşti, cît la intenţia poetului de a candida la prezidenţiale, cele la care Emil Constantinescu era, pe atunci, doar un aspirant.
Academia Caţavencu, 27 februarie 1996
La acel început al lui 2010, cei care ticluiseră această primă pagină în 1996 erau colegi (de ecran, cel puţin) cu Adrian Păunescu, care se afla, încă, pe lumea asta. Să-i crucificăm? Să le căutăm circumstanţe atenuante? {Mai mult…}
Săptămâna trecută am fost la Frankfurt pe Oder, la ediţia a noua a “Days on Media Law”, organizate de Universitatea Europeană Viadrina şi Asociaţia Germană pentru Studii Est Europene. Prezentarea cu care am defilat eu se referă la Stenogramele Realitatea:
Celelalte luări de poziţie au fost mai filozofice, legate de sistemul legal, atunci când au vorbit occidentalii, şi mai factuale şi jurnalistice, dacă a fost vorba de invitaţii din Est. Câteva notiţe pe care le-am luat, cu scuze pentru eventualele inexactităţi, fiindcă am lucrat după traducerea din cască: {Mai mult…}
A scandal related to some phone conversation records of Sorin Ovidiu Vîntu, Realitatea-Caţavencu’s owner, and his managers spread throughout most of the 18-26 October week in the Romanian media. Romania has slipped to no. 52 from 50 in the Freedom Press Index, and the public television is planning some savings by cancelling transmissions from some sports events and sublicensing the Olympic Games in 2012. {Mai mult…}
Problema e: ce urmează? În chestiunea deja celebrelor stenograme ale convorbirilor lui Vîntu cu angajaţi de la Realitatea, sunt mai puţin surprins decât alţii. Am scris aici despre relaţia media-politic până m-am plictisit şi, tocmai, pot doar să mă bucur că n-am fost paranoic. Dar lucrurile care au fost ieri scurse în media fac parte dintr-o succesiune de evenimente şi poate că aici ar mai fi ceva de spus. {Mai mult…}
Next year might the first for the media market to go back on growth, after the sector shrank for the past two years. S.O. Vîntu alleges persons close to President Traian Băsescu asked him to give up part of his share in the Realitatea TV news channel. The new public television manager tries to cut on losses and hike viewership. Adevărul Holding to go into the television market and go publicly listed abroad. {Mai mult…}
În limba română, mai mult decât în altele, cuvintele au o carieră a lor. Arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu aduce în discuţie un calificativ des folosit: “mogul”, cu varianta “oligarh”.
Nu are rost să ne ascundem după degete: profesioniştii media – şi nu numai ei – au vorbit multă vreme despre îmbogăţiţii anilor ’90 ca despre “mafioţi”. La un moment dat, despre aceştia a început să se scrie în presă. Desigur că odată intrate în zona publică, unele nume n-au putut fi asociate cu calificative care să trimită autorul în zona, de cod penal, a ofensei. Aşa s-a ajuns la “mogul”, spre deosebire de Rusia, unde pe vremea lui Elţîn s-a vorbit de “oligarhi”. Probabil că {Mai mult…}
Sorin Ovidiu Vîntu was taken into custody for helping a convicted criminal. MPs with the ruling party plan to censor print and online media outlets. Romanian news sites have higher advertising rate-cards than The New York Times. Romanian online advertising market is going down, while European-wide it is on the way up. TV stars from Romania get shows in the Republic of Moldova. {Mai mult…}
Azi a fost o zi plină de exclusivităţi în presa românească. O parte a ei, a presei, a “intrat în posesia” unor transcrieri de convorbiri telefonice ale unui mogul şi le-a băgat cuminte în sumar cu titlul “Stenograme”, că vinde mai bine decât banalul “transcrieri”. Cu o abilitate profesională caracteristică, bucata aia de presă s-a gândit că numai ea, prăvălia cutare, a intrat în posesie şi a ornat întreaga poveste cu strigarea “Exclusiv”, apărută în consecinţă prin mai multe locuri.
În paralel, televiziunea mogulului cu convorbirile, ajuns la mare ananghie, a obţinut şi ea o exclusivitate sfidătoare. Cu ultimele puteri, s-a târât la mogul acasă, unde a aflat că fusese o percheziţie şi că ea, percheziţia, împuşcase cu alice de cauciuc un căţel. Au fost şi imagini în exclusivitate de la camerele de supraveghere de-acasă de la mogul, că nu le are numai pe alea de la televiziune. Imagini exclusive pe care scria, desigur, “Exclusiv”.
E mai greu de calculat cât au investit cei cu stenogramele pe investigaţii, că au fost mai mulţi cu exclusivitatea aia (sic), dar, ca să-i descopere televiziunea căţelul împuşcat la el în curte, mogulul aflat la ananghie a cheltuit anul trecut 69 de milioane de euro. La venituri de 30. Scăzând una din alta aflăm pierderile.
“Evenimentul zilei” a făcut o poveste despre ceea ce se întâmplă în aceste zile în Realitatea-Caţavencu şi mi-a cerut şi mie părerea. Puteţi citi despre ce e vorba aici. Dar asta nu înseamnă că am, neapărat, vreo bucurie fiindcă structura media a lui Vîntu se face bucăţi. Stau şi mă gândesc de ce se face, în afara motivelor evidente. Poate că problema cu mogulii români nu e că sunt moguli. Ci, mai curând, că nu prea sunt. Sau în măsura în care nu sunt. Cum vine asta?
O să înţelegeţi ce vreau să spun dacă vă povestesc că anul trecut, un amic din Chişinău, om foarte serios, cu presă occidentală în CV, îmi spunea cu un dram de invidie: “Măi, dar voi nu staţi rău, dacă puteţi vorbi despre EBa aşa cum vorbiţi în media. La noi, numele lui Oleg (Voronin) nu se pronunţa înainte de 7 aprilie nici măcar pe stradă.” Da, e adevărat, la Chişinău sunt lucruri care nu se spun decât metaforic, în timp ce la Bucureşti se vorbeşte uneori prea mult. Dar morala poveştii e clară: unul sau mai mulţi poli de putere financiară, opuşi politicului, care să fundamenteze şi susţină media va să zică un fel de vis al oricărei democraţii. {Mai mult…}
Despre poziţionarea de partea lui Mircea Geoană în campanie (până la arestarea lui Nicu Popa) şi alte conotaţii politice, am scris o mulţime pe presa.nu; remanierile din structura Realitatea-Caţavencu nu mă mai interesează, în sine, de la un punct încolo nu le-am mai consemnat nici pe MediaPedia.ro, fiindcă mă dureau degetele. Cum stau lucrurile din punct de vedere profesional?
1. E bine să te temi de Caţavenci chiar şi când îţi fac daruri.{Mai mult…}
