Tag Archives: Rupert Murdoch

,

McCullin, Iadul pe Pământ

Cipru, 1964: Don McCullin fotografiază conflictul dintre greci și turci. Un sat este evacuat sub supravegherea trupelor ONU. O bătrână costelivă, șubredă, încearcă să țină pasul cu ceilalți evacuați sprijinindu-se în două bețe, dar nu are spor, cu toate că un soldat britanic încearcă să o grăbească. McCullin îi face o poză, apoi îi spune unui prieten jurnalist: “E ridicol!” Lasă baltă aparatele foto, se duce și o ridică în brațe pe bătrână și o scoate din zona periculoasă. “Era ca o păpușă de cârpă care căzuse din mâinile unui copil”, își amintește după aproape 50 de ani fotograful.

De pe urma episodului s-a păstrat nu numai poza cu bătrâna, ci și o alta, realizată posibil de prietenul lui McCullin, cu acesta cărând-o în brațe. Întâmplarea e prima din documentarul McCullin (2012, regia Jacqui Morris) care definește dilema etică pe care și-a construit întreaga carieră celebrul fotojurnalist. La 77 de ani (la data filmului – 79, azi), McCullin este nu doar posesorul unei arhive care se întinde de la construcția Zidului Berlinului până la conflictul din Liban din anii ’80, ci și un vorbitor excepțional (și, apropo, dislexic).

Continue reading

Murdoch, republicanii și jurnalismul de tip Fox

În niște săpături pe care le fac pentru un articol destinat “Dilemei” am dat peste Outfoxed, un documentar care încearcă să demonteze mecanismele de propagandă de pe Fox News al lui Murdoch. Poate fi văzut pe Google Video:

Documentarul e mai vechi. Dintr-un studiu recent putem afla cum se comportă Fox în administrația Obama.

Mogulii noștri, mogulii lor și raportarea la public

“Evenimentul zilei” a făcut o poveste despre ceea ce se întâmplă în aceste zile în Realitatea-Cațavencu și mi-a cerut și mie părerea. Puteți citi despre ce e vorba aici. Dar asta nu înseamnă că am, neapărat, vreo bucurie fiindcă structura media a lui Vîntu se face bucăți. Stau și mă gândesc de ce se face, în afara motivelor evidente. Poate că problema cu mogulii români nu e că sunt moguli. Ci, mai curând, că nu prea sunt. Sau în măsura în care nu sunt. Cum vine asta?

O să înțelegeți ce vreau să spun dacă vă povestesc că anul trecut, un amic din Chișinău, om foarte serios, cu presă occidentală în CV, îmi spunea cu un dram de invidie: “Măi, dar voi nu stați rău, dacă puteți vorbi despre EBa așa cum vorbiți în media. La noi, numele lui Oleg (Voronin) nu se pronunța înainte de 7 aprilie nici măcar pe stradă.” Da, e adevărat, la Chișinău sunt lucruri care nu se spun decât metaforic, în timp ce la București se vorbește uneori prea mult. Dar morala poveștii e clară: unul sau mai mulți poli de putere financiară, opuși politicului, care să fundamenteze și susțină media va să zică un fel de vis al oricărei democrații. Continue reading