Tag Archives: România Curată

,

Nou! Soluție de curățat România

Există ceva care se poate numi “a treia cale” în România, din punct de vedere politic? Nu la modul structurat și nici ca parte din sistemul partinic, care se-mparte, precum știm, în două: PNL+PSD și PDL. Simptome de acțiune concertată încep însă să apară în societatea civilă și aici mă refer la ceva pus pe roate de Alina Mungiu-Pippidi, în primul rând, dar cu sprijinul multor nume cunoscute din zona civică: www.romaniacurata.ro.

Nu vă grăbiți să dați clic, noul site o să fie sus de mâine, va fi anunțat printr-o conferință de presă care se face în Calea Victoriei 120, la GDS, de la 11.30. E însă o inițiativă pe care o susțin cu toată dragostea din două motive. Primul, că așa cum o înțeleg eu e în mod egal critică, în intenție, cu ambele capete ale spectrului politic românesc (că un centru nu părem a mai avea). Al doilea, că site-ul se vrea o platformă de interacțiune a cetățenilor cu autoritățile, cu medierea și sprijinul Alianței pentru o Românie Curată. Ce înseamnă asta? Că o persoană care a avut probleme cu corupția poate fi susținută juridic dacă își expune cazul pe www.romaniacurata.ro și așa mai departe. Ce știu eu e că există oameni calificați pentru asta. Continue reading