Tag Archives: rezultate financiare

,

Rezultatele CME pe primele șase luni. Cum stăm cu criza? Parcă se vede luminița

CME și-a anunțat rezultatele pe primele șase luni din 2009 (sau trimestrul al doilea, cum vreți s-o luați). Pe criză, marginea de profit (EBITDA consolidat, cu operațiuni non-broadcast și corporate) a scăzut în primele șase luni de la 35% la 14%. Una peste alta, CME nu arată rău, iar asta dă indicații despre modul cum se poate supraviețui, în general, pe criză. După diferite vești supărătoare, am senzația că am ajuns într-un loc unde surprizele neplăcute se răresc și s-ar putea s-o luăm înapoi în sus.

Cifrele pentru România ale companiei conduse de Adrian Sârbu în calitate de președinte-director general (president and CEO) sunt:
– cifra de afaceri scade de la 137,8 milioane de dolari la 84,5 milioane
– profitul EBITDA se micșorează de la 61,7 milioane dolari la 22,6 milioane.

Pe întreaga companie, cifra de afaceri pe primele șase luni a fost de 327,4 milioane (cu 38,9% mai mici). Compania a trecut de la un profit operațional de 217 milioane la o pierdere de 72,8 milioane.

În declarația de presă, Adrian Sârbu spune că piața de reclamă s-a diminuat la nivelul lui 2007 și că așteaptăm “recovery”-ul.

Interesantă e și evoluția ponderii operațiunilor din România față de totalul CME. În primul semestru din 2009 e de 25,8%, față de 26,1% în aceeași perioadă din 2008. Putem avansa ideea că piața românească de reclamă a fost la fel de afectată de criză ca și alte piețe pornind de la aceste cifre, dar, desigur, o evaluare globală ar fi mai bună. Mica pierdere de pondere poate fi dată și de faptul că în lista de operațiuni apare rubrica “Bulgaria”, unde CME a cheltuit 1,47 milioane de dolari în primul semestru din acest an.

Rezultatele financiare sunt oferite de CME, detaliat, aici (pdf).

Piața românească de advertising a scăzut la fel ca și altele? Una peste alta, în privința întregii companii, nu se poate face o comparație 1:1 pe cele două semestre, fiindcă au existat schimbări substanțiale, cum ar fi tranzacția cu Time-Warner sau agreementul cu TV 1+1 din Ucraina. Dacă, de pildă, achiziția Mediapro Entertainment ar fi fost parafată pe 28 iunie în loc de 29 iunie, cifrele worldwide arătau cu totul altfel (presupun că a avut loc în semestrul al doilea, atunci când a fost anunțată). Pe România, însă, n-am în cap acum vreo schimbare substanțială de proprietate sau ceva asemănător. Profitul de aici rămâne măricel, iar asta arată că reducerile din țară s-au operat cu cap. PRO/CME a fost printre primii care au concediat oameni, la stațiile locale, de pildă. La vremea respectivă, știrea a fost una “apocaliptică”, fiindcă Adrian Sârbu era primul mare proprietar care tăia în carne vie. Din ce văd în cifrele despre România, operația a reușit și pacientul e bine-mersi, ceea ce îi urăm și în continuare.

Ar mai fi ceva de spus despre criză și “stadiile” ei în general, fără legătură directă cu CME. În România, cel puțin în zona de media-advertising, în ultimele luni s-a creat o nervozitate suplimentară Continue reading

Rezultatele Ringier pe 2008: cifra de afaceri crește worldwide, scade în România la 38,7 milioane de euro

Cifra de afaceri a Ringier a crescut cu 5,3 procente, până la 1.536 milioane de franci elvețieni (965,8 milioane de euro), pentru operațiunile worldwide (10 țări din Europa și Asia) și a scăzut în România de la 84,3 la 61,5 milioane de franci elvețieni (38,7 milioane de euro). Ringier afirmă într-un comunicat de presă că declinul din România este “datorat în principal vânzării a trei titluri (două ghiduri TV și cotidianul Pro Sport), fluctuațiilor de pe piața valutară și competiției acerbe, în special pe segmentul tabloidelor”.

Profitul net pe pe cele 10 țări este de 62,2 milioane de franci elvețieni, iar echivalentul din România (probabil pierdere) nu a fost comunicat.

La capitolul “așteptări pentru 2009”, Ringier comunică următoarele:

Cel mai probabil, veniturile din publicitate vor continua să scadă și în acest an. Primele semne de redresare nu sunt așteptate mai devreme de 2010. Ringier va continua așadar să-și eficientizeze activitatea, dar își va intensifica și investițiile. Aceste eforturi vor depăși aria cotidianelor și revistelor sale bine poziționate și se vor extinde către media digitală, concentrându-se în special pe platformele online existente și pe dezvoltarea de aplicații pe mobil pentru titlurile sale.

Comunicatul de presă [Doc]

Veniturile Vodafone România au crescut cu 11% în 2007

Vodafone România a dat publicității rezultatele financiare pe 2007:
– venituri totale de 1,184 miliarde de euro, creștere de 11% față de 2006 (în euro, fiindcă în USD creșterea e de 22,6% din motive de curs)
– ARPU (venituri/client/lună) de 11 euro
– EBITDA de 47,1% din venituri.
Creșterea numărului de clienți a fost de 19% (aproximativ un milion de persoane).

Comunicatul de presă: Continue reading

Rezultatele financiare Ringier: 53,8 milioane cifra de afaceri in Romania

Ringier a dat publicitatii rezultatele financiare pe 2007. Romania a “facut” 87,3 milioane de franci evetieni sau 53,8 milioane euro, a treia in topul tarilor din Est, dupa Cehia si Ungaria, crestere cu 16,8% fata de 2007. Conform comunicatului de presa, aici par a intra si veniturile din vanzarea “Pro Sport” (vreo sapte milioane parca?), fiindca revanzarea catre Sarbu e pomenita in paragraful cu pricina.

In toata lumea, Ringier AG a avut in 2007 o cifra de afaceri de 1,46 miliarde de franci elvetieni sau 889,3 milioane de euro. E o crestere de 9% fata de anul anterior. Elvetia a scazut cu 2,1%, in timp ce Europa Centrala si de Est a crescut cu 17,8%. In comunicat se mai mentioneaza Continue reading