Tag Archives: plagiat

România plagiatoare și rădăcinile ei

Despre plagiat s-a tot vorbit în ultimii ani, mai ales în legătură cu politicienii. Dar, undeva sub știrile de-a-ntâia, în societatea românească există o pânză freatică de fenomene intelectuale (în sens larg), din care se naște blamata ciudățenie a copierii neasumate. Un inventar al acestora e util.

Plagiatul a fost o temă de notorietate pe la începutul anilor ’90, pe când Eugen Barbu încă trăia. Printre acuzațiile la adresa acestui scriitor e și o frază memorabilă de la vremea respectivă, a lui Nicolae Manolescu. Înainte de a decide dacă domnul Eugen Barbu e un mare scriitor sau un scriitor mai puțin important, trebuie să vedem dacă acesta e sau nu e scriitor, cât din opera lui e copiată, spunea pe atunci criticul literar. Întreaga poveste avea și o încărcătură politică, fiindcă răposatul autor era plimbat la vremea respectivă de Corneliu Vadim Tudor ca o relicvă făcătoare de minuni, pe la evenimentele României Mari. Continue reading

Miniștrii și CV-urile lor

După Corina Dumitrescu, aspiranta care și-a trecut înnotul în propriul CV, USL a nominalizat la Ministerul Educației un profesor universitar, senator PSD, cu un CV didactic și profesional stufos, Ioan Mang. Și acest CV are însă o problemă, descoperită de Alin Fumurescu, care a scris pe Vox Publica despre o diplomă oferită de American Biographical Institute, ceva care cere câteva sute de dolari ca să-ți ofere un dreptunghi de carton frumos și pompos colorat. Cum de ne-am cotorosit cu asemenea demnitari?

Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu era unul al posesorilor de diplome și realizări obscure, gen facultăți private fără prea multă faimă sau masters-uri de care adesea puștimea isteață trage cât poate, pentru un loc cvasi-gratuit în cămin și bunăvoința părinților, care vor continua să stipendieze tânărul studios, dar, în fond, aproape șomer. Guvernul Ponta e, comparativ, fistichiu, mai ales prin prezența pe lista propunerilor a unor veleitari gen Corina Dumitrescu. Dar despre asta presa, mai ales cea critică la adresa USL, a discutat deja. Mai rămâne o problemă: modul cum am ajuns să ne construim CV-uri atât de penibile încât acestea să devină niște pietre legate de gât, care ne trag la fund.  Continue reading

Free de Chris Anderson, free pe Scribd

FREE (full book) by Chris Anderson

Chris Anderson e tipul cu Long Tail, redactor-șef la Wired. Blog, evident, la Longtail.com.

Interesant e că legat de Free a apărut un scandal de plagiat chiar înainte de lansarea lui “Free”. Cineva a găsit în carte pasaje din Wikipedia, care permite preluarea, dar cere menționarea sursei. Anderson și editura au replicat că pasajele erau atribuite prin note care au căzut în versiunea finală și că vor îndrepta situația la următoarele ediții.