Sarkozy: vocea și căștile

Apariţia lui Nicolas Sarkozy în prim-planul întâlnirii dintre FMI şi Banca Mondială e un bun prilej pentru ca să îmi aduc aminte de un episod în care l-am văzut pe viu pe preşedintele în cauză. O serie de atribute mai greu de remarcat la TV sau în ziar explică o parte din priza pe care o are un astfel de lider.

Prin noiembrie 2007, mă aflam într-o vizită la Strasbourg, unde vedeam la lucru plenul Parlamentului European. Cei 788 de parlamentari erau prezenţi aproape în păr în sala futuristă, cu aspect de navă galactică pe jumătate vie, unde votau paragrafe şi amendamente de lege, într-un ritm care ar ruşina total tentativele de legiferare din Camerele noastre. Sistemul nervos al navei era compus dintr-o complicată încrengătură de fire electrice, care legau între ele microfonul vorbitorului, translatorii în cele 27 de limbi ale Uniunii şi, mai departe, căştile de pe pupitrele europarlamentarilor, dar şi ale presei.  {Mai mult…}

Păstorul și turma

Cu capitalul de imagine din 1989, László Tőkés ar fi putut fi omul care să unească românii şi ungurii din Ardeal. E cel care îi dezbină.

Vicepreşedintele Parlamentului European a fost un disident autentic. Contrar impresiei că evenimentele din decembrie 1989 au pornit doar întâmplător de la refuzul pastorului de a părăsi casa parohială, Tőkés are în CV o revistă clandestină pe nume Ellenpontok, la care a contribuit la începutul anilor ’80, şi luări de poziţie împotriva politicii regimului comunist legate de biserici, din cauza cărora a rămas fără parohie.

Ce s-a întâmplat după 1989? {Mai mult…}