Tag Archives: Oratorie

,

Despre degradarea discursurilor politice. La ei și la noi

Un review la “The Anti-Intellectual Presidency: The Decline of Presidential Rhetoric from George Washington to George W. Bush”, publicat de “First Things”, cuprinde câteva constatări interesante cu privire la discursurile președinților SUA. Ervin T. Lim, autorul volumului, spune, printre altele, următoarele:

– lungimea propozițiilor a scăzut, la fel ca și nivelul lexicului folosit
– rutina “frază cheie, punchy, care caută aplauze” a apărut în administrația Nixon
– logosul (argumentația logică), unul din cei trei constituenți ai retoricii, după Artistotel, alături de pathos (emoție) și ethos (credibilitate), a fost eclipsat în discursurile prezidențiale. Bush “W” accentua pathos-ul, care se obține, nebanal, și prin platitudini în retorica politică
– un sincron TV (declarație) măsura în medie 42 de secunde pe vremea lui Nixon și a scăzut către 8 secunde în 2000 (pe televiziunile americane)
– pasajele explicative din discursurile lui Woodrow Wilson și Franklin Delano Roosevelt nu se mai regăsesc în speech-urile de azi
– oratoria lasă loc stilului/strategiei conversațional(e), la Bill Clinton de pildă.

Desigur că modul cum vorbesc președinții SUA spune ceva și despre felul cum se întâmplă/spun lucrurile în politica românească. Totuși, nu trebuie să ne grăbim să constatăm similitudinea perfectă, fiindcă diferențele sunt poate mai importante decât direcția în care merge lumea: Continue reading