Tag Archives: Ministerul Turismului

,

Logică de ministru: de ce s-a făcut Elena Udrea zvoner

După ce Tolontan a spus că a fost amenințat de Elena Udrea “că se va ocupa personal, informativ” de el, Elena Udrea a răspuns: “I-am spus domnului Tolontan că dacă se bazează pe zvonuri în demersul pe care îl face, la fel de adevărat este și zvonul că dumnealui ar fi avut un interes direct pentru o firmă apropiată domniei sale.”

Avem o frumoasă mostră referitoare la modul cum se polemizează în România. Acuzând faptul că un jurnalist pune în circulație zvonuri (ceea ce rămâne de dovedit), un ministru invocă un alt zvon. Ce legătură este între un zvon și un alt zvon? Bineînțeles, niciuna, unele zvonuri sunt adevărate, altele nu. În apărarea ministrului turismului, am putea presupune intenții ironice, care nu se transmit în cuvântul tipărit, cam în felul: “Dacă tot e să ne bazăm pe zvonuri, poftim un zvon și de la mine.”

Are Elena Udrea probleme cu inferențele și conversia judecăților din logica de-a XII-a? Nu cred. Chiar în ipoteza ironiei, toată povestea avea loc eventual, cel mult, într-o discuție privată. Elena Udrea a spus că va face public zvonul dacă se va adeveri. Problema e că tocmai prin ce a spus, l-a pus deja în circulație, ca zvonerii de pe vremuri.

Am spus-o și în carte, o bună bucată de vreme am suspectat de agresivitate și prostie genul ăsta de reacție. Adevărul este însă că mai adesea lucrurile se reportează la persoană (la “dumneata vorbești, domnule, care…”) pentru că e cea mai la îndemână metodă de decredibilizare a adversarului.

Ce e drept e drept: presa riscă să sară peste cal atunci când ia la puricat afacerile unui ministru (vezi discuția despre Realitatea All Inclusive, care s-a stins, cum anticipam, fiindcă nu putea fi dovedit nimic în neregulă). După cazul Ridzi, jurnalistul român a fost apucat de emulație și va prezenta repetat fapte normale cu maximă indignare, fiindcă nu oricine dă peste o savarină ca Monica Ridzi cu ale ei contracte de 700 de mii de euro și cine dă, nu știe neapărat să pună degetul pe rană. Dar nimic nu înlesnește un demnitar al statului român să se coboare la un asemenea nivel retoric.

Cam ăsta e, de altfel, palierul pe care se desfășoară certurile politice în România lui 2009. Mai vedem asemenea lucruri prin alte țări? Din ce citesc prin NYTimes, The Guardian, The Economist, Le figaro și altele, nu prea cred. Polemicile dintre politicieni sunt, la noi, un fel de K 1 de vorbe, în care nimic nu este interzis și accentul se mută de pe dezbaterea de idei pe nimicirea retorică a adversarului. Problema e că în cazul de față un politician a intrat pe curs de coliziune cu un om cu mintea limpede și ani de experiență jurnalistică, om care știe foarte bine să facă diferența între un zvon și un fapt dovedit și care va ști să riposteze.

E păcat că Elena Udrea își consumă energia pe acest gen de reacții. Ambițioasă, cum e clar că e, a făcut o serie de lucruri la Ministerul Turismului și cu greu ar putea fi suspectată de lipsa de abilitate a colegei ei Monica Ridzi, care s-a soldat cu scandalul cu pricina. Ziariștii care vor căuta lucruri în neregulă la Turism va trebui să sape mai adânc, acolo nu are cum să fie vorba de contracte de vânzare-cumpărare a știrilor și alte gogomănii de felul ăsta.

P.S.: Mai am o nedumerire: de ce trebuia Tolontan “lucrat informativ” dacă tot e vorba de zvonuri de-astea? Poți pune în circulație orice, de pildă că Tolontan a vrut o croazieră în Pampas de la Ministerul Turismului și Ministerul Turismului nu i-a dat, că a fost și el plecat pe diurna Ministerului și din plic au lipsit doi euro, că Tolontan are fobie de avion, deci nu-i place turismul, deci nu-i place Elena Udrea, că Tolontan e protocronist și vrea numai în România etc.

,

Realitatea All Inclusive pare o sponsorizare ok

Așa cum anticipam, o serie întreagă de alte afaceri ale televiziunilor cu Guvernul încep să iasă la iveală. Ieri, la Ministerul Turismului, s-a vorbit despre sponsorizarea Realitatea All Inclusive, segment de lifestyle, cu 200 de mii de euro.

Interesant e un lucru: împărțită pe perioada mai-septembrie, așa cum scrie în contract, suma de 200 de mii de euro dă puțin peste 1300 de euro pe ediție, fiindcă e vorba de un segment de 10 minute, zilnic (în jur de 150 de ediții). Argumentul Elenei Udrea cu singurul format care corespunde cerințelor Ministerului stă și el în picioare.

Sigur că mai e loc de săpături, dar cum am mai spus, după scandalul Ridzi riscăm ca presa să pună tunurile pe Guvern și în cazurile în care lucrurile sunt ok.

UPDATE: “Jurnalul național” se stârnește și el pe aceeași temă. În discuție: contractul prin încredințare directă și calitatea de coproducător a unui minister.