Tag Archives: Mihnea Măruță

,

Mihnea Măruță la Adevărul: de ce cred că o să meargă, măcar până la un punct

Căderea liberă în care se află de mai multă vreme “Adevărul” avea nevoie de o măsură managerială decisă. Deocamdată, proprietarul și GM-ul Adevărul Holding, Peter Imre, l-au adus de la Cluj pe unul din redactorii-șefi legendă din presa românească, Mihnea Măruță. Legenda, atâta cât e ea, se referă la o perioadă de creștere pe care Măruță a asigurat-o la “Cotidianul” în perioada 2007-2008. Prin aprilie a celui de-al doilea an a părăsit, stupefiant, “Cotidianul” pe o traiectorie ascendentă, ca să-și crească fetele la Cluj și din cauza reorientării managementului de la vremea respectivă: după o perioadă de cheltuieli mari de marketing (inserturi), Realitatea-Cațavencu decisese lucruri ca reducerea numărului de pagini, exact când ziarul avea nevoie să arate mai mult conținut.

În timpul scurs, Măruță s-a ferit să se implice în proiecte majore și, poate, bine a făcut. Am avut plăcerea să îl împing să își facă blog și apoi să îl pun să scrie la Presa.nu și “The Industry”. Pe Oradecluj.ro, a făcut uneori lucruri frumoase cu resurse puține. Dar, sigur, “Adevărul” îl va folosi la parametri maximi și eu cred că Măruță va fi un plus substanțial pentru ziar.

Sigur, presa scrisă e într-o situație aproape fără ieșire, iar “Adevărul” a avut în tot acest timp probleme mari de conținut. E de văzut dacă Dinu Patriciu va decide să susțină financiar redacția așa cum trebuie și dacă neutralitatea politică (măcar relativă) în care s-a păstrat ziarul de la preluarea de petrolist va continua. Dar, în tot ce am făcut împreună și l-am văzut făcând prin alte locuri, am văzut la Măruță două calități esențiale și, se pare, destul de rare în presa de azi din România: un mare bun-simț jurnalistic și știința detaliată de a construi subiecte solide și relevante.

Dacă Mihnea Măruță va reuși să “întoarcă mesele”, cum zice americanul, e greu de știut. Deocamdată e de remarcat curajul unui om care se bagă într-o situație cu puțini sorți de izbândă. De judecat ce se va întâmpla mai departe în funcție de asta.

Comnunicatul de presă: Continue reading

“The Industry” în format electronic

Intact Media Grup a postat varianta electronică din “The Industry”, revista pe care am făcut-o pentru ei. Puteți să o răsfoiți pe Issuu.

Aștept comentariile voastre, mai ales că e vorba de un dummy (număr zero), deci de ceva perfectibil. Primul număr are contribuții de Florin Dumitrescu, Mihnea Măruță și Brăduț Ulmanu. Versiunea tipărită se distribuie începând de luni; dacă lucrați în media, advertising, la marketingul marilor clienți din publicitate, ar trebui să o primiți în plic 🙂

Câteva lucruri despre revistă și într-o scurtă prezentare de pe YouTube: Continue reading

Ziariști în grevă? Eu sunt de vreo patru ani. Despre respect

Bogdan Ciuclaru de la Radio Guerilla povestește pe Blogmeaway despre o discuție cu Vlad Craioveanu, din care i-a venit ideea unei greve media (a ziariștilor și a instituțiilor media). Bogdan crede că presa ar putea câștiga respect din partea instituțiilor statului în felul ăsta și vrea să știe ce părere au o serie de oameni cu bloguri pe tema asta, printre care și eu.

Părerea mea e că o acțiune de felul ăsta e deocamdată nejustificată. Pentru a câștiga respectul statului, deci al politicienilor, presa ar trebui în primul rând să renunțe la complicitatea cu politicul în care trăiește de vreo doi sau trei ani încoace. De fapt, presa, în sensul de ziariști și alți muncitori cu conținutul, își resimte mizeria, în mod nemijlocit, pe filiera Continue reading

,

Cine va fi șef la TVR?… Poate că Turcescu, dar mai important e ce decât cine va face

Adrian Tudor, cetățeanul cu background de BBC România și Capital TV, lansează la el pe blog o leapșă cu privire la viitorul șef al TVR, acum, că raportul de activitate al orânduirii Sassu a picat și se vor alege un alt președinte-director general (PDG) și un alt Consiliu de Administrație. Din punctul meu de vedere, mai importantă decât numele viitorului PDG e strategia acestuia. Să vedem totuși persoanele vehiculate întâi, fiindcă asta a vrut Adrian: Continue reading

,

Unde am greșit: răspunsurile lui Fumurescu, Măruță și Rogozanu

Două posturi mai jos, adresam câtorva oameni din presa scrisă pe care îi prețuiesc pentru diferite însușiri invitația de a răspunde la întrebarea “Unde am greșit?”, raportat la performanța slabă a “generației 40” în posturile de management pe care le ocupă după plecarea lui CTP, a lui SRS și a lui Nistorescu din fruntea gazetelor. Sumarizez aici primele trei răspunsuri (Fumurescu, Măruță, Rogozanu), fiindcă fiecare mi s-a părut a avea câte ceva foarte pertinent de spus. În ordine cronologică:

Alin Fumurescu face un inteligent pas înapoi și pune problema într-un context mai larg. Criza brandurilor media vine din criza generală a brandurilor:

De orice fel – de la Colgate la Coca-Cola si de la Volkswagen la Marlboro. Aceasta criza generalizata a brandurilor se explica, printre altele, prin nevoia (cultivata) de schimbare. Daca inainte te mandreai sa conduci acelasi brand de masina si sa citesti acelasi ziar ca si tatal sau bunicul tau (cu cat mai vechi, cu atat mai bine), astazi lumea alearga in permanenta dupa “altceva”. Constanta in gusturi apare dubioasa – semn fie de incremenire, fie de neputinta de a-ti permite altceva.

Mihnea Măruță ia întrebarea foarte personal, ceea ce e bine, fiindcă într-un sens așa o pusesem. Mi-a plăcut cel mai mult partea despre coerența ideologică a unui ziar: Continue reading

,

Criza de brand a presei scrise: unde am greșit?

Recentele întâmplări de la “Academia Cațavencu”, care a făcut vrând-nevrând un pui pe nume “Kamikaze”, mă fac să mă gândesc la o socoteală referitoare la valoarea de brand a unor titluri de presă scrisă. Ce s-a întâmplat în ultima parte a anului trecut și primele luni ale acestuia a dus la:

– “Academia Cațavencu” ruptă-n două. Kamikazii aruncă diferite săgeți către fosta revistă, ceea ce nu poate fi de bine pentru ea.
– “Cotidianul” dispărut de pe tarabă, cu o ediție de Web ținută în viață de F 5, compania de net a lui Sorin Ovidiu Vîntu.
– “Evenimentul zilei” și “Capital” trecute la un proprietar român, Bobby Păunescu, legat de media care au susținut fățiș o parte a spectrului politic în campanie (B 1), cu toate conotațiile de brand care vin de aici.

Dacă nu pare mare lucru, să ne gândim la titlurile stabile: “Gândul” dă semne de vivacitate, nu numai prin clonarea pe net a layoutului de la Huffington Post, ci și prin unele subiecte bune din ultima vreme, dar n-a fost niciodată un ziar de peste 50 de mii de exemplare vândute, iar istoria lui începe în 2005. “Adevărul” zbârnâie ca tiraj, dar e legat ombilical de inserturile de cărți, iar conținutul propriu-zis nu a convins cu aplauze. La “România liberă” se pregătește (încă) o relansare, cu Mario Garcia, dar se știe cât au ajutat redesenările până acum: deloc.

Curios, în picioare rămân două branduri de la Intact Media Group (Voiculescu), “Jurnalul național”, cu evoluția lui ușor paralelă cu restul presei, ceea ce înseamnă și bine, și rău, și “Gazeta Sporturilor”, cu ale sale conotații serioase, date de scandalul Ridzi și alte eforturi editoriale, plus reputația directorului, Cătălin Tolontan.

Văzând lucrurile ca mai sus, putem trage concluzia că majoritatea brandurilor cu reputație din presa românească își pierd ceea ce au mai bun, dincolo de modul amenințător cum arată lucrurile dacă ne uităm la cifre și alte simptome de business. Scăderea de reputație nu înseamnă implozia tirajelor peste o lună, la fel cum orientarea editorială din prezent a “Adevărului”, nu cu totul convingătoare, poate însemna un tiraj considerabil prin artificii de publishing. Dar, pe termen mediu, acest gen de pierdere de status nu e de bine.

Dincolo de climatul economic general, toate cele de mai sus se suprapun peste schimbarea de generații din presa românească. De prin 2007-2008, șefii de gazetă din generația pre-1989, adică oameni precum Cornel Nistorescu, Sorin Roșca Stănescu sau Cristian Tudor Popescu (care intră numai biologic în această generație, fiindcă nu a făcut presă pe vremea lui Ceaușescu) au dispărut din fruntea redacțiilor. Cum spuneam și în alte locuri, în locul lor a venit generația din care fac parte, în jurul a 40 de ani, formată după 1989. Pare deci verosimil că o parte din responsabilitatea pentru cele de mai sus, și pentru altele, ne revine/îi revine acestei generații. Cum s-ar repartiza vina pe diferiții manageri de redacție, divizii și altele? Continue reading

Cu ce am fost (foarte) ocupat: www.presa.nu

Bun, deci așa arată:

Picture 18

Presa.nu e a lui Andrei Gheorghe și încearcă să descâlcească vremurile pe care le trăim prin filtrul media. Nu e un site despre media, cum e blogul ăsta, ci despre politică, economie, cultură și altele așa cum se văd în media. I-am dat drumul rapid, o să remediem o serie întreagă de lucruri din mers. Sunt trei oameni care au scris, Gheorghe, Mihnea Măruță și eu, dar se vor adăuga și alții. Vedeți mai multe depre ce se-ntâmplă acolo în textul lui Gheorghe. Dacă aveți sugestii, le aștept cu drag.

Criză și new media: soluții pentru fragmentarea audienței?

Două lucruri pe care le-am citit ieri și azi, pe AdAge.com și la Mihnea Măruță, se leagă curios dacă ne gândim la modul cum media ar putea fi o activitate, cum se zice, sustenabilă în viitor. Măruță vorbește despre faptul că nu poți beneficia de puterea pe care ți-o dă informația (“Knowledge is power” – Francis Bacon) dacă beneficiezi de ea, de informație, gratuit. Sau, oricum, dacă site-ul pe care consumi informația n-are o soluție de supraviețuire.

Al doilea articol e în “Advertising Age”, unde Brian Steinberg spune despre noul show al lui Jay Leno că e viitorul televiziunii. Care e povestea: recent, poate cel mai cunoscut realizator din lume a intrat pe NBC de la ora 22.00, după ce, în primăvară, contractul pentru Tonight Show-ul de la ora 23.00 îi expirase și în locul lui venise Conan O’Brien. Am scris acum aproape un an aici despre calculele de business din spatele acestei decizii: NBC mută la sfârșitul prime-time-ului un personaj de late night. Costurile astronomice în România, de două milioane de dolari pe săptămână, ale Tonight Show, sunt nimic față de cele cinci milioane care se investesc într-un episod de serial gen gama “CSI”, marfa cu care cele trei mari rețele americane, dar și câțiva cabliști puternici se bat pe intervalul de la ora 22.00. Prin urmare, mutarea se face cu economii importante, chiar dacă meciul se desfășoară în continuare în zona cu cinci-șase zerouri și monedă SUA.

AdAge.com aduce ca noutate estimări privind ratingurile lui Jay Leno de la ora 22.00. Cu un format ușor reșapat, comicul ar putea atinge o cotă de audiență nu mai mare de 1,5-2% (sub genericul 3% al lui Dan Diaconescu, în România), dar la costurile mici show-ul s-ar putea dovedi un succes de business. Sună bizar pentru un moderator celebru, care în plus a preluat ștafeta late night show-ului de la Johnny Carson, hostul care a clasicizat formatul prin prezența pe NBC în aceeași zi și la aceeași oră timp de 30 de ani (1962-1992).

Jay Leno a stat și el nu mai puțin de 17 ani în fotoliul lui Carson și a condus, ca ratinguri, pe late night. Acum, curios, e obligat să facă televiziune cu buget redus (raportat la concurență) și lucrurile par a nu arăta prea bine din punct de vedere al glamour-ului televiziunii și cifrelor-record. Totuși, soluția e una sustenabilă. Uneori e bine să aspiri la locul al cincilea sau al șaptelea pe piață.

Mă întorc din nou la întrebările lui Măruță și observ că ceea ce se petrece cu Jay Leno e un răspuns din categoria “cum putem rămâne în viață odată cu fragmentarea audienței”. Aici și în alte locuri, am bombănit, nu odată, pe seama televiziunilor și moderatorilor care se strofoacă în zona 1,5-2 puncte de audiență, fără să atingă nici interesul public și nici performanța de business. Piața TV din România are totuși o caracteristică: nu există televiziuni cu share de audiență mai mare de 14-15%, dar așa cum e, e ceva ce s-a constituit târziu, de prin 2005-2006 încoace, și e în ton cu vremurile. Va reuși cineva să trăiască bine la ratinguri medii de 0,2-0,5 pe zi? Antena 3 a avut un bilanț pozitiv pe anul trecut, de exemplu, și dacă n-ar fi fost veniturile de la Antena 1, pe care le obține prestând pentru Observator, am putea vorbi de succes. La Realitatea TV, rămâne încă să vedem cum va fi fructificată nișa.

În orice caz, soluțiile de supraviețuire nu depind de suportul media. Câteva dintre ele ar fi: Continue reading

,

De ce n-a mers Cotidianul

Reducerile de salariu de la Cotidianul s-au lăsat cu lacrimi și cu o tentativă consolatoare a lui Mihnea Măruță, fost redactor-șef, singurul care a reușit să facă o creștere substanțială la ziar.

Am evitat să scriu despre toată povestea la viitor, din felurite motive. Acum, la trecut, e cazul să ne întrebăm de ce unul din cele mai promițătoare ziare din România, cu o densitate considerabilă de creier pe centimetrul pătrat de hârtie (sau pe metrul pătrat de redacție) n-a funcționat. Sper să fie prea devreme ca toate cele de mai jos să se transforme într-un epitaf.

“Cotidianul” a fost, până acum vreun an, ziarul pe care îl deschideam primul pe internet și uneori îl cumpăram și pe hârtie. Evoluția lui mă obsedează de mult, așa cum mi-a adus aminte Brăduț Ulmanu cu un link la o discuție din 2006, în care îl pomeneam pe Măruță ca redactor-șef la ziar cu 9-10 luni înainte ca numirea să aibă loc (întâmplare, n-am făcut-o eu :-), se poate spune cel mult că am pus numele în circulație). Lucrurile au intrat pe o pantă descendentă în momentul în care Dragoș Stanca a fost mutat la business și apoi la online în Realitatea-Cațavencu, iar după aceea, la puțin timp, același Mihnea Măruță și-a dat demisia de la ziar (aprilie 2008). Dar să începem cu începutul.

1. În perioada “Rațiu și urmașii”, ziarul a trecut printr-o mulțime de schimbări de redactor-șef, cu oameni radical diferiți, ca Ion Cristoiu și Dan Diaconescu. Redacția s-a ales cu percepția că linia “actuală” nu prea are importanță, fiindcă oricum peste câteva luni de zile va veni un alt șef, care va vrea altceva.

2. După preluarea de către “Academia Cațavencu”, am început să aud povești persistente despre “facțiunea Husar și facțiunea Cațavencu” din redacție. Călin Husar era administratorul afacerilor familiei Rațiu, care fuzionase cu academicienii. Au fost testați Cristian Grosu și Carol Sebastian. Aceeași senzație de “nu contează, lucrurile o să se schimbe mâine în redacție” la jurnaliști și restul.

3. Preluarea de către Sorin Ovidiu Vîntu, la începutul lui 2006, a fost un stunt de imagine pentru acesta, dar nu se poate spune că a propulsat reputația ziarului la ceruri. Noi, cei care scriem în gazete, tindem să trecem cu vederea asemenea lucruri, dar pentru public, contează, dacă mă gândesc la ce reacții apar pe-aici prin subsol, dar și în alte părți.

4. Numirea lui Mihnea Măruță ca redactor-șef a fost singurul moment când “Cotidianul” părea a-și fi găsit un drum. Îmi aduc aminte că, înaintea ei, Continue reading

Ce ziare quality trăiesc la anul?

Pe nou-lansatul blog, Dragoș Stanca a plasat niște predicții despre ziarele quality, dintre care, spune el, se vor mai afla pe piață cel mult trei la 1 iunie 2010. Îmi place relativizarea noțiunii “quality” în textul respectiv, fiindcă e vorba de ziare poziționate printr-un statement în zona aia. De fapt, cred că avem de-a face cu vreo două mid-marketuri care vând acceptabil, dar sunt în scădere (în lipsa marilor campanii), “Evenimentul zilei” și “Jurnalul național”, plus “Adevărul”, un ziar care își caută formula și crește mai ales datorită colecției de carte, deocamdată.

Asta dă, oarecum, și lista titlurilor cu șanse de supraviețuire pe print. Supraviețuirea nu înseamnă și rentabilitate la 1 iunie 2010, naiba știe cum or fi vânzările de publicitate atunci, dar oricum, cele două ziare deținute de români par a fi pornit la drum lung fie și numai pentru că investițiile în marketing, prin colecțiile de carte, sunt substanțiale. Despre “Evenimentul zilei”, Michael Ringier și alții au lăsat să se înțeleagă în repetate rânduri că nu au de gând să-l închidă sau vândă, iar din puținul pe care-l știu din respectivul grup media, așa pare a fi. Cine ar putea muri și de ce?

– “Cotidianul”. După ce o pornise-n sus, promițător, pare a fi condamnat la zona sub 20 de mii de exemplare. Faptul că Dragoș Stanca, manager în Realitatea-Cațavencu, grupul care deține ziarul fondat de Ion Rațiu, dă numai trei supraviețuitori, iar supraviețuitorii sunt ușor de evidențiat ca mai sus, ar putea fi un indiciu. Dincolo de asta, în ciuda unor articole bune și a numeroși jurnaliști valabili, ziarul nu și-a găsit un drum. Dincolo de raportul calitate-tiraj pe care nu mi-l pot explica, ceea ce e miraculos la acest ziar e mai curând supraviețuirea, după nu știu câte formule de management schimbate.
– “Ziua”. Scăderea continuă și după plecarea lui Sorin Roșca Stănescu, dacă la “Cotidianul” te miri cum de nu și-a găsit drumul, la “Ziua” vezi prea puține eforturi de trecere în mileniul actual, sper să nu se supere cineva de-acolo pe mine, sau în definitiv, n-au decât să se supere, că oricum se supără toată lumea ori de câte ori scriu.
– “Gardianul”. Se aplică și la el ce spuneam despre “Ziua”.
– “România liberă”. Nu știu cum de se menține. Păcat de câte-o sclipire, dar în rest…
– “Gândul”. Pare mort de când s-a născut, diferitele face lifturi și plecarea lui CTP de la direcțiune n-au avut ce adăuga la un ziar și el cu iz de anii ’90. Faptul că se pierd bani constant, de la lansare, nu e probabil pe placul lui Adrian Sârbu, pe care nu-l văd stipendiind multă vreme ditamai Publimedia, mai ales pe criză.

Cam astea-s ziarele quality auditate. Topul pe 2008, singurul cunoscut oficial, e ăsta:

Tiraje 2008

Tiraje 2008

Ziarele care au avut o creștere abruptă în 2008, adică “Adevărul”, “Click!” și “Cancan” sunt defavorizate în clasamentul de mai sus. Creșterea a continuat pare-se și în 2009.

Deși tripleta câștigătoare pare destul de clară, sunt o mulțime de lucruri pe care eu unul nu le pot prevedea clar, legat de piață. Deci n-aș ține vreun pariu nici cu Stanca, nici cu altcineva. Șanse de supraviețuire ar mai avea Cotidianul, ca urmare a susținerii financiare a lui Sorin Ovidiu Vîntu, deci o altă versiune ar fi o piață cu patru titluri zise quality.

P.S.: Tolontan scrie și el o chestie visătoare pe aceeași temă. După ce am scris cele de mai sus am ajuns și la Mihnea Măruță, care vede lucrurile cam la fel cu mine. Motivele sunt probabil asemănătoare. Oricum, socoteala asta îi privește mai mult pe proprietarii de media decât pe noi. Presa scrisă și cea online au probleme comune în ultima vreme: înregimentarea politică, lipsa unei soluții referitoare la conținutul propriu față de ceea ce fac televiziunile de știri, dormitul pe la conferințe de presă, bălăceala în Mediafax etc.

Scroll down și către ultima parte a textului de la Focusblog, la citatele din Charlie Beckett.