Ziariști în grevă? Eu sunt de vreo patru ani. Despre respect

Bogdan Ciuclaru de la Radio Guerilla povesteşte pe Blogmeaway despre o discuţie cu Vlad Craioveanu, din care i-a venit ideea unei greve media (a ziariştilor şi a instituţiilor media). Bogdan crede că presa ar putea câştiga respect din partea instituţiilor statului în felul ăsta şi vrea să ştie ce părere au o serie de oameni cu bloguri pe tema asta, printre care şi eu.

Părerea mea e că o acţiune de felul ăsta e deocamdată nejustificată. Pentru a câştiga respectul statului, deci al politicienilor, presa ar trebui în primul rând să renunţe la complicitatea cu politicul în care trăieşte de vreo doi sau trei ani încoace. De fapt, presa, în sensul de ziarişti şi alţi muncitori cu conţinutul, îşi resimte mizeria, în mod nemijlocit, pe filiera {Mai mult…}

Cine va fi șef la TVR?... Poate că Turcescu, dar mai important e ce decât cine va face

Adrian Tudor, cetăţeanul cu background de BBC România şi Capital TV, lansează la el pe blog o leapşă cu privire la viitorul şef al TVR, acum, că raportul de activitate al orânduirii Sassu a picat şi se vor alege un alt preşedinte-director general (PDG) şi un alt Consiliu de Administraţie. Din punctul meu de vedere, mai importantă decât numele viitorului PDG e strategia acestuia. Să vedem totuşi persoanele vehiculate întâi, fiindcă asta a vrut Adrian: {Mai mult…}

Unde am greșit: răspunsurile lui Fumurescu, Măruță și Rogozanu

Două posturi mai jos, adresam câtorva oameni din presa scrisă pe care îi preţuiesc pentru diferite însuşiri invitaţia de a răspunde la întrebarea “Unde am greşit?”, raportat la performanţa slabă a “generaţiei 40″ în posturile de management pe care le ocupă după plecarea lui CTP, a lui SRS şi a lui Nistorescu din fruntea gazetelor. Sumarizez aici primele trei răspunsuri (Fumurescu, Măruţă, Rogozanu), fiindcă fiecare mi s-a părut a avea câte ceva foarte pertinent de spus. În ordine cronologică:

- Alin Fumurescu face un inteligent pas înapoi şi pune problema într-un context mai larg. Criza brandurilor media vine din criza generală a brandurilor:

De orice fel – de la Colgate la Coca-Cola si de la Volkswagen la Marlboro. Aceasta criza generalizata a brandurilor se explica, printre altele, prin nevoia (cultivata) de schimbare. Daca inainte te mandreai sa conduci acelasi brand de masina si sa citesti acelasi ziar ca si tatal sau bunicul tau (cu cat mai vechi, cu atat mai bine), astazi lumea alearga in permanenta dupa “altceva”. Constanta in gusturi apare dubioasa – semn fie de incremenire, fie de neputinta de a-ti permite altceva.

- Mihnea Măruţă ia întrebarea foarte personal, ceea ce e bine, fiindcă într-un sens aşa o pusesem. Mi-a plăcut cel mai mult partea despre coerenţa ideologică a unui ziar: {Mai mult…}

Criza de brand a presei scrise: unde am greșit?

Recentele întâmplări de la “Academia Caţavencu”, care a făcut vrând-nevrând un pui pe nume “Kamikaze”, mă fac să mă gândesc la o socoteală referitoare la valoarea de brand a unor titluri de presă scrisă. Ce s-a întâmplat în ultima parte a anului trecut şi primele luni ale acestuia a dus la:

- “Academia Caţavencu” ruptă-n două. Kamikazii aruncă diferite săgeţi către fosta revistă, ceea ce nu poate fi de bine pentru ea.
- “Cotidianul” dispărut de pe tarabă, cu o ediţie de Web ţinută în viaţă de F 5, compania de net a lui Sorin Ovidiu Vîntu.
- “Evenimentul zilei” şi “Capital” trecute la un proprietar român, Bobby Păunescu, legat de media care au susţinut făţiş o parte a spectrului politic în campanie (B 1), cu toate conotaţiile de brand care vin de aici.

Dacă nu pare mare lucru, să ne gândim la titlurile stabile: “Gândul” dă semne de vivacitate, nu numai prin clonarea pe net a layoutului de la Huffington Post, ci şi prin unele subiecte bune din ultima vreme, dar n-a fost niciodată un ziar de peste 50 de mii de exemplare vândute, iar istoria lui începe în 2005. “Adevărul” zbârnâie ca tiraj, dar e legat ombilical de inserturile de cărţi, iar conţinutul propriu-zis nu a convins cu aplauze. La “România liberă” se pregăteşte (încă) o relansare, cu Mario Garcia, dar se ştie cât au ajutat redesenările până acum: deloc.

Curios, în picioare rămân două branduri de la Intact Media Group (Voiculescu), “Jurnalul naţional”, cu evoluţia lui uşor paralelă cu restul presei, ceea ce înseamnă şi bine, şi rău, şi “Gazeta Sporturilor”, cu ale sale conotaţii serioase, date de scandalul Ridzi şi alte eforturi editoriale, plus reputaţia directorului, Cătălin Tolontan.

Văzând lucrurile ca mai sus, putem trage concluzia că majoritatea brandurilor cu reputaţie din presa românească îşi pierd ceea ce au mai bun, dincolo de modul ameninţător cum arată lucrurile dacă ne uităm la cifre şi alte simptome de business. Scăderea de reputaţie nu înseamnă implozia tirajelor peste o lună, la fel cum orientarea editorială din prezent a “Adevărului”, nu cu totul convingătoare, poate însemna un tiraj considerabil prin artificii de publishing. Dar, pe termen mediu, acest gen de pierdere de status nu e de bine.

Dincolo de climatul economic general, toate cele de mai sus se suprapun peste schimbarea de generaţii din presa românească. De prin 2007-2008, şefii de gazetă din generaţia pre-1989, adică oameni precum Cornel Nistorescu, Sorin Roşca Stănescu sau Cristian Tudor Popescu (care intră numai biologic în această generaţie, fiindcă nu a făcut presă pe vremea lui Ceauşescu) au dispărut din fruntea redacţiilor. Cum spuneam şi în alte locuri, în locul lor a venit generaţia din care fac parte, în jurul a 40 de ani, formată după 1989. Pare deci verosimil că o parte din responsabilitatea pentru cele de mai sus, şi pentru altele, ne revine/îi revine acestei generaţii. Cum s-ar repartiza vina pe diferiţii manageri de redacţie, divizii şi altele? {Mai mult…}

Cu ce am fost (foarte) ocupat: www.presa.nu

Bun, deci așa arată:

Presa.nu e a lui Andrei Gheorghe și încearcă să descâlcească vremurile pe care le trăim prin filtrul media. Nu e un site despre media, cum e blogul ăsta, ci despre politică, economie, cultură și altele așa cum se văd în media. I-am dat drumul rapid, o să remediem o serie întreagă de lucruri din mers. Sunt trei oameni care au scris, Gheorghe, Mihnea Măruță și eu, dar se vor adăuga și alții. Vedeți mai multe depre ce se-ntâmplă acolo în textul lui Gheorghe. Dacă aveți sugestii, le aștept cu drag.

Criză și new media: soluții pentru fragmentarea audienței?

Două lucruri pe care le-am citit ieri şi azi, pe AdAge.com şi la Mihnea Măruţă, se leagă curios dacă ne gândim la modul cum media ar putea fi o activitate, cum se zice, sustenabilă în viitor. Măruţă vorbeşte despre faptul că nu poţi beneficia de puterea pe care ţi-o dă informaţia (“Knowledge is power” – Francis Bacon) dacă beneficiezi de ea, de informaţie, gratuit. Sau, oricum, dacă site-ul pe care consumi informaţia n-are o soluţie de supravieţuire.

Al doilea articol e în “Advertising Age”, unde Brian Steinberg spune despre noul show al lui Jay Leno că e viitorul televiziunii. Care e povestea: recent, poate cel mai cunoscut realizator din lume a intrat pe NBC de la ora 22.00, după ce, în primăvară, contractul pentru Tonight Show-ul de la ora 23.00 îi expirase şi în locul lui venise Conan O’Brien. Am scris acum aproape un an aici despre calculele de business din spatele acestei decizii: NBC mută la sfârşitul prime-time-ului un personaj de late night. Costurile astronomice în România, de două milioane de dolari pe săptămână, ale Tonight Show, sunt nimic faţă de cele cinci milioane care se investesc într-un episod de serial gen gama “CSI”, marfa cu care cele trei mari reţele americane, dar şi câţiva cablişti puternici se bat pe intervalul de la ora 22.00. Prin urmare, mutarea se face cu economii importante, chiar dacă meciul se desfăşoară în continuare în zona cu cinci-şase zerouri şi monedă SUA.

AdAge.com aduce ca noutate estimări privind ratingurile lui Jay Leno de la ora 22.00. Cu un format uşor reşapat, comicul ar putea atinge o cotă de audienţă nu mai mare de 1,5-2% (sub genericul 3% al lui Dan Diaconescu, în România), dar la costurile mici show-ul s-ar putea dovedi un succes de business. Sună bizar pentru un moderator celebru, care în plus a preluat ştafeta late night show-ului de la Johnny Carson, hostul care a clasicizat formatul prin prezenţa pe NBC în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră timp de 30 de ani (1962-1992).

Jay Leno a stat şi el nu mai puţin de 17 ani în fotoliul lui Carson şi a condus, ca ratinguri, pe late night. Acum, curios, e obligat să facă televiziune cu buget redus (raportat la concurenţă) şi lucrurile par a nu arăta prea bine din punct de vedere al glamour-ului televiziunii şi cifrelor-record. Totuşi, soluţia e una sustenabilă. Uneori e bine să aspiri la locul al cincilea sau al şaptelea pe piaţă.

Mă întorc din nou la întrebările lui Măruţă şi observ că ceea ce se petrece cu Jay Leno e un răspuns din categoria “cum putem rămâne în viaţă odată cu fragmentarea audienţei”. Aici şi în alte locuri, am bombănit, nu odată, pe seama televiziunilor şi moderatorilor care se strofoacă în zona 1,5-2 puncte de audienţă, fără să atingă nici interesul public şi nici performanţa de business. Piaţa TV din România are totuşi o caracteristică: nu există televiziuni cu share de audienţă mai mare de 14-15%, dar aşa cum e, e ceva ce s-a constituit târziu, de prin 2005-2006 încoace, şi e în ton cu vremurile. Va reuşi cineva să trăiască bine la ratinguri medii de 0,2-0,5 pe zi? Antena 3 a avut un bilanţ pozitiv pe anul trecut, de exemplu, şi dacă n-ar fi fost veniturile de la Antena 1, pe care le obţine prestând pentru Observator, am putea vorbi de succes. La Realitatea TV, rămâne încă să vedem cum va fi fructificată nişa.

În orice caz, soluţiile de supravieţuire nu depind de suportul media. Câteva dintre ele ar fi: {Mai mult…}

De ce n-a mers Cotidianul

Reducerile de salariu de la Cotidianul s-au lăsat cu lacrimi şi cu o tentativă consolatoare a lui Mihnea Măruţă, fost redactor-şef, singurul care a reuşit să facă o creştere substanţială la ziar.

Am evitat să scriu despre toată povestea la viitor, din felurite motive. Acum, la trecut, e cazul să ne întrebăm de ce unul din cele mai promiţătoare ziare din România, cu o densitate considerabilă de creier pe centimetrul pătrat de hârtie (sau pe metrul pătrat de redacţie) n-a funcţionat. Sper să fie prea devreme ca toate cele de mai jos să se transforme într-un epitaf.

“Cotidianul” a fost, până acum vreun an, ziarul pe care îl deschideam primul pe internet şi uneori îl cumpăram şi pe hârtie. Evoluţia lui mă obsedează de mult, aşa cum mi-a adus aminte Brăduţ Ulmanu cu un link la o discuţie din 2006, în care îl pomeneam pe Măruţă ca redactor-şef la ziar cu 9-10 luni înainte ca numirea să aibă loc (întâmplare, n-am făcut-o eu , se poate spune cel mult că am pus numele în circulaţie). Lucrurile au intrat pe o pantă descendentă în momentul în care Dragoş Stanca a fost mutat la business şi apoi la online în Realitatea-Caţavencu, iar după aceea, la puţin timp, acelaşi Mihnea Măruţă şi-a dat demisia de la ziar (aprilie 2008). Dar să începem cu începutul.

1. În perioada “Raţiu şi urmaşii”, ziarul a trecut printr-o mulţime de schimbări de redactor-şef, cu oameni radical diferiţi, ca Ion Cristoiu şi Dan Diaconescu. Redacţia s-a ales cu percepţia că linia “actuală” nu prea are importanţă, fiindcă oricum peste câteva luni de zile va veni un alt şef, care va vrea altceva.

2. După preluarea de către “Academia Caţavencu”, am început să aud poveşti persistente despre “facţiunea Husar şi facţiunea Caţavencu” din redacţie. Călin Husar era administratorul afacerilor familiei Raţiu, care fuzionase cu academicienii. Au fost testaţi Cristian Grosu şi Carol Sebastian. Aceeaşi senzaţie de “nu contează, lucrurile o să se schimbe mâine în redacţie” la jurnalişti şi restul.

3. Preluarea de către Sorin Ovidiu Vîntu, la începutul lui 2006, a fost un stunt de imagine pentru acesta, dar nu se poate spune că a propulsat reputaţia ziarului la ceruri. Noi, cei care scriem în gazete, tindem să trecem cu vederea asemenea lucruri, dar pentru public, contează, dacă mă gândesc la ce reacţii apar pe-aici prin subsol, dar şi în alte părţi.

4. Numirea lui Mihnea Măruţă ca redactor-şef a fost singurul moment când “Cotidianul” părea a-şi fi găsit un drum. Îmi aduc aminte că, înaintea ei, {Mai mult…}

Ce ziare quality trăiesc la anul?

Pe nou-lansatul blog, Dragoş Stanca a plasat nişte predicţii despre ziarele quality, dintre care, spune el, se vor mai afla pe piaţă cel mult trei la 1 iunie 2010. Îmi place relativizarea noţiunii “quality” în textul respectiv, fiindcă e vorba de ziare poziţionate printr-un statement în zona aia. De fapt, cred că avem de-a face cu vreo două mid-marketuri care vând acceptabil, dar sunt în scădere (în lipsa marilor campanii), “Evenimentul zilei” şi “Jurnalul naţional”, plus “Adevărul”, un ziar care îşi caută formula şi creşte mai ales datorită colecţiei de carte, deocamdată.

Asta dă, oarecum, şi lista titlurilor cu şanse de supravieţuire pe print. Supravieţuirea nu înseamnă şi rentabilitate la 1 iunie 2010, naiba ştie cum or fi vânzările de publicitate atunci, dar oricum, cele două ziare deţinute de români par a fi pornit la drum lung fie şi numai pentru că investiţiile în marketing, prin colecţiile de carte, sunt substanţiale. Despre “Evenimentul zilei”, Michael Ringier şi alţii au lăsat să se înţeleagă în repetate rânduri că nu au de gând să-l închidă sau vândă, iar din puţinul pe care-l ştiu din respectivul grup media, aşa pare a fi. Cine ar putea muri şi de ce?

- “Cotidianul”. După ce o pornise-n sus, promiţător, pare a fi condamnat la zona sub 20 de mii de exemplare. Faptul că Dragoş Stanca, manager în Realitatea-Caţavencu, grupul care deţine ziarul fondat de Ion Raţiu, dă numai trei supravieţuitori, iar supravieţuitorii sunt uşor de evidenţiat ca mai sus, ar putea fi un indiciu. Dincolo de asta, în ciuda unor articole bune şi a numeroşi jurnalişti valabili, ziarul nu şi-a găsit un drum. Dincolo de raportul calitate-tiraj pe care nu mi-l pot explica, ceea ce e miraculos la acest ziar e mai curând supravieţuirea, după nu ştiu câte formule de management schimbate.
- “Ziua”. Scăderea continuă şi după plecarea lui Sorin Roşca Stănescu, dacă la “Cotidianul” te miri cum de nu şi-a găsit drumul, la “Ziua” vezi prea puţine eforturi de trecere în mileniul actual, sper să nu se supere cineva de-acolo pe mine, sau în definitiv, n-au decât să se supere, că oricum se supără toată lumea ori de câte ori scriu.
- “Gardianul”. Se aplică şi la el ce spuneam despre “Ziua”.
- “România liberă”. Nu ştiu cum de se menţine. Păcat de câte-o sclipire, dar în rest…
- “Gândul”. Pare mort de când s-a născut, diferitele face lifturi şi plecarea lui CTP de la direcţiune n-au avut ce adăuga la un ziar şi el cu iz de anii ’90. Faptul că se pierd bani constant, de la lansare, nu e probabil pe placul lui Adrian Sârbu, pe care nu-l văd stipendiind multă vreme ditamai Publimedia, mai ales pe criză.

Cam astea-s ziarele quality auditate. Topul pe 2008, singurul cunoscut oficial, e ăsta:

Tiraje 2008

Ziarele care au avut o creştere abruptă în 2008, adică “Adevărul”, “Click!” şi “Cancan” sunt defavorizate în clasamentul de mai sus. Creşterea a continuat pare-se şi în 2009.

Deşi tripleta câştigătoare pare destul de clară, sunt o mulţime de lucruri pe care eu unul nu le pot prevedea clar, legat de piaţă. Deci n-aş ţine vreun pariu nici cu Stanca, nici cu altcineva. Şanse de supravieţuire ar mai avea Cotidianul, ca urmare a susţinerii financiare a lui Sorin Ovidiu Vîntu, deci o altă versiune ar fi o piaţă cu patru titluri zise quality.

P.S.: Tolontan scrie şi el o chestie visătoare pe aceeaşi temă. După ce am scris cele de mai sus am ajuns şi la Mihnea Măruţă, care vede lucrurile cam la fel cu mine. Motivele sunt probabil asemănătoare. Oricum, socoteala asta îi priveşte mai mult pe proprietarii de media decât pe noi. Presa scrisă şi cea online au probleme comune în ultima vreme: înregimentarea politică, lipsa unei soluţii referitoare la conţinutul propriu faţă de ceea ce fac televiziunile de ştiri, dormitul pe la conferinţe de presă, bălăceala în Mediafax etc.

Scroll down şi către ultima parte a textului de la Focusblog, la citatele din Charlie Beckett.

MihneaMaruta.ro

A dublat audienţa “Cotidianului” cât a fost redactor-şef. Şi-a dat demisia, s-a întors la Cluj şi acum debutează pe blog.

UPDATE: Cică nu e chiar dublat. Mă rog, important e ce-o să facă Măruţă ca redactor-şef la MihneaMaruta.ro.

Mihnea Măruță pleacă de la Cotidianul

După ce a crescut audienţa “Cotidianului” cu 35% şi tirajul, în zona 15.000-30.000 (în funcţie de insert), Mihnea Măruţă, redactor-şef, a luat decizia de a părăsi redacţia, la sfârşitul acestei luni. Măruţă afirmă că nu vrea să-şi crească cele trei fete în Bucureşti şi că ziarul e pe drumul corect, care nu trebuie schimbat.

De schimbat s-a schimbat de curând directorul de divizie al lui Măruţă. Dragoş Stanca a trecut la divizia Business, iar de “Cotidianul” are grijă Mihnea Vasiliu.