Tag Archives: Mihai Eminescu

,

Cum m-am îmbogățit pe seama lui Eminescu, fără să vreau

În ianuarie, la vreo săptămână după ziua lui Eminescu, am postat la mine pe blog și în alte locuri o carte electronică cu Poesiile, ediția antumă a lui Maiorescu. Și e-book-urile au soarta lor, iar ceea ce s-a întâmplat cu al meu (sau, mai degrabă, al lui Eminescu) este instructiv.

Deși textele poetului sunt public domain și se găsesc în numeroase locuri pe Internet, nu exista nicăieri o ediție cumsecade electronică, pentru dispozitivele contemporane pe care se citesc cărți – tabletă, mobil sau Kindle. Pe gutenberg.org am dat peste un fișier care provine din Republica Moldova, o antologie cronologică, alcătuită și prefațată de Mihai Cimpoi. Lipsită și de diacritice, aceasta are o adresare diferită de ceea ce aveam eu în cap: un volumaș pentru toată lumea, relevant, accesibil și cât mai aproape de perfecțiune în sensul electronic, care să se citească pe orice dispozitiv fără disfuncționalități și diferiți purcei în pagină. Ediția lui Maiorescu mi s-a părut punctul optim de pornire. Continue reading

Eminescopații de ieri și de azi

Abuzat ba în chip de proto-legionar (“Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire…”), ba ca precursor al socialismului (“Împărat și proletar”), Eminescu a fost de-a lungul timpului obiectul unor fantasmagorii nesfârșite. Interesant e că e în continuare pretextul productiv al unor astfel de lucruri. Ne-ar servi să le studiem? Eu zic că da.

Octav Minar a "descoperit" o fotografie de la Mănăstirea Neamț a lui Eminescu. E vorba de un fals realizat prin adăugarea capului din cea de-a patra poză autentică a poetului

Octav Minar a “descoperit” o fotografie de la Mănăstirea Neamț a lui Eminescu. E vorba de un fals realizat prin adăugarea capului din cea de-a patra poză autentică a poetului

Încă de acum vreo cinci ani, când îmi scriam cartea despre imagine (Cum să devii un Nimeni), mi-a fost clar că gogoșile și fantasmagoriile spuse pe seama lui Eminescu îl transformă pe acesta într-un fel de personaj de tabloid avant la lettre. Oamenii serioși, de la George Călinescu la Perpessicius și așa mai departe, s-au chinuit să îndepărteze grămezi de aiureli pentru a ajunge la adevărul factual. N-a fost întotdeauna prea ușor: 15 ianuarie este aniversată ca dată a nașterii în mod convențional, fiindcă mai există alte două (mă mir cum n-au apărut două secte Eminescu care să serbeze 14 și 20 decembrie) și așa mai departe. Însă diferitele fantasmagorii care au circulat și circulă pe seama poetului sunt și ele relevante, bineînțeles – nu atât în privința poetului, cât a anumitor mentalități și crampe culturale.  Continue reading

România plagiatoare și rădăcinile ei

Despre plagiat s-a tot vorbit în ultimii ani, mai ales în legătură cu politicienii. Dar, undeva sub știrile de-a-ntâia, în societatea românească există o pânză freatică de fenomene intelectuale (în sens larg), din care se naște blamata ciudățenie a copierii neasumate. Un inventar al acestora e util.

Plagiatul a fost o temă de notorietate pe la începutul anilor ’90, pe când Eugen Barbu încă trăia. Printre acuzațiile la adresa acestui scriitor e și o frază memorabilă de la vremea respectivă, a lui Nicolae Manolescu. Înainte de a decide dacă domnul Eugen Barbu e un mare scriitor sau un scriitor mai puțin important, trebuie să vedem dacă acesta e sau nu e scriitor, cât din opera lui e copiată, spunea pe atunci criticul literar. Întreaga poveste avea și o încărcătură politică, fiindcă răposatul autor era plimbat la vremea respectivă de Corneliu Vadim Tudor ca o relicvă făcătoare de minuni, pe la evenimentele României Mari. Continue reading