Unde au greșit Bușcu și Ciutacu

“Academia Caţavencu” s-a rupt în două, “Cotidianul” nu mai e pe print, “Evenimentul zilei” trece în proprietatea unor români cu bube prin anii ’90 (fraţii Păunescu). Aşa cum spuneam acum câteva zile, aici, putem vorbi de o pierdere globală de reputaţie în presa (cel puţin cotidiană) românească. Lucrurile se leagă şi de modul cum generaţia mea, în jur de 40 de ani, a gestionat situaţia lăsată de bătrânii lupi Cristian Tudor Popescu, Sorin Roşca Stănescu sau Cornel Nistorescu. Fiindcă problema mă pasionează vag autocritic, am adresat întrebarea “Unde am greşit?” mai multor oameni care au avut diferite poziţii în managementul ziarelor. După răspunsurile lui Fumurescu, Măruţă şi Rogozanu, iată ce spun Doru Buşcu de la Realitatea-Caţavencu şi Victor Ciutacu de la “Jurnalul naţional”/Vorbe grele: {Mai mult…}

Ce cităm și cum cităm

Subiectiv vrea să ştie în ce condiţii aş cita sursa unei informaţii apărute pe un blog într-un articol publicat în ziar. Cine face purici de mai multă vreme pe un blog şi a dat măcar una-două informaţii în premieră îşi închipuie unde bate Subiectiv: presa preia informaţiile de pe bloguri fără să le menţioneze sursa.

Un răspuns direct întâi: aş cita şi am citat într-un ziar ceva găsit pe un blog în aceeaşi situaţie în care aş cita şi am citat informaţii aici, pe blog. Adică atunci când bloggerul cutare vine cu o ştire din punctul meu de vedere exclusivă. {Mai mult…}

Și bicicleta se duce la... Diana Tușa (ro)

Tura mea de leapşă de la Dragoş Bucurenci/Cicloteque s-a terminat. Bicicleta pe care am luat-o se duce la Diana Tuşa, june politician liberal. Am ales-o pe Diana fiindcă e cu o pedală pe blog şi cu alta în Camera Deputaţilor, ca să spun aşa – ca să vadă şi politicienii, cu alte cuvinte, cam cum e Bucureştiul atunci când te dai jos de la volan. Bănuiesc sau sper ca bicicleta să se ducă de la Diana la un alt politician, ceea ce are sens dacă ne gândim că e şi un pic de militantism în ceea ce a lansat Dragoş.

Cu toate reţinerile legate de faptul că nu s-a suit pe bicicletă de ani de zile (ca şi mine, înainte de a încăleca luni), Diana mi s-a părut genul de om receptiv la experienţa asta. Probabil că va vedea şi va scrie la ea pe blog ceea ce am văzut şi eu: {Mai mult…}

Cu bicicleta prin București

Dragoş Bucurenci a avut ideea de a lansa o leapşă ecologistă prin trei biciclete oferite unor bloggeri timp de trei zile, după care se vor duce mai departe la alţi bloggeri. Am acceptat fără rezerve, fiindcă îmi place să merg cu bicicleta şi voiam să văd dacă dracul e chiar atât de negru în Bucureşti. Primele constatări, după o tură între Facultatea de Drept şi Bulevardul Carol:

- se poate merge pe două roţi (şi fără motor) prin Bucureşti
- problema sunt mai ales oamenii, fiindcă e mai cu scaun la cap (şi şa sub tine) să mergi pe trotuar pe arterele mari, maşinile sunt mai spăimoase decât în copilăria mea, când băteam oraşul cu Pegasul sau “semicursiera” rusească. Chiar acolo unde sunt benzi pentru biciclete, nu vă aşteptaţi ca pietonii să le ocolească. Valabil şi pentru nesimţiţii care îşi parchează maşinile în zonă
- se circulă foarte repede, bicicletele lui Bucurenci sunt clasice, cu torpedou, frână de picior şi fără viteze, dar ajungi fără efort la 20 şi ceva de kilometri pe oră, ceea ce îţi furnizează probabil o medie orară mai bună decât la volan, dat fiind modul cum te poţi strecura la stopuri, traversa pe traversările de pietoni ş.a.m.d.
- poliţiştii nu au probleme cu tine.

Ştiu că-s constatări mai de ageamiu într-ale bicicletei, dar în definitiv, noi, cei care nu prea folosim vehiculul ăsta, suntem mai mulţi decât cei care îl folosesc.

Una peste alta, e tentant. Plec acum spre Romana, unde am o întâlnire, bineînţeles pe bicicletă. O să cronometrez şi vă ţin la curent şi cu {Mai mult…}

Răspunsuri la două lepșe - despre independență și accesul la agențiile de presă

Ei, da, cuvântul ăsta, “leapşa” are și plural, ceea ce îmi uşurează scrierea acestui post.

- Cosmin Vaman mă întreabă faţă de ce mi-aş dori să fiu independent. E o întrebare deşteaptă, care în cazul meu a venit prea târziu, fiindcă am devenit independent acum vreo doi ani şi jumătate, cu fima pe care am început-o atunci. Desigur că asta înseamnă acuzaţii că sunt vândut mai multora în acelaşi timp, şi într-un sens aşa şi e, fiindcă am un număr de clienţi de care depind. Totuşi, prefer situaţia asta celei mai comode, dar mai puţin stimulatoare şi bănoase în care eşti salariat şi leafa îţi intră la sigur la fiecare sfârşit de lună. Ca să îi dau totuşi un răspuns propriu-zis la întrebare lui Cosmin, voi spune că aş vrea să mă pot declara independent de traficul de la orele de vârf din Bucureşti, care uneori îmi încurcă treburile, oricât aş ţine la punctualitate. Asta în lipsă de ceva mai important.

- Mihnea de la Codexpolitic.us vrea să ştie cum mi se pare ideea ca agenţiile româneşti să dea conţinut bloggerilor pe gratis. În primul rând, nu bag mâna-n foc că Agerpres (ex-Rompres), Mediafax sau NewsIn ar fi dispuse să facă aşa ceva. În al doilea, conţinutul e în bună parte disponibil la liber deja, măcar sub formă de lead (primul paragraf). În al treilea, una din premisele de succes ale bloggingului este informaţia proprie, de negăsit la sursele clasice, pe care nu e strict necesar să o ai, dar te ajută foarte tare când e. Altfel, aşa, în abstract, m-aş bucura să am acces la un cont de agenţie pe gratis, dar nu văd de ce mi-ar oferi o agenţie de presă aşa ceva, din motive altele decât promovarea ei, a agenţiei.

Dacă citiţi ceea ce a scris Mihnea, vedeţi de altfel că întrebarea porneşte de la premisa unui acces egal la informaţie între ziarişti şi bloggeri. Mai filozofic vorbind, eu cred că diferenţa o face doar {Mai mult…}

Ce discurs politic îmi place?

Am primit o întrebare de la Dorina Guţu, cu privire la discursul meu politic preferat. Nu prea vorbesc despre politică aici, inclusiv pentru că am fost implicat în două campanii, dar fiindcă am fost întrebat, răspund.

N-am o captură de YouTube sau un text preferat, dar cred că în România de azi un discurs politic bun trebuie să aibă câteva însuşiri:

1. neconflictual. Politicienii români încearcă şi uneori reuşesc foarte bine să-şi definească identitatea criticând adversarul, după modelul lui Traian Băsescu. E o situaţie specifică pentru comunicarea politică, fiindcă în cea de business brandul X nu poate merge foarte departe cu înjurăturile la adresa brandului concurent Y. Totuşi, în România bătaia cu vorbe a ajuns la un nivel insuportabil, iar publicul fuge de ea, fiindcă nu mai înţelege, aşa cum argumentam mai detaliat aici, cu efectele negative pentru politicieni şi popularitatea lor care decurg.

2. specific/pe ofertă proprie. Politicienii trebuie să-şi găsesască teme personale, iar ceea ce spun trebuie să fie rezultatul acţiunii politice. Mi se părea că toată scena politică e reactivă la ceea ce face Băsescu şi m-am mirat când {Mai mult…}

Leapșa de cărți - algo en Espanol

A ajuns şi la mine, de la Decent. Ideea e să iei cea mai apropiată carte de tine, să o deschizi la o anumită pagină şi să copiezi patru propoziţii. Cu riscul de a enerva, dar ca să nu trişez – la mine e în spaniolă:

“Alli donde comen tu y tus amigos”, pensaba, pero no lo dijo. Sintio que el hombre apoyaba los dedos en su codo, sonriendo, y la invitaba a subir a la gondola. Se dejo llevar, casi intimidada, pero la sombra del aburrimento se borro de golpe como arrastrada por el gesto de Dino al clavar la pala del remo en el fondo de la laguna e impulsar la gondola con un limpio gesto en el que apenas se advertia el esfuerzo.

Julio Cortazar, “Alguien que anda por ahi”, o bucăţică din “La barca, o nueva visita a Venecia”. E vorba de o tanti îmboldită să urce într-o gondolă, ceea ce şi face.

Acum la partea mai grea. Regulile şi cei şase bloggeri la care se duce leapşa:

1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Gaseste a 5-a propozitie/fraza.
4. Posteaza pe blog textul urmatoarelor 4 propozitii/fraze cu aceste instructiuni.
5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi dupa cartea aceea foarte deosebita sau “intelectuala”.
6. Da leapsa mai departe la alti 6 prieteni.

Bloggerii: unu (vreun fragment de teorie macro?), doi (se va mira cu scabroasa cochetărie care îl caracterizează că l-am crezut în stare să aibă vreo carte), trei (ăsta precis are, măcar pe alea pe care le-a scris), patru (Maestrul, sperăm să fie pe recepţie), cinci (şi Margareta, ştie ea de ce), şase (băăăăi, dooomniloruleeee! – o auzi?).