Tag Archives: Jacqui Morris

,

McCullin, Iadul pe Pământ

Cipru, 1964: Don McCullin fotografiază conflictul dintre greci și turci. Un sat este evacuat sub supravegherea trupelor ONU. O bătrână costelivă, șubredă, încearcă să țină pasul cu ceilalți evacuați sprijinindu-se în două bețe, dar nu are spor, cu toate că un soldat britanic încearcă să o grăbească. McCullin îi face o poză, apoi îi spune unui prieten jurnalist: “E ridicol!” Lasă baltă aparatele foto, se duce și o ridică în brațe pe bătrână și o scoate din zona periculoasă. “Era ca o păpușă de cârpă care căzuse din mâinile unui copil”, își amintește după aproape 50 de ani fotograful.

De pe urma episodului s-a păstrat nu numai poza cu bătrâna, ci și o alta, realizată posibil de prietenul lui McCullin, cu acesta cărând-o în brațe. Întâmplarea e prima din documentarul McCullin (2012, regia Jacqui Morris) care definește dilema etică pe care și-a construit întreaga carieră celebrul fotojurnalist. La 77 de ani (la data filmului – 79, azi), McCullin este nu doar posesorul unei arhive care se întinde de la construcția Zidului Berlinului până la conflictul din Liban din anii ’80, ci și un vorbitor excepțional (și, apropo, dislexic).

Continue reading