Log in Cere cont RSS
02
Jun 2011
Time 10:51| PM
Categorii: Analize, Classic Media, Presa scrisă
Taguri: , ,
De: Iulian Comanescu

Din Dilema: Revistă cu DVD sau DVD cu revistă?

Dilema veche mi-a cerut un text pe tema marketingului de ziar/revistă, adică a celebrelor inserturi. Am scris o chestiune la persoana I, fiindcă e o poveste la care s-a nimerit să contribui destul de tare. Şi asta, înainte de toată nebunia care e pe punctul de-a se stinge. Vedeţi mai jos:

Vara trecută, în căutare de apă minerală: traversez intersecţia către chioşcul de ziare. Acolo, dau cu ochii de un CD “Jurnalul naţional” cu Dan Aldea. Mă uit pe lista de piese, descopăr şi lucruri din “Lume albă”, albumul Sfinxului pe care eu nu l-am văzut reeditat după 1990. Cer obiectul. Vânzătorul, amabil: “Aveţi ce face cu ziarul?” Nu, n-am.

Vânzătorul scotoceşte totuşi sub tejghea şi scoate un pătrăţoi gros de hârtie împăturită. Îl apropie de cititorul de coduri de bare, acesta dă de Numărul Fiarei, piuie. “E altul, dar tot aia e…”

Scena e familiară. În perioada 2006-2009, presa scrisă din România a trecut printr-o furie a “inserturilor”, adică a cadourilor puse în ţipla revistei sau date odată cu ziarul. Cadourile au fost – şi sunt – de cele mai multe ori cărţi, CD-uri sau mai nou DVD-uri cu filme şi seriale, dar istoric era vorba şi de alte lucruri.

De unde credeţi că ştiu toate astea? Fiindcă am fost unul dintre cei care au inventat genul ăsta de nebunie. Şi nu în 2006, ci în 1999. Sper ca Ringier, unde am contribuit la apariţia acestui gen de business, să nu se supere pe mine pentru detaliile pe care le dau aici, doar au trecut mai bine de 10 ani. {Mai mult…}

09
Aug 2010
Time 1:35| AM
Categorii: Classic Media, Presa scrisă
Taguri: , ,
De: Iulian Comanescu

"Aveți ce face cu ziarul?..."

Duminică, pe la prânz, la chioşc, după apă. Dau peste un CD “Jurnalul naţional”, cu Dan Andrei Aldea. De fapt, un “Zalmoxe” cu capace de piese solo, plus vreo două bucăţi de pe “Lume albă”, am pe undeva muzica, dar îi zic vânzătorului că-l vreau. Vânzătorul se uită peste umăr, încurcat, după care:

- Aveţi ce face cu ziarul?

Reflectez o secundă.

- Nu. {Mai mult…}

02
Oct 2008
Time 6:06| PM
Categorii: Analize, Classic Media, Presa scrisă
Taguri: , ,
De: Iulian Comanescu

Tirajele la zenitul inserturilor

Vânzările cotidienelor româneşti oscilează din motive de strategie promoţională, schimbări de management şi de politică editorială. E singurul lucru cert care se poate spune pornind de la tirajele pe al doilea trimestru din 2008, apărute zilele trecute pe site-ul Biroului Român de Audit al Tirajelor (BRAT), la Cifre de difuzare.

Circulaţia a scăzut atunci când publisherul a renunţat la inserturi şi a crescut în caz contrar. Dacă au existat şi renunţări, putem presupune că DVD-urile, CD-urile şi cărţile, ultimul răcnet în materie de publishing, în anul care a trecut, au ajuns pe undeva, pe la zenit. Grupurile de media evaluează probabil în prezent câştigurile de tiraj şi eventualele pierderi financiare din aceste întreprinderi, despre care s-a spus că distrag atenţia de la produsul principal, dar în unele cazuri aduc audienţă acestuia.

Tirajele: încă o confirmare pentru tabloide
În ordine alfabetică (fiindcă ierarhia Libertatea-Click!-Gazeta Sporturilor e previzibilă), situaţia e cam următoarea:

Adevărul 26.529/26.966, creştere abruptă în iunie (peste 37 de mii), legată de inserturi.
Can-Can 92.841/40.305 (medie parţială)
Click! 122.477/56.575 (medie parţială, apărut în martie 2007) – se stabilizează mult peste 100 de mii.
Cotidianul 20.976/17.964, dar scade de la 27 de mii în februarie la 17 şi ceva de mii în iunie, din cauza renunţării la DVD-uri.
Evenimentul zilei 51.974/62.532.
Gândul 25.887/28.046, cu o cădere abruptă de la 36.000 la 22.000.
Gardianul 4.457 (ianuarie-martie)/5.894
Gazeta Sporturilor 100.832/71.402
Jurnalul naţional 66.514/84.267
Libertatea 237.585 (ianuarie-martie)/269.752.
Pro Sport 57.155/65.390.
România liberă 56.341 (ianuarie-martie)/55.121.
Ziarul financiar 15.716/16.539
Ziua 15.503/18.384.

Cifrele reprezintă medii BRAT pentru tiraj vândut, comparaţia primelor şase luni din 2008 cu aceeaşi perioadă a lui 2007 (înainte şi după slash), dacă nu am specificat altceva în paranteză.

Fără mari diferenţe în lista de mai sus, “Cotidianul” şi “Adevărul” au în primul semestru din 2008 o evoluţie spectaculoasă (primul cu albastru, al doilea cu negru – grafic BRAT): {Mai mult…}

31
Jan 2008
Time 1:53| PM
Categorii: Classic Media, Presa scrisă
Taguri: ,
De: Iulian Comanescu

Românul are chef să se educe

O situaţie scursă de la “Cotidianul”, care se referă la vânzările cu insert de “Educativa”: retur de 4,5%. Tirajul e de 55.000, la un preţ de 14,9 RON.

Cifrele sunt probabil foarte bune pentru “Cotidianul”, dar interesant e mai ales faptul că există un public pentru produse relativ scumpe şi o doză de intelectualism. Cine spunea că românii nu citesc, n-au bani, nu pot fi vrăjiţi decât de Elodia?

08
Jan 2008
Time 4:54| PM

PrisonBreak pe DVD: 36.000 vândute, cu Cotidianul

Scriind retrospectiva anterioară, mi-am adus aminte că n-am întrebat cum stăm cu inserturile de DVD Prison Break în “Cotidianul”. Am obţinut şi un răspuns: 36.000 vândute, în medie, la fiecare apariţie săptămânală. Acţiunea a fost lansată la jumătatea lui noiembrie de Realitatea-Caţavencu şi interesant e faptul că serialul e difuzat de Pro TV. Moguli pe curs de coliziune, spuneam atunci.

E o mutare care face “Cotidianul” să beneficieze de marketingul investit de Pro TV în “Prison Break” – printre altele un buton “în faţă” pe site-ul propriu.

Prison Break de la Pro TV
Prison Break de la PrisonBreak.ro/Cotidianul – să nu spună cineva că nu avem de unde să ne informăm.

P.S.: “Evenimentul zilei”, “Gândul” şi “România liberă” au început să distribuie şi ele ziare cu insert, după “Cotidianul” şi “Jurnalul naţional”, la sfârşitul anului trecut. Audienţa “Cotidianul” a crescut cu 20% în ultimul Studiu Naţional de Audienţă, după inserturi.