Tag Archives: featured

Analize, Broadcast, Film

Cum mi-am reparat cablul. Și mi-am stricat Zenul

După vreo șase (? – cel puțin) luni în care am stat cu IPTV-ul – mă rog, cablu TV – stricat, mi-am făcut zilele trecute curaj și am sunat la robotul depanator să mi-l repare. Ce-am văzut acolo, în boxul de IPTV, odată ce a repornit e un fel de Netflix sau de HBO Go retard. Pe termen lung, cabliștii nu au nicio șansă în fața platformelor OTT globale, cel puțin dacă nu-și schimbă strategia.
Continue reading

Carte, Politică, Print, Visual

Tetraevanghel într-un post de blog

Dragă Anais,

Uite, pun aici, pe blog, o chestie ca un bilet într-o sticlă aruncată în Ocean, fără să-ți dau linkul, fiindcă sunt curios dacă o să o găsești de una singură. E un fel de scrisoare de scuze, care pornește de la faptul că noi, adulții, râdem de voi, copiii, mult prea des, fără să vă dăm explicații. Precum știi, motivele sunt chestii pe care le spuneți, gen “n-am citit cartea, dar am văzut filmul”. În loc de “ha, ha, ha, fraiere!” o să îți explic că în zicerea asta se ascund cam 570 de ani de istorie. Continue reading

Social Media

2017: Revoluția Firechat

În Țara lu’ Pește, vorba Vunk-ului, un ministru de interne citește la televizor liste cu personalitățile care se manifestă vocal pe Facebook în favoarea protestelor, ca-ntr-un regim dintr-o republică bananieră. Circulă zvonuri despre faptul că PSD ar cheltui 1,5 milioane de euro pe influenceri online (adică bloguri și Facebook, căutați simptomele pentru eventuala confirmare), dar încă odată, partidul care n-a înțeles Facebook-ul nu înțelege nici faptul că acesta e, deja, platforma zilei de ieri. Dacă vrei să știi cele mai noi chestii din Piață sau să afli care-i ora, minutul și secunda când trebuie să-ți verși plămânii în fluier, locul în care trebuie să fii e altul: pe Firechat. Și cum mediul e mesajul, organizarea virtuală dă o anumită formă evenimentelor fizice. Continue reading

,

Inventarul corupției mele de jurnalist

Sărbătorile au trecut, cadourile de la companii au venit și s-au mâncat, s-au băut sau s-au dat mai departe. Cred că e momentul să-mi fac un examen de conștiință.

Primul plocon pe care-mi amintesc să-l fi primit, pe vremea când lucram în redacții propriu-zise, a fost o mașină de călcat. Probabil, și cel mai valoros – și funcționează și în ziua de azi. Era pe vremea când eram la o revistă de femei și redacția se umplea de: băuturi răcoritoare, detergenți, loțiune de curățat faianța, bomboane, vin și, bineînțeles, nelipsitele cărți și CD-uri. De unde veneau toate? De la fabricanții de loțiuni, răcoritoare, detergenți și altele. Veneau la pachet cu comunicatele de presă, pentru ca redacția să scrie. Redacția privea cu scârbă pachetele, le dădea în genere mai departe, scria.

Cum adică, le făcea cadou mai departe, dar scria? Continue reading

Carte, Travel

Tinerețe cu gust de rom, mango și noroi

Textul care urmează a apărut în Prima mea călătorie în străinătate, (Editura Art, 2010). Titlul din volum: Tinerețe cu gust de rom, mango, noroi și bumbac.

Eram patru: Scleros, ochelarist, pistruiat și colecționar de note mari la matematică, altfel dizarmonic și bătăuș, sau mai curând mâncător de bătaie până-i săreau lentilele din ramă. Wisent, poreclit așa după o pereche de blugi care ne provocaseră invidia, specializat în baschet, bere și înfulecat, zis Gogoașă, Grasu-contrabasu – și altele, mai demult, în școala primară. Și, în fine, Pală, fratele mai mic al lui Scleros, care nu era specializat în nimic, poate cel mult în rânjit, cu care se fofilase cumva în echipa noastră de trei, cu doi ani mai mare ca el – și cât înseamnă doi ani la vârsta aia! – pe la sfârșitul generalei. Continue reading

Online, Print, Software

Diacriticele corecte

Prin martie 2008, când am publicat acest post, eram preocupat de compatibilitatea diacriticelor de pe Comanescu.ro cu toate sistemele de operare și browserele cititorilor, drept care am postat un mumbo-jumbo de cuvinte cu ș, ț, ă, â, î. Google a continuat să trimită, ani de zile, vizitatori în această pagină, motiv pentru care mi se pare util să livrez niște explicații despre semnele diacritice corecte și felul cum ele pot fi obținute. Continue reading