După ce Tolontan a spus că a fost ameninţat de Elena Udrea “că se va ocupa personal, informativ” de el, Elena Udrea a răspuns: “I-am spus domnului Tolontan că dacă se bazează pe zvonuri în demersul pe care îl face, la fel de adevărat este şi zvonul că dumnealui ar fi avut un interes direct pentru o firmă apropiată domniei sale.”
Avem o frumoasă mostră referitoare la modul cum se polemizează în România. Acuzând faptul că un jurnalist pune în circulaţie zvonuri (ceea ce rămâne de dovedit), un ministru invocă un alt zvon. Ce legătură este între un zvon şi un alt zvon? Bineînţeles, niciuna, unele zvonuri sunt adevărate, altele nu. În apărarea ministrului turismului, am putea presupune intenţii ironice, care nu se transmit în cuvântul tipărit, cam în felul: “Dacă tot e să ne bazăm pe zvonuri, poftim un zvon şi de la mine.”
Are Elena Udrea probleme cu inferenţele şi conversia judecăţilor din logica de-a XII-a? Nu cred. Chiar în ipoteza ironiei, toată povestea avea loc eventual, cel mult, într-o discuţie privată. Elena Udrea a spus că va face public zvonul dacă se va adeveri. Problema e că tocmai prin ce a spus, l-a pus deja în circulaţie, ca zvonerii de pe vremuri.
Am spus-o şi în carte, o bună bucată de vreme am suspectat de agresivitate şi prostie genul ăsta de reacţie. Adevărul este însă că mai adesea lucrurile se reportează la persoană (la “dumneata vorbeşti, domnule, care…”) pentru că e cea mai la îndemână metodă de decredibilizare a adversarului.
Ce e drept e drept: presa riscă să sară peste cal atunci când ia la puricat afacerile unui ministru (vezi discuţia despre Realitatea All Inclusive, care s-a stins, cum anticipam, fiindcă nu putea fi dovedit nimic în neregulă). După cazul Ridzi, jurnalistul român a fost apucat de emulaţie şi va prezenta repetat fapte normale cu maximă indignare, fiindcă nu oricine dă peste o savarină ca Monica Ridzi cu ale ei contracte de 700 de mii de euro şi cine dă, nu ştie neapărat să pună degetul pe rană. Dar nimic nu înlesneşte un demnitar al statului român să se coboare la un asemenea nivel retoric.
Cam ăsta e, de altfel, palierul pe care se desfăşoară certurile politice în România lui 2009. Mai vedem asemenea lucruri prin alte ţări? Din ce citesc prin NYTimes, The Guardian, The Economist, Le figaro şi altele, nu prea cred. Polemicile dintre politicieni sunt, la noi, un fel de K 1 de vorbe, în care nimic nu este interzis şi accentul se mută de pe dezbaterea de idei pe nimicirea retorică a adversarului. Problema e că în cazul de faţă un politician a intrat pe curs de coliziune cu un om cu mintea limpede şi ani de experienţă jurnalistică, om care ştie foarte bine să facă diferenţa între un zvon şi un fapt dovedit şi care va şti să riposteze.
E păcat că Elena Udrea îşi consumă energia pe acest gen de reacţii. Ambiţioasă, cum e clar că e, a făcut o serie de lucruri la Ministerul Turismului şi cu greu ar putea fi suspectată de lipsa de abilitate a colegei ei Monica Ridzi, care s-a soldat cu scandalul cu pricina. Ziariştii care vor căuta lucruri în neregulă la Turism va trebui să sape mai adânc, acolo nu are cum să fie vorba de contracte de vânzare-cumpărare a ştirilor şi alte gogomănii de felul ăsta.
P.S.: Mai am o nedumerire: de ce trebuia Tolontan “lucrat informativ” dacă tot e vorba de zvonuri de-astea? Poţi pune în circulaţie orice, de pildă că Tolontan a vrut o croazieră în Pampas de la Ministerul Turismului şi Ministerul Turismului nu i-a dat, că a fost şi el plecat pe diurna Ministerului şi din plic au lipsit doi euro, că Tolontan are fobie de avion, deci nu-i place turismul, deci nu-i place Elena Udrea, că Tolontan e protocronist şi vrea numai în România etc.
