Tag Archives: Dallas

, ,

De ce a făcut rating Dallas 2012

Primele două episoade din Dallas-2012, difuzate sâmbătă pe Antena 1, au făcut 11-12 puncte pe urban și național, ceea ce înseamnă lider, chiar dacă serialul a pierdut la Evadatul de pe PRO TV pe 18-49. Adevărul mi-a cerut explicații pentru succesul serialului și a scris acest articol. De unde a dedus el, Adevărul,Dallas a produs “dezamăgire ca niciodată” și Suleyman generează “interes mai mare” habar n-am; în orice caz, citiți mai jos ceea ce-am avut de spus:

Primele două episoade, difuzate de Antena 1, de la 20.30, au avut o audiență maximă de aproximativ 2,3 milioane de telespectatori la nivel național și 1,15 milioane, la nivel urban. Cum justificați succesul acestui serial? 
“Dallas” și mai ales JR sunt un mit în conștiința publicului românesc, pentru că vorbim de unul din puținele seriale americane difuzate pe TVR înainte de 1989. Impactul serialului cu petroliști a fost mai puternic decât cel pe care l-a avut un “Om bogat, om sărac” pentru că “Dallas”-ul genera un soi de fascinație față de capitalismul cinic, materialist și plin de glamour întruchipat de JR. Am scris în “Dilema veche” acum câteva săptămâni despre personajul lui Larry Hagman, care era un fel de anti-Ceaușescu. Cenzura l-a lăsat probabil să treacă fiindcă JR e un erou negativ, dar atributele lui veroase însemnau o baie de cinism sănătos pe vremea unui comunism în care nu mai credea nimeni, de o ipocrizie evidentă, din vremea lui Ceaușescu.
Continue reading

JR, stafia capitalismului

Blondă, sofisticată, serafică, filolog, o cunoștință de-a mea de la începutul anilor ’90 avea o soră brunetă, la fel de sofisticată și serafică, tot filolog. Fetele stăteau împreună în casa părintească și, ca tot filologul, au rămas neputincioase atunci când li s-a stricat televizorul, Diamant sau naiba știe ce mutant fabricat la sfârșitul Epocii de Aur – plini acei ani de metale și pietre prețioase, nu? Fiindcă rabla nu putea fi resuscitată, surorile au căutat și găsit o soluție de criză: ascultau Dallasul la radio, pe frecvența FM din banda estică unde era pe atunci TVR-ul.


Continue reading