Tag Archives: criză

,

Unde au greșit Bușcu și Ciutacu

“Academia Cațavencu” s-a rupt în două, “Cotidianul” nu mai e pe print, “Evenimentul zilei” trece în proprietatea unor români cu bube prin anii ’90 (frații Păunescu). Așa cum spuneam acum câteva zile, aici, putem vorbi de o pierdere globală de reputație în presa (cel puțin cotidiană) românească. Lucrurile se leagă și de modul cum generația mea, în jur de 40 de ani, a gestionat situația lăsată de bătrânii lupi Cristian Tudor Popescu, Sorin Roșca Stănescu sau Cornel Nistorescu. Fiindcă problema mă pasionează vag autocritic, am adresat întrebarea “Unde am greșit?” mai multor oameni care au avut diferite poziții în managementul ziarelor. După răspunsurile lui Fumurescu, Măruță și Rogozanu, iată ce spun Doru Bușcu de la Realitatea-Cațavencu și Victor Ciutacu de la “Jurnalul național”/Vorbe grele: Continue reading

Uncategorized

Prima mea zi de după criză

Eliza îmi transmite o întrebare, referitoare la prima mea zi de după criză. Pe scurt: cum vor arăta lucrurile dpdv business – și poate și personal – pentru mine, când se va termina criza? “Prima zi de după” e, desigur, un reper subiectiv, fiindcă fenomenele economice nu se prea termină (chiar dacă uneori încep) la o anume dată calendaristică.

Ca unul care am prosperat pe criză, probabil deoarece companiile mai mari pentru care prestez și oamenii pe care-i consiliez au nevoie de repere/expertiză și asigurări, trebuie să găsesc un alt răspuns decât “lucrurile vor merge din nou bine”, fiindcă nu e cazul. Cred că simptomele unei evoluții bune, în ce mă privește, ar fi dacă: Continue reading

,

În loc de analiză de print de criză: vai de capul vostru, fashioniste mici și exemplare!

Cică se lasă cu câteva zeci de concedieri din Ringier, pe la începutul lui aprilie, zice Gigel, Comănescu, ce știi, ne dă afară de toți? Află și tu! Cică e foarte posibil, spune Costel, dar asta-i la nivel de bârfă, ar trebui să-i tragi o analiză serioasă, Comănescule, n-ai mai făcut de mult: gândește-te de pildă la faptul că sunt titluri care n-au făcut nici măcar 50 la sută din buget, mai ales în zona de glossy-Diva-Bolero, ce măsuri te-aștepți să ia? Ori închid titlurile, Compact iz dead, ori reduc oameni. Dar, fii atent, nu e valabil numai pentru Ringier, ci și pentru alții.

Sunt atent. Există titluri Sanoma, glossy up-market (ce poate fi aia decât Cosmo, întreb eu?) care au făcut doar 70 la sută din buget, zice pe față Lucian Ioniță de la, evident, Sanoma. Ringier tace cu gura lui oficială și întreabă cu alea multe, mici și speriate, de la fumoar: ne-au dat ceva pe comunicare internă, că măririle de salarii se îngheață la sfârșitul lui martie, aha, se gândește Comanescu, e înainte de aprilie, când a zis Gigel de dări afară – și oricum se încheie trimestrul, o să fie ceva. Nu te pripi, revine baritonal Costel, deciziile astea se iau de pe o zi pe alta. 10% din glossy-urile de pe piață o să dispară în 2009 și alte 10 procente, în 2010, dă cu cifre Ioniță, la linkul de mai sus.

Din negura Întâlnirilor HotNews, Cristina Simion (Edipresse), în ianuarie, când lucrurile păreau un pic mai roze: “Am bugetat veniturile din publicitate cu 20% sub anul trecut.” În ianuarie era altceva, situația prezintă tot mai multe umflături de la o lună la alta, sare, ieri, Octav Popescu, Initiative, care dă o scădere “care se va duce mult peste 20%” la print. Totuși, Octav își ia precauții, subliniază că n-are mari clienți care se pretează la glossy.

Estimp, “Financiarul” dă în noi cu o socoteală care zice -30% pe tiraj total piața de glossy femei, aici apare Unica, tot Ringier, în picaj și nu uită să pomenească de Felicia, care nu e glossy, ci mass, dar e a grupului și merge bine – unde-s vremurile când Ringier insera iscusit module de publicitate la “Lumea femeilor” în “Capital”?

Hai, mă, Comănescule, dă-o dracu’, de ce nu faci o analiză? întrebi chiar tu, cititorule, Costele, Gigele. Păi unu, fiindcă n-am timp să adun toate sursele, să fac tot research-ul, criza fiind pentru mine o oportunitate pe care o folosesc cu drag pentru maximizarea veniturilor pe care le obțin din alte părți și doi, fiindcă răspunsul cel mai onest la toată povestea e “nu se știe”, “nu dau știri la viitor”.

Aștept, desigur, concluziile voastre. Ceea ce pot adăuga e doar că deschid din când în când câte-un glossy de femei, nu zic care, e vorba de mai multe, și astea-s singurele momente când mi-e rușine că am stat patru ani în piața de asta de reviste.

,

Măsuri de criză la Jurnalul și nu numai

Un anunț care ar putea cuprinde reduceri de salarii și concedieri ar putea fi făcut zilele următoare la “Jurnalul național”, în contextul scăderii veniturilor din publicitate. Prin piață circulă zvonuri despre concedieri pe 15 ianuarie și 1 februarie și un 20% pentru micșorările de salarii (care vor varia însă de la caz la caz).

UPDATE: Măsura nu afectează numai Jurnalul, vezi postul următor.

Reducerile de resurse umane de la “Jurnalul” vor afecta mai ales oamenii mai puțin productivi și colaboratorii. E lucru știut (am scris despre asta și sâmbătă în “Evenimentul zilei”) că redacțiile de peste 100 de oameni din presa cotidiană nu sunt capabile să asigure un conținut relevant, diferit de ceea ce dau televiziunile de știri cu o zi înainte, cu echipe mai mici de 30 de reporteri. Așa că pe undeva criza accelerează trierea oamenilor din redacții. “Jurnalul” are, cred, cea mai voluminoasă echipă de cotidian din România, de peste 300 de persoane.

Deocamdată, “Jurnalul” a renunțat la unul din suplimente, cel Continue reading

Criza ca pretext

Dintr-o sursă managerială – și confirmat de o a doua – aud că în ianuarie 2009 veniturile din publicitate vor fi grosso modo cam 15-20 la sută din încasările din ianuarie 2008 (UPDATE: Vezi și ce zice Media Guardian pentru situația asemănătoare din UK – scăderi DE 20% – nu LA 20% – la reclama TV în ianuarie). Ne-a distrus criza într-o asemenea măsură? Răspunsul e mai curând nu. E vorba de perioada în care indicatorii macro oscilează într-un mod imprevizibil, drept pentru care clienții mari de publicitate au intrat în expectativă și se prevalează de drepturile lor contractuale de a nu-și cheltui banii.

Este destul de clar că nu poate fi atât de rău. Lucrurile se vor limpezi pe la sfârșitul lui februarie sau începutul lui martie, când, după criză, este așteptată recesiunea, cea în care ne vom putea face socotelile. Sfârșitul de 2008 a însemnat și el venituri mici, mai ales în zona de TV, unde s-a spus – și nu am de unde obține o confirmare – că marii clienți au încercat să prevină creșterea anuală a costului pe punctul de rating prin diminuarea cheltuielilor. Una peste alta, în aceste săptămâni pâinea și cuțitul sunt în mod clar în mâna clienților. Un al treilea manager, cu care am vorbit ieri, ofta cu privire la faptul că piața de publicitate e compusă în mare parte dintr-o duzină de mari clienți multinaționali, care au deja socotelile făcute de prin noiembrie anul trecut, dar evită încă să își anunțe intențiile.

Bineînțeles că pentru ca să avem tabloul întreg ar trebui să vorbim și cu marii cumpărători de spațiu, însă, precum se vede, aceștia preferă deocamdată să tacă. Ce se poate spune într-o asemenea situație? În primul rând, că estimările procentuale cu privire la scăderi sau creșteri mai atenuate pe întregul an nu au încă o bază clară. În al doilea rând, că la toate marile grupuri de media ar trebui să existe undeva pe la sfârșitul primăverii o nouă discuție despre bugetul pe 2009. Cu alte cuvinte, mai avem de stat ca să știm cum stăm.

UPDATE: Iată că avem și un comentariu nu chiar de la “adversar” (clienții), dar totuși de la intermediar, Silviu Ispas, boss-ul de la ARBOmedia. Îl urc aici, că merită: Continue reading

,

Disponibilizări la cel puțin o stație locală Pro TV?

Angajații unei stații locale Pro TV au fost informați cu privire la disponibilizări de oameni. Un anunț oficial nu a fost făcut încă, dar motivul care circulă este evoluția proastă a companiei-mamă, CME.

UPDATE:O confirmare vine de la Cătălin Tolontan, care spune că în MediaPro se vor disponibiliza aproximativ 300 de oameni (sau 20 la sută din angajați).

Povestea, pe care am auzit-o dintr-o singură sursă și pe care vă rog să o verificați, devine semnificativă dacă luăm în calcul și închiderea edițiilor de print de la “Bănățeanul” și “Descoperă”, la care se adaugă alipirea “Target” la “Ziarul financiar” sub forma unui supliment pe nume “DA Premium” (mai multe aici). Dacă ceea ce am auzit referitor la respectiva stație locală se probează, sunt șanse mari ca situația să fie asemănătoare și la alte stații locale Pro TV. Este interesant modul cum lovește criza fix în conglomeratul de media cu profiturile cele mai mari din România. Motivul e Continue reading

,

Reclamă la Financial Times

Suport: billboard și panouri luminescente, Londra. Agenția: BBD Londra. Rationale: “În timpuri de criză crește cererea pentru știri, comentarii și analize exacte, pe care te poți bizui.” (Frances Brindle, global marketing director la FT).

E interesant modul cum “Financial Times” a sesizat Continue reading

Gruner und Jahr își reduce portofoliul

Până acum, am auzit de reduceri de personal și altele asemenea, dar conform Press-Business.de, Gruner & Jahr, puternica divizie a Bertelsmann care editează câteva sute de ziare și reviste în 22 de țări, plănuiește o reducere de costuri de 20% în 2009, care nu se poate obține decât prin închiderea unor titluri. În Gruner & Jahr are, după știrea mea, numai o implicare la Geo, prin Motor-Presse. Totuși decizia grupului e simptomatică pentru lucrurile la care ne putem aștepta în media, în 2009. Bernd Kundrun justifică decizia într-o scrisoare către angajați astfel: “Un declin similar al advertisingului într-un interval atât de scurt nu a mai avut loc niciodată.”