Tag Archives: Cristian Tudor Popescu

Uncategorized

Nymph()maniac: sunt filme care n-au nevoie de cronică

Campania de promovarea mimează orgasmul fizic. Filmul îl mimează pe cel estetic, o să vedeți de ce.

Campania de promovare mimează orgasmul fizic. Filmul îl mimează pe cel estetic, o să vedeți de ce

Sunt fan von Trier, dar până la Dogville inclusiv. De la Antichrist am ieșit după vreo 20 de minute, Melancholia l-am văzut cu admirație pentru calofilia imaginii – nebanală pentru un regizor care a început cu Dogma 95, care e opusul -, dar nu prea convins de personajele care mi s-au părut previzibile sau schematice. Vă povestesc toate astea ca să înțelegeți că pentru Nymph()maniac aveam așteptări în același timp ridicate, date de campania de marketing, și scăzute, date de ce-am găsit în ultimele filme ale regizorului. Credeam că va fi ceva șocant, dar mi-era teamă că nu voi cupla cu toată povestea, n-o să am vreo revelație sau, vorba lui Aristotel, catharsis.

Astea au fost așteptările. Dar, după ce-am văzut, am ieșit și de la Volume 1, și de la Volume 2 cu o senzație asemănătoare: fără să cuplez cu filmul propriu-zis, dar puțin mirat de așteptările scandaloase și scandalizate. E Nymph()maniac (încă) un flop al danezului? Părerea mea e că e altceva, și nu neapărat film. Continue reading

Fuga de Popescu

Când cu suspendarea, ochii fioroși au scrutat din nou conștiința telespectatorului. De astă dată, din spatele unor ochelari de culoarea semnalizatorului, în formă de elitre. Cristian Tudor Popescu s-a întors la vocația principală, de personalitate TV, într-o nouă deghizare.

Nu demult, încercând să definesc nu mai știu ce soi de epigonism, spuneam că e ca și cum ți-ai lua ochelari ca ai lui Bono ca să pari original. Ei bine – în mod curios, lui Cristian Tudor Popescu îi iese. E, din nou, altfel decât noi, ceilalți, de la bocii cu heliomate, la plagiatocilarii gen Ponta. Fiindcă Bono nu bântuie pe Realitatea TV sau PRO TV, ci doar pe la Live Aid, printre alți posesori de ochelari la fel de ciudați ca ai lui. Dar ochelarii portocalii, de muscă, sunt numai unul din seria accesoriilor neverosimile cu care se pavoazează Cristian Tudor Popescu. Editorialistul a mai posedat, în primul rând, Dacie și geacă de fâș, de care nu numai că nu s-a dezlipit, dar le-a și etalat, cuibărindu-se în paradigma „sărac și cinstit” de era să zboare Ion Iliescu din ea. Asta, în vremuri în care avea de mult contul plin, de la vânzarea acțiunilor de la Adevărul. La PRO Cinema, când vorbește despre filme, poartă uneori o pălărie cu boruri cât o fustă de chivuță, în orice caz de personaj tenebros, care, în lipsă de alt rost mai serios, creează distanța, cu avantajul că acoperă o altă caracteristică diferențiatoare a comentatorului, chelia, cea pe care a transformat-o de asemeni în renume în trecut.

Cristian Tudor Popescu cu George W. Bush în 2008. Imagine Wikipedia

Cristian Tudor Popescu cu George W. Bush în 2008. Imagine Wikipedia

Continue reading

De ce o fi Cristian Tudor Popescu atât de agresiv?

Acum vreo câteva zile, întrebat de “Reporter virtual” cu privire la trecerea “Gândului” pe online, despre care se nimerise să scriu primul, Cristian Tudor Popescu a dat un răspuns agresiv: „Nu am ce să comentez în legătură cu afirmațiile acestui individ, acestui «Domn-Știe Tot» al mass-media. Când vom avea ceva de anunțat, o vom face prin comunicate de presă”. Am stat și m-am întrebat de ce e Cristian Tudor Popescu atât de agresiv, mai ales că azi, Orlando, stăpânul destinelor Mediafax Group, deci și al “Gândului” confirmă oficial știrea.

Sigur că eu, unul, n-am fost un mare admirator al lui CTP niciodată. Însă probabil că omul nu are numai adulatori, deci tot nu văd de ce ar fi izbucnit, în momentul în care a aflat că am scris un lucru despre care știa bine că e adevărat. Nu-mi rămâne decât să presupun că nervii lui CTP vin de data asta din Continue reading

Presa noastră, așa cum s-ar vedea din 2061

Ce e un analist? Un cetățean suspectat că vorbește la telefon cu patronul televiziunii, care-i spune ce să spună, când, aiurea!, e plătit tocmai pentru că știe ce trebuie să spună fără să-l piseze pe patron. Dar un poet național? De când a murit Păunescu, sintagma nu mai desemnează un singur exemplar al speciei. Și așa mai departe: “Dilema” mi-a cerut un articol despre cum s-ar vedea lucrurile din presa lui 2011 din 2061 și am făcut un fel de dicționar. Fiindcă la noi, noțiunile consacrate au niște sensuri cu totul diferite de cele de bază, așa cum ne-a avertizat Maiorescu atunci când vorbea de forme fără fond. De fapt, fondul există, dar e cel diferit…

ANALIST – vietate itinerantă de la o emisiune la alta, însă foarte rar de la un post TV la altul. Se pricepea la orice, dar nu la orice fel de „orice“, ci numai la cel care era pe placul unei anumite televiziuni. Treaba lui era să suplinească lipsa de informație cu palavre bine țintite împotriva unuia sau altuia din blocurile politice. Știința lui – să miroasă ce i-ar plăcea patronului să spună despre cutare sau cutare chestie, conform intereselor de moment, și s-o facă. Reporterii din „cealaltă“ presă încercau cu înverșunare să-l prindă vorbind la telefon cu patronul lui, mogulul. Aiurea! Analistul era bine plătit, tocmai fiindcă nu trebuia să-și pisălogească la telefon patronul, ca să știe ce are de zis.

BLOGGER – termen-umbrelă pentru o persoană care Continue reading

Era mai bine pe dracu’

Fraților, chestia asta cu “era mai bine pe vremea lui Ceaușescu” a venit spre mine astă seară (miercuri) pe toate părțile. Ultima ipostază, preluată de Realitatea din Gândul, e de la CTP. La Realitatea mai fost, mai devreme, Hurezeanu, pe aceeași temă.

Când enunțuri de felul ăsta fac, brusc, carieră prin media, mie unuia-mi pute. Mesajul repetitiv e marketing. “Campanie la comandă”, vorba aproximativilor lingvistici din CSAT. Căutați și dvs. la angajații mai low-profile și mai prezenți prin media și ziceți-mi ce credeți.

Oralizarea scrisului și CTP despre presa zisă

Nu e o greșeală, ci chiar o sintagmă pe care o avansează Cristian Tudor Popescu într-un editoral a cărui temă se arată a fi destul de limpede nenumitul Traian Ungureanu. “Presa zisă” e din unghiul supăratului pe internet ex-guru al presei scrise ceva legat de înjurături. Să dăm întâi cuvântul magistrului, ca să vedeți pe urmă de ce mă interesează toată povestea:

Presa de astăzi din aceeași țară este presă audio, video, scrisă și zisă, presă zisă – dacă nu înjuri, dacă nu faci pe careva, simplu și din suflet, „bou“, „porc“, „dobitoc“, „vacă“, „impotent“, „curvă“, dacă nu arăți că mai ai puțin și îl iei la pumni pe respectivul sau o smotocești pe respectiva, trăiești cu teama că nu te bagă nimeni în seamă.

Mie mi se pare că CTP a pus degetul pe ceva important în toată povestea de mai sus (nu pe Traian Ungureanu, devenit un fel de Mihaela Rădulescu a europarlamentarelor prin supraexpunere). E vorba de ceea ce am numit pe la diferite discuții și prezentări în cadru mai mult sau mai puțin organizat “oralizarea scrisului”. Presiunea netului asupra exprimării culte e, în România și în 2009, imensă și pe alocuri excesivă. Nu vorbim de prescurtările de chat, scrisul fără diacritice și alte inovații discutabile, ci de faptul că pe bloguri și forumuri se scrie, spre deosebire de alte locuri, într-un mod mult mai apropiat de felul cum vorbim. De fapt distanța dintre limba “cultă” și cea de pe stradă e foarte mare la noi, din cauza a Continue reading

Umbra lui CTP. La Realitatea

Lucrul despre care aveam semnale s-a petrecut, iar Cristian Tudor Popescu și-a motivat deja demisia de la “Gândul”, telefonic, la Realitatea TV: aprecieri nu foarte pozitive ale lui Adrian Sârbu despre calitatea editorială a ziarului, plus obiective de tiraj, audiență și trafic de internet pe care CTP nu le-a considerat posibile.

“Gândul” este un cotidian care a pierdut și tiraj, și bani, constant, de la lansarea în mai 2005 și până în prezent. Totuși, Oana Dobre remarcă tonul pe care Realitatea TV a consemnat știrea, dezolat, ca pe un necrolog și e logic să te întrebi: cum de a făcut prima știre a jurnalului celei mai populare televiziuni de știri directorul ziarului aflat pe locul nouă (sau cam pe-acolo) în topul tirajelor?

Probabil că răspunsul vă vine în minte imediat: CTP, cel care (nu) făcea ca ziarele să se vândă, nu e una și aceeași persoană cu CTP, cel care apărea la televizor. Continue reading