Tag Archives: creștere

,

Ultimele rezultate BRAT: Tabloidele reprezintă 53% din piața cotidienelor, iar Patriciu trece pe locul al doilea

Ultimele rezultate privind vânzările de la Biroul Român de Audit al Tirajelor, valabile pe iulie-septembrie 2008 și apărute pe site săptămâna trecută, înseamnă victoria definitivă a tabloidelor asupra ziarelor quality în România. Am scris și în Evenimentul zilei, sâmbătă, că la o piață de aproximativ 851 de mii de exemplare – pentru cele 13 titluri auditate -, aportul “Libertatea”, “Click!” și “Cancan” este de nu mai puțin de 53 la sută.

Topul cotidienelor românești “bate în cuie” tabloidele pe primele trei locuri. “Jurnalul național” retrogradează sub cotidienele sportive, ceea ce înseamnă că avem un top 5 compus din bulevardiere și sport:

Comparatie tiraje

Prin comparație cu cei 53% dați de cele trei tabloide, cele șapte quality-uri (“Jurnalul național”, “România liberă”, “Evenimentul zilei”, “Adevărul”, “Gândul”, “Cotidianul” și “Ziua”) însumează doar 237 mii de exemplare sau 28 la sută din piață.

Precum se vede, singurul titlu quality care crește semnificativ (47%) este “Adevărul”, care a avut în ultima vreme o politică agresivă de inserturi (DVD-uri și carte). Pentru comoditate, am calculat media pe trimestrul al III-lea din 2007 ca media mediilor lunare – cifra reală e foarte puțin diferită și nu schimbă cu nimic ierarhiile.

Impresia generală de piață în picaj este modificată nu doar de ascensiunea “Click!” și “Cancan”, ci și de totalul pieței. Comparația pe cele 13 titluri arată că avem o creștere de 8,82 la sută, notabilă. Explicația vine din faptul că “Libertatea” n-a pierdut decât 40 și ceva de mii de exemplare, dar cele două nou-venite au câștigat cam 240 de mii.

Patriciu e al doilea mare publisher de cotidiene

Interesant e și ce se întâmplă dacă desenăm piața în funcție de tiraje vândute, pe marii proprietari, tot pe ultimul trimestru auditat, iulie-septembrie 2008:

Cote de piata pe grupuri media

“Adevărul” și “Click!”, titlurile lui Dinu Patriciu, îi conferă acestuia o cotă de 20 la sută (170 de mii de exemplare vândute). Ringier e pe primul loc, departe însă de cota de peste 50 la sută pe care o poseda pe vremea când “Libertatea” era singurul tabloid puternic și grupul elvețian deținea “Pro Sport”. Continue reading

,

Piața cotidienelor crește oficial cu 15%

Publicate recent pe BRAT.ro, tirajele de la sfârșitul lui 2007 arată că piața cotidienelor românești este în creștere, și nu în scădere. Fenomenul, pe care l-am anticipat pornind de la cifre neoficiale, pornește de la investițiile masive ale “mogulilor” din ultimii doi ani.

Creșteri și scăderi față de 2006
Apariția pe piață a două noi tabloide, “Click!” și “Can-Can”, aduce un plus de 20% la tirajul total vândut al ziarelor care contează în 2007-2008.
Cotidiene 2007/2006
Din tabel lipsește “Averea”, titlu care exista în decembrie 2006, vindea spre 30.000 de exemplare și s-a transformat în primăvara lui 2007 în “Click!”, motiv pentru care creșterea de 19,3% nu se poate referi la toată piața. Câteva ziare cu tiraj mic, precum “Curierul național” sau “Ziarul”, nu au date care permit o comparație între cele două luni decembrie, însă oscilațiile lor nu au influențat vizibil piața. Cu toate aceste corecții, putem spune că piața cotidienelor cu plată (care exclude gratuitele “Compact” și “Curentul”) a crescut cu aproximativ 15%. Altfel spus, în România, în prezent, se distribuie 835.000 de exemplare de cotidiene centrale vândute și în jur de 1,1 milioane de exemplare de cotidiene cu plată și gratuite. În anii trecuți, totalul se situa Continue reading