Tag Archives: Corupție

Oameni și etichete, PR, Print

Inventarul corupției mele de jurnalist

coruptie

Sărbătorile au trecut, cadourile de la companii au venit și s-au mâncat, s-au băut sau s-au dat mai departe. Cred că e momentul să-mi fac un examen de conștiință, pornind de la un cuvânt cu rezonanțe tenebroase: corupție.

Primul plocon pe care-mi amintesc să-l fi primit, pe vremea când lucram în redacții propriu-zise, a fost o mașină de călcat. Probabil, și cel mai valoros – și funcționează și în ziua de azi. Era pe vremea când eram la o revistă de femei și redacția se umplea de: băuturi răcoritoare, detergenți, loțiune de curățat faianța, bomboane, vin și, bineînțeles, nelipsitele cărți și CD-uri. De unde veneau toate? De la fabricanții de loțiuni, răcoritoare, detergenți și altele. Veneau la pachet cu comunicatele de presă, pentru ca redacția să scrie. Redacția privea cu scârbă pachetele, le dădea în genere mai departe, scria.

Cum adică, le făcea cadou mai departe, dar scria? Continue reading

, ,

9 criterii de judecat presa

Echilibrul sau imparțialitatea, buna-credință, separarea opiniei de informație, a departamentului editorial de cel de business și alte principii de funcționare a presei, așa cum o știam sau o doream, sunt de domeniul trecutului. Cele mai de succes televiziuni politice ale momentului – B1, RTV și Antena 3 – sunt aliniate cu PDL, PSD și PNL, iar telespectatorii nu pot fi decât simpatizanți ale acelorași. Moderatorii nu moderează, ci manevrează, iar talk-show-urile, în loc să reprezinte o căutare dialectică a adevărului, sunt adesea un mecanism de omologare a unor scenarii și enunțuri politice, emanate de consultanții de partid. Într-un astfel de peisaj, riști să suspini inutil după onestitatea și curajul jurnalistic, succesul financiar care asigura independența presei, rolul acesteia de câine de pază și mecanism de satisfacere a interesului public. Sau, dimpotrivă, poți deveni indiferent, pentru a culege doar ceea ce (mai) e distractiv, lipsit de greutate politică, fără legătură cu binele comun. Și cum niciuna din alegeri nu duce, în ultimă instanță, nicăieri, este poate momentul să căutăm nuanțe și diferențe în atitudinile și pozițiile participanților reali la bal(et)ul media, așa cum sunt în România, în 2013.

1. FEREASCĂ DUMNEZEU DE EXCESUL DE ZEL. Dacă proprietarii media și managementul sunt adesea rău intenționați, a nu scrie/filma/vorbi la comandă e foarte greu. E problematic ca un profesionist să se conformeze unor atari comenzi – și totuși cazuri există destule. În schimb, e de-a dreptul oribil ca același profesionist să se arunce în execuții, parti pris-uri, imnuri de laudă cu voluptate și aplomb.

2. MARII MORALIȘTI SUNT PLINI DE BUBE. Adesea, în România, funcționează un fel de lege empirică, conform căreia cele mai gălăgioase voci de moraliști sunt ale oamenilor cu probleme de CV, păcate, interese ascunse. E un fel de “Hoțul strigă «Prindeți hoțul!»” pe stil nou. Continue reading