Tag Archives: comunism

,

Cineclubiștii, geekșii comunismului

Camera obscura, documentarul lui Gheorghe Preda despre cinecluburile dinainte de 1989, e o dovadă că filmul poate fi definit ca salvare prin sau în vis, mai ales că în acele zile existența diurnă nu oferea nicio ieșire. Aparatul de filmat cu arc e un dispozitiv care i-a ajutat pe amatorii de pe vremuri să se răzbune pe comunism fix cu armele acestuia, iar la câteva zeci de ani de la aceste întâmplări, unele din visele lor pe peliculă au o consistență ridicată, care bate proza istoriei. Continue reading

Carte, Social Media

Cum a ucis Facebook-ul oracolul. Și cum l-am înviat eu, tot pe Facebook

Zilele trecute am publicat în VICE o poveste despre oracolele de gimnaziu/liceu. Povestea s-a învârtit binișor și e scrisă pe grila revistei. Vă dau aici și o primă versiune a textului, scrisă la liber. Conține altceva.

[hr align=”center” weight=”thick” color=”color”]

—Care e cel mai rău lucru-n viață?
—Să fii bolnav, bătrân și fără bani.
—Cum vreți să muriți?
—Nu vreau să mor.

Am vreo 11 ani, undeva prin anii ‘70, și bunică-mea mi-a pus capac. Clar, oracolele astea sunt o chestie ciudată, bunica nu mi-a dat răspunsurile pe care mi le-aș fi dorit să le-aud. Mi-amintesc oarecum că voiam să mă vindec de singurătate cu el, să intru într-un fel de intimitate soft și lipsită de riscuri, ca un grup de Whatsapp, cu alții ca mine. Un loc în care ești foarte aproape fiind foarte departe. Radio Erevan zice că diferența dintre o imagine porno și una sexy e claritatea ei. La fel cu sentimentele, ca să te arăți așa cum ești îți trebuie o lumină difuză, un context un pic obscur. Mai ales dacă ești puști sau puștoaică.

Copiii, atunci când încep să se facă mari, sunt al naibii de singuri, se simt altfel decât restul lumii și s-ar putea ca despre asta să fie caietele alea cu chestionare, floricele, amintiri, poze cu Pamela din Dallas și pliculețe de nes lipite pe pagini. Oracolele, care nu mai sunt de mult.

Continue reading

Cum ar fi arătat Scânteia azi, PE BUNE?

Știu, e o întrebare la care a răspuns deja Marius Tucă cu acea serie din 2009, dar acolo abordarea era “Ce ar fi scris Scânteia în 1989 dacă era un ziar conform cu realitatea”. Eu am un răspuns la întrebarea “Ce ar scrie Scânteia dacă în România ar fi comunism și azi”, care arată așa:

Granma, ziarul Partidului Comunist Cubanez

Granma, ziarul Partidului Comunist Cubanez

Da, într-adevăr, PCC înseamnă Partidul Comunist Cubanez. Să vă traduc titlurile:

Continue reading

,

De ce și cum e verdele noul portocaliu

Dilema veche mi-a dat ca temă să analizez felul cum partidele se împodobesc cu diferite culori, pentru un număr dedicat acestora, culorilor. Postez articolul și mai la vale, cu precizarea că începând de ieri revista e la chioșc:

Ce-au culorile cu partidele? Păi să vedem ce-au ele, culorile, cu noi, în general, pentru ca după aceea să vedem ce iese dacă vopsim în ele formațiunile politice. Sau, în fine, de ieșit iese fie roșu, fie galben-albastru, fie portocaliu. Dar de ce e așa?

Orice culoare are, în linii mari, două înțelesuri sau două paliere simbolice. Unul e cel arhetipal, general valabil, și un al doilea e cultural, dobândit. Roșul înseamnă viață, vitalitate, dar și violență, pericol, fiindcă se asociază cu sângele și focul și ambivalența lor. În schimb, purpura, apropiată de zona roșie, e imperială fiindcă e o culoare foarte rară în natură, proprie doar unor scoici care exclud aproape tot spectrul vizibil din radiația reflectată, cu excepția capetelor roșu și indigo. Rară înseamnă scumpă și scumpă înseamnă dorită de conducători. Probabil că împărații din stepă nu au avut acces deloc la ea (în ce s-o fi îmbrăcat Gengis Han?), așa că toate conotațiile de glorie și mărire sunt de tip cultural, legate de un anume loc și timp: Roma, Bizanțul și altele asemănătoare. Continue reading

Vasile Roaită: Greu de ucis III

Se fac deja 21 de ani de când moartea lui nu mai e comemorată nici măcar prin asociație de idei. La 16 februarie 1933, în timpul grevelor de la Grivița Roșie, Vasile Roaită o sfârșea străpuns de un glonț, atârnat de sirena pe care, zice-se, o folosise ca să prevină greviștii de sosirea poliției. Enigmaticul personaj, în vârstă de 19 ani la data acestor fapte, a fost transformat după 1947 în simbol al grevelor din ’33. Cam odată cu decesul lui Dej însă, numele lui Roaită a început să fie rostit tot mai rar în discursurile oficiale. Se spune că istoriografii comuniști ar fi săpat prin arhive și ar fi descoperit că tânărul era informator al Siguranței lui Carol al II-lea. O afiliere la fel de puțin verosimilă ca și aceea la foarte puțin numerosul PCR.

Vasile Roaita. Imagine de pe Wikipedia

La fel cum circumstanțele morții lui Roaită, din februarie ’33, nu sunt clare, nu știm cu precizie nici cum s-a produs cel de-al doilea deces, al imaginii propagandistice, din anii ’60. 16 februarie s-a numit Ziua Ceferiștilor, nu s-a mai făcut caz de istoria cu sirena, dar Continue reading

,

Moldova.2: Unirea ar putea fi o soluție pragmatică, dar pe cine interesează?

Ar fi bine să ne unim cu Republica Moldova, dar vrem să ne unim? “Mai mare e mai bun”: o judecată de felul ăsta se aplică foarte bine țărilor, chiar și în aceste vremuri, în care granițele încep să își piardă din importanță. Ce anume împiedică cetățenii Republicii Moldova și ai României să subscrie la o asemenea judecată și să procedeze în consecință?

Să privim întâi lucrurile dinspre Republica Moldova, așa cum le-am văzut în recenta călătorie pe care am făcut-o. Alianța pentru Integrare Europeană, forța guvernantă după ce comuniștii lui Voronin au trecut într-un con de umbră, este privită cu scepticism de moldovenii vorbitori de română, orientați către Vest. Asta nu înseamnă că aceștia nu se bucură de ceea ce s-a întâmplat după alegerile din iulie. Pentru noi, ceea ce s-a întâmplat în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău a fost încă un spectacol pe televiziunile de știri; pentru ei, e important. Lucrurile se încurcaseră destul de rău în timpul guvernării comuniste, deși, așa cum îmi zice cineva, “ghinionul nostru [al moldovenilor] e că de prin anii ’70 s-a trăit bine aici, sub comuniști, după foamete și ce a mai fost după război”. Într-un studiu Soros, regimul Voronin se leagă de preluări forțate ale unor afaceri, inclusiv de către familia Voronin și apropiații ei, folosirea Ministerului Afacerilor Interne și a Serviciului de Informații Speciale ca instrumente de teroare împotriva oamenilor de afaceri și a jurnaliștilor critici, controlul asupra justiției și altele.

Sprijinul pe care unii moldoveni îl acordă Alianței pentru Integrare Europeană ține, cu alte cuvinte, de cele de mai sus, dar se amestecă cu un scepticism tranșant față de dorința alianței de guvernare de a-și îndeplini obiectivele. Continue reading