Log in Cere cont RSS
14
Jan 2010
Time 2:50| PM
Categorii: Promo, Autoreclamă
Taguri: ,
De: Iulian Comanescu

Ce ați vrea să găsiți la mine pe blog?

Dat fiind faptul că mi-am lăsat blogul de izbelişte de ceva vreme, presat de obligaţii, plecat în vacanţe şi altele, stau şi mă gândesc cum s-o iau de la capăt. În momentul ăsta ştiu că:

- tema (designul) de-aici e veche de trei ani, are nevoie stringentă de un face lift
- nu are sens să fiu în două locuri pe net în nume propriu (al doilea e de asemeni perimatul comanescu.ro)
- am consumat etapa în care ofeream ştiri în premieră foştilor colegi din media clasică, un public pe care-l iubesc, dar pe care nu am neapărat cum să-l monetizez. Ei găsesc ce le trebuie pe Paginademedia.ro, un site pe care Petrişor îşi cheltuieşte toată energia şi pentru care îi doresc succes
- măcar până pe la jumătatea lui 2010, o să am destul de puţin timp de blog, care nu e o activitate lucrativă în mod direct
- aici mi-am dezvoltat şi o să continuu să-mi dezvolt brandul personal, un lucru pe care nu l-am ascuns niciodată
- o să fiu plecat din ţară cu diferite obligaţii săptămâni la rând.

Având în vedere şi luând în considerare cele de mai sus, voi ce-aţi face în locul meu? Sau altfel zis: ce-aţi vrea să citiţi, auziţi etc. de la mine?

16
Jan 2009
Time 2:49| PM
Categorii: Promo, Autoreclamă
Taguri: ,
De: Iulian Comanescu

Cât costă kilu' de Comanescu

Astăzi am mai primit unul din telefoanele alea ciudate de la o doamnă, aparţinând unei agenţii de PR, care m-a întrebat ce tarife percep pentru “net influence”. Am întrebat ce înseamnă “net influence” şi doamna mi-a răspuns că e “exact ceea ce se înţelege din cele două cuvinte”. Cum pentru mine sensul e destul de vag, mă simt obligat să repet aici nişte precizări pe care le-am făcut deja de mai multe ori:

- nu scriu posturi cu plată, aşa cum doamna respectivă ar fi putut afla uşor de aici, unde scrie că blogul ăsta realizează venituri (nu foarte importante) numai din publicitate/bannere vândute de ARBOmedia. Sunt interesat de celebrele proiecte speciale, dar numai cât timp acestea intră în categoria “publicitate cu P”, adică sunt marcate ca atare şi nu se transformă în inconveniente pentru cititor (overlayere şi alte lucruri care ne enervează).

- sunt deschis (officeATcomanescuDOTro) la orice fel de comunicate de PR, dacă le judec interesante şi dacă e vorba de lucruri despre care scriu în general aici. Cred că informaţia de PR este şi trebuie să fie validă în multe cazuri, dar cei care îmi trimit comunicate nu trebuie să se aştepte să le iau ad litteram – verific, filtrez, nuanţez etc. Sau pur şi simplu le omit, sar, nu le public fiindcă nu mă interesează. Pentru mine, ca om care îmi pun semnătura pe nişte texte, PR-ul nu e şi nu poate fi pe bani. Dacă, cumva, cineva doreşte să îmi trimită un produs spre testare, e bine să se gândească la avantajele materiale care decurg pentru mine din situaţia asta – sunt puţin alergic la ideea de şpagă mascată care se ascunde uneori aici. E posibil să scriu de bine, de rău sau să nu scriu deloc despre produsul respectiv.

- am gândit, participat la, realizat – şi o să mai gândesc şi o să realizez – diferite acţiuni de e-marketing, cum ar fi Spunepebune.ro, Leapsa.UPC.ro, EuroSpeak.ro, viralul pentru IHTIS etc. Nu e vorba de “influenţa” mea ca semnătură şi persoană, atâta câtă e, ci de competenţele mele şi ale companiei mele, pe care le vând ca orice firmă de comunicare. {Mai mult…}