Mogulograma presei românești (I)
Cei “cinci mari” din presa scrisă au avut un an în care au contabilizat pierderi – sau au crescut uşor -, lucru normal dacă ne gândim la investiţiile realizate în presa scrisă. Ultimele date de la Ministerul Economiei şi Finanţelor (M.E.F.), privind bilanţurile pe 2007, păstrează Ringier România în poziţia celui mai rentabil grup de print de la noi, însă fără prea mari creşteri din 2006. Al doilea clasat şi celălalt “profitabil” din 2007, grupul Voiculescu, a avut un an bun, cu pierderi doar pe “Felicia” şi “Tango”. Firmele lui Adrian Sârbu înregistrează, per ansamblu, pierderi considerabile, dar ar putea fi vorba şi despre preţul plătit pe Pro Sport, despre care s-a spus că e 7 milioane de euro. Vîntu pierde mai puţin decât Patriciu conform situaţiei firmelor cu bilanţuri prezente la Ministerul Economiei şi Finanţelor, dar situaţia Adevărul SA, editorul de pe vremuri al “Adevărului” nu este vizibilă, cel puţin deocamdată.
Oaia neagră a presei româneşti e în orice caz ziarul “Gândul”, care a pierdut 2,2 milioane de euro în 2007, aproape dublu decât în 2006.
Hăţişul companiilor de media – precauţii metodologice
În afară de Ringier, grupurile de media din România îşi desfăşoară activitatea pe o structură destul de complicată de firme. Grupul Voiculescu, de pildă, include nu mai puţin de nouă companii, dintre care Grupul Media Camina SA şi IX Press SRL nu au cifre la M.E.F. Clasamentul după cifre de afaceri din 2007 al editorilor este următorul, în RON, urmat de profitul sau pierderea netă, după caz: {Mai mult…}






