Tag Archives: cenzură

Uncategorized

Nymph()maniac: sunt filme care n-au nevoie de cronică

Campania de promovarea mimează orgasmul fizic. Filmul îl mimează pe cel estetic, o să vedeți de ce.

Campania de promovare mimează orgasmul fizic. Filmul îl mimează pe cel estetic, o să vedeți de ce

Sunt fan von Trier, dar până la Dogville inclusiv. De la Antichrist am ieșit după vreo 20 de minute, Melancholia l-am văzut cu admirație pentru calofilia imaginii – nebanală pentru un regizor care a început cu Dogma 95, care e opusul -, dar nu prea convins de personajele care mi s-au părut previzibile sau schematice. Vă povestesc toate astea ca să înțelegeți că pentru Nymph()maniac aveam așteptări în același timp ridicate, date de campania de marketing, și scăzute, date de ce-am găsit în ultimele filme ale regizorului. Credeam că va fi ceva șocant, dar mi-era teamă că nu voi cupla cu toată povestea, n-o să am vreo revelație sau, vorba lui Aristotel, catharsis.

Astea au fost așteptările. Dar, după ce-am văzut, am ieșit și de la Volume 1, și de la Volume 2 cu o senzație asemănătoare: fără să cuplez cu filmul propriu-zis, dar puțin mirat de așteptările scandaloase și scandalizate. E Nymph()maniac (încă) un flop al danezului? Părerea mea e că e altceva, și nu neapărat film. Continue reading

Cenzură și branded content

Ce șanse de supraviețuire are jurnalismul relevant, câinele de pază al democrației, acum, când modelul său de business este de domeniul trecutului? Două întâmplări petrecute recent în online-ul românesc dau indicații bune despre direcția în care se îndreaptă lucrurile.

Povestea nu poate începe decât cu o mantră care a acaparat MIPTV-ul din primăvara trecută, de la Cannes. Cel mai important subiect al celui mai important târg de televiziune din Europa a fost așa-numitul branded entertainment sau branded content. [Vezi relatarea pe care am publicat-o la vremea respectivă în The Industry.] E vorba de un trend în producția de conținut, care conținut se construiește mai nou pornind de la valorile brandului respectiv și strategia de comunicare a aceluiași. Vi se pare artificial sau de nerealizat? Atunci aflați de pildă că Continue reading

,

Gata, m-am săturat de Facebook și m-am cărat în presa locală…

D-aia e Centrul pentru Jurnalism Independent CJI, că de pildă eu m-am cunoscut cu Cătălin “Alin” Moraru de la Monitorul de Botoșani acolo, în Kogălniceanu. Și ce caută Moraru ăsta pe la București și pe blogul meu? Păi face un ziar care se vinde în vreo 6.500-6.600 de exemplare la chioșc (cifrele astea arată interesul direct și imposibil de mânărit al cititorului) în orașul pe care l-am numit, ceea ce, date fiind starea presei și propensiunile publicului în 2012, e foarte mult. Mi s-a părut corect să îi cer un text despre presa locală pentru The Industry și a produs unul din cele mai citite articole de pe site. Și uite-așa, din aproape-n aproape, am ajuns să scriu și eu pentru Monitorul de Botoșani. Dacă vă-ntrebați ce naiba caut într-o gazetă de provincie, o să vă răspund că 3.278+2.263+924=6.465, adică ceva mai puțin decât vinde Cătălin la Botoșani. Știți ce-s astea? Tirajele vândute la chioșc ale cotidienelor centrale “România liberă”, “Puterea” și “Ziarul financiar”.

La asta se adaugă faptul că bunică-mea, născută Dimitriu-Huluță, e din Botoșani. Dar Moraru și Monitorul lui cred că habar n-au de asta. În fine, textul:

Un alt fel de altfel

Cum e să fii ziarist la București, în campania asta, care se anunță feroce? m-a întrebat Cătălin Moraru, când l-am întrebat ce editorial să scriu pentru „Monitorul de Botoșani”. Pe pielea proprie nu mai prea știu, fiindcă sunt consultant, forma juridică SRL, adică mic întreprinzător, de prin 2006. Pentru mine, unul, asta a fost o idee bună, fiindcă n-am aflat, de pildă, cum e să-ți sară salariul în sus, de la 800 la 3000 de euro, când te-ai mutat de la grupul străin X la mogulul autohton Y. Trebuie să fi fost mișto de tot. În aceleași vremuri, emiteam facturi mai mici decât salariile de la mogul. Din care se scădeau impozite, cheltuieli. Mă uitam cu jind la foștii colegi, cărora pe data de 20 și ceva ale lunii le intra ritmic, pe card, o sumă gata impozitată și numai bună de transformat în mobilă de la Ikea sau excursii la Barcelona.

Și-atunci, ce e atât de rău la o mărire de salariu de la 800 la 3000? Continue reading