Log in Cere cont RSS
15
Dec 2011
Time 11:09| PM

Media în campanie: primele mutări

“Dilema veche” mi-a cerut un text legat, desigur, de media. Mi s-a părut un subiect fierbite ceea ce o să ne pască în campania sau campaniile din 2012.

O să vină campania, o să se umple iar tejghelele de ziare prost tipărite, cu frontispicii strâmbe, a căror cerneală ți se ia pe degete și care strigă isteric, din titluri, contra lui Băsescu, Ponta, Antonescu, nu-i așa? Că doar așa a fost la fiecare alegeri.

Ei bine, nu. Ceva o să se întâmple. Dar nu ca la fiecare alegeri.

Problema e serioasă, fiindcă istoria presei de după 1989 e condiționată de cicluri electorale; am mai scris asta acum câțiva ani. În 1992, de primele alegeri, a apărut „Evenimentul zilei”, ziarul care a revoluționat presa. În decembrie 1995, foarte puțin înainte de venirea Convenției la putere, s-au ivit PRO TV și, mai puțin știut, „Avantaje”, revista care înseamnă apariția presei glossy de tip occidental. 2000-2001 e începutul regresului, când o presă vocală și deprimată se transformă parțial în clientelă a guvernului Năstase, dar și momentul de explozie al formulei de tabloid, prin „Libertatea” repoziționată, care începea să crească. În fine, 2004-2005 înseamnă începutul euforiei investitorilor români în media, iar 2008-2009 e un fel de 2000-2001, o perioadă de aliniere și polarizare a unor branduri oricum sărăcite de criză și lipsite de prestigiu.

Deci: istoria se repetă? {Mai mult…}

23
Mar 2010
Time 4:15| PM
Categorii: Analize, Classic Media, Presa scrisă
Taguri: , , ,
De: Iulian Comanescu

Unde au greșit Bușcu și Ciutacu

“Academia Caţavencu” s-a rupt în două, “Cotidianul” nu mai e pe print, “Evenimentul zilei” trece în proprietatea unor români cu bube prin anii ’90 (fraţii Păunescu). Aşa cum spuneam acum câteva zile, aici, putem vorbi de o pierdere globală de reputaţie în presa (cel puţin cotidiană) românească. Lucrurile se leagă şi de modul cum generaţia mea, în jur de 40 de ani, a gestionat situaţia lăsată de bătrânii lupi Cristian Tudor Popescu, Sorin Roşca Stănescu sau Cornel Nistorescu. Fiindcă problema mă pasionează vag autocritic, am adresat întrebarea “Unde am greşit?” mai multor oameni care au avut diferite poziţii în managementul ziarelor. După răspunsurile lui Fumurescu, Măruţă şi Rogozanu, iată ce spun Doru Buşcu de la Realitatea-Caţavencu şi Victor Ciutacu de la “Jurnalul naţional”/Vorbe grele: {Mai mult…}

14
Nov 2008
Time 1:12| AM

Electorale: în provincie se poate uneori mai curățel decât în București

Se poate şi aşa – mai bine decât la partide mult mai fiţoase şi în localităţi mult mai mari:

Cum vi se pare? Încă una, pe pagina următoare, ca să nu facem campanie: {Mai mult…}

08
Nov 2008
Time 1:08| AM

Campania de la noi și campania lui Obama

Mi se pare foarte curios că într-un sistem atât de plin de reguli ca al nostru lucrurile funcţionează mizerabil, iar la Obama acasă totul s-a făcut cu candoare, cu propagandă până la închiderea urnelor şi turism electoral (albi bogaţi au dus cu maşina săraci de culoare la urne) – şi totuşi senzaţia e de vitalitate democratică. În Evenimentul zilei.

24
Oct 2008
Time 12:10| PM

Webcamdidații

Bogdan Petre şi Roxana Ioniţă candidează pentru Camera Deputaţilor la sectorul 3, colegiile D 1 şi D 10, din partea PNL. Ei au avut ideea de a-şi deschide un blog comun, aici. Asta în principiu nu e o mare ştire – cel mult te poţi gândi la faptul că e o căsnicie la mijloc, lucru care se adevereşte. Poanta apare însă de-abia atunci când te uiţi mai bine şi vezi că Petre şi Ioniţă şi-au pus un webcam în casă, pe care te invită să-l vizionezi, mai ales după ora 18.00.

Webcam-ul nu mergea atunci când l-am testat eu, dar e probabil că cineva le va drege maşinăria celor doi soţi-candidaţi. Ce ne facem cu ei? E de bine sau nu?

Într-o primă fază am putea să ne depăşim reţinerea “estetică” şi să să zicem că în definitiv e o modalitate eficientă de a te comunica, chiar dacă nu vinzi idei, ci o atitudine. Petre şi Ioniţă arată ok, nu ştiu cum e imaginea de webcam dar captura e clară şi dacă şi sunetul e în regulă, lucrurile vor fi civilizate. Ceea ce nu ţine însă {Mai mult…}

01
Oct 2008
Time 2:44| PM
Categorii: Classic Media, Presa scrisă, Classic Media, Radio/TV
Taguri: ,
De: Iulian Comanescu

Adevărul dă la o parte campania electorală

Mă refer la “Adevărul” cu ghilimele, pe care nu le pot pune în titlu din motive de RSS. E o decizie a conducerii ziarului, care priveşte intervalul 29 septembrie-30 noiembrie. Motivaţia: “imaturitatea cu care clasa politică [ar putea] parcurge perioada electorală”. Mai precis, asta înseamnă că:

- ziarul are o singură pagină de politică
- jurnaliştii de la “Adevărul” nu apar la TV în campanie.

Ce credeţi? E bine sau rău? Revin şi eu cu răspunsul meu, după ce le văd pe ale voastre.

Comunicatul de presă: {Mai mult…}

09
Jul 2008
Time 5:22| PM

Echipa de imagine a lui Oprescu iese la iveală

Agenţia care i-a făcut imaginea lui Sorin Oprescu pentru campanie se numeşte AdVenture, anunţă chiar agenţia într-un comunicat de presă. AdVenture a făcut şi cunoscutul viral “Oprescu şi buldogul”, ajuns la un all time best (comunicare politică) de peste 26 de mii de vizionări pe YouTube.

Echipa AdVenture: Daniel “Tomitza” Toma Co-creative Director, Mircea Moldovan Co-creative Director, Elisa Olteanu – Copywriter, Alex Laur – BTL manager, Stefan Popescu – Media Planner, Liviu Redeleanu – Managing Partner, Alex Zamfir – General Manager.

Spotul TV a fost realizat de Mile Cărpenişan, iar Sorinoprescu.ro e opera Emblem. Din echipa lui Oprescu au mai făcut parte Victor Dumitriu, Adrian Thiess, Cornel Comsa, Aurel Vlaicu, Adi Stanescu, Nadina Nedelea, Marie Jeanne Ion şi Mircea Oprescu, fiul doctorului.

Viralul:

Dintr-o altă sursă aflu că spotul ar fi fost realizat nemijlocit de Victor Dumitriu şi Mircea Oprescu. “Joi am avut ideea, vineri {Mai mult…}

03
Jun 2008
Time 11:40| AM
Categorii: Promo, Autoreclamă, Classic Media, Deci
Taguri: ,
De: Iulian Comanescu

Ba e bine cu măgari galbeni

Două analize pe campanie: una a lui Florin Dumitrescu, din “Dilema”, unde se vorbeşte despre fenomene virale, youtube şi multe altele. O a doua, a mea, din “Evenimentul zilei”, unde zic numai de afişele caraghioase şi manele, care, n-o să credeţi, pot însemna un pas înainte.

30
Apr 2008
Time 10:56| PM

Campania electorală la TVR

Nume de moderatori foarte ok pe TVR 1, luni şi miercuri, Mihai Rădulescu. Marţi, Liviu Mihaiu. Joi, Luca Niculescu. De la ora 20.15.

Se mai adaugă ore lungi pe TVR 2 şi buletine informative specifice. S-a mers probabil pe vechea lege 67, care transformă reflectarea la televiziunea publică într-o chestie obsedată de echilibru şi destul de mecanicistă. Risc maxim de plictiseală. Joi, 29 mai, e o dezbatere finală. Probabil că vor fi mai mult de cinci candidaţi în studio şi, în consecinţă, nu va fi vreun record de audienţă.

Alte detalii: {Mai mult…}

30
Apr 2008
Time 6:37| PM

ymterviu.034: Cristi China, consultant politic, despre mielul lui Vanghelie, vinul PD-L și cimentul nu știu cui

12:19:33 PM Iulian Comanescu: Suntem cu câteva ore înainte de începutul oficial al campaniei electorale.

12:20:03 PM Iulian Comanescu: De aceea vorbesc cu Cristi China, interfaţa Monitoring Media cu clienţii, blogger politic la Chinezu.eu şi consultant de diferiţi politicieni. Treaba asta cu campania începe destul de nelămurit, avem destule de discutat şi va fi vorba de imagine şi comunicare politică.

12:20:33 PM Iulian Comanescu: Eu am fost azi dimineaţă la BBC şi am vorbit cu Dan Tapalaga despre campania de la locale. La tine cum se simte începutul ăsta de campanie, Cristi?

12:21:04 PM Cristian China Birta: Inceputul de campanie de care vorbesti a fost la mine cu multa vreme in urma :) )

12:21:27 PM Iulian Comanescu: Când şi cum?

12:22:02 PM Cristian China Birta: Pentru ca am (unii) clienti care {Mai mult…}